Germania : Liderii guvernamentali îşi exprimă sprijinul pentru Falun Gong în cadrul mitingului care marchează 25 de ani de persecuţie

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

null


„Trebuie să ne trezim și să acționăm pentru a opri persecuția împotriva Falun Gong! Lumea noastră are nevoie de mai mult Adevăr - Compasiune - Toleranță”, a declarat dl Wu, expert în problemele Chinei. Pe 20 iulie 2024, acesta a condamnat persecuția exercitată de PCC împotriva Falun Gong, în timpul unui miting care a avut loc la Frankfurt, Germania.

Mitingul a fost organizat de practicanți din Germania și din alte țări europene pentru a denunța persecuția ordonată de Partidul Comunist Chinez (PCC) și care durează de 25 de ani. Această persecuție a adus suferințe nesfârșite practicanților din China. Din 1999, practicanții din întreaga lume au continuat să denunțe în mod pașnic această represiune prin diverse mijloace. Eforturile lor au obținut recunoaștere și sprijin din partea guvernului și a publicului.


Practicanții au organizat un miting pe 20 iulie 2024, pentru a le spune oamenilor despre persecuția ordonată de PCC și care durează de 25 de ani.


La miting, pe lângă Manyan Ng, membru al consiliului de administrație al Societății Internaționale pentru Drepturile Omului din Germania (IGFM în germană), care a ținut un discurs în calitate de invitat, practicanții au citit și scrisori de susținere din partea lui Dirk Bamberger și Oliver Stirböck, membri ai parlamentului german. Practicantul Falun Gong Ding Lebin din Berlin a trimis o scrisoare în care mulțumește voluntarilor pentru eforturile globale de salvare a părinților săi care sunt deținuți în China pentru că practică Falun Gong.

Practicanții au demonstrat cele cinci seturi de exerciții și au explicat oamenilor beneficiile practicii, precum și faptele persecuției. Seara, au organizat o comemorare cu lumânări care a atras atenția multor oameni. Unii au rămas mult timp și au citit informațiile afișate. Mulți oameni au semnat petiția prin care se cerea încetarea persecuției.


Oamenii au vorbit cu practicanții pentru a afla mai multe despre Falun Gong.


Oamenii au semnat petiția prin care se solicită încetarea persecuției.


Seara a avut loc o comemorare la lumina lumânărilor în amintirea practicanților care au fost persecutați până la moarte.


Membru al Parlamentului: Practicarea Falun Gong nu ar trebui să devină un motiv de persecuție

Frank Schwabe, membru al Parlamentului și comisar al guvernului federal pentru libertatea de religie și credință


Frank Schwabe, membru al Parlamentului și comisar al guvernului federal pentru libertatea de religie și credință, a scris în scrisoarea sa: „Trebuie să ne străduim încă o dată să le cerem oamenilor să acorde atenție soartei teribile a acestor cetățeni chinezi.”

„Practicarea Falun Gong nu ar trebui să devină un motiv de persecuție. O astfel de cale de cultivare are mii de ani de istorie, la fel ca alte religii sau credințe și ar trebui protejată. Nu putem lăsa să dispară o parte atât de importantă a culturii chineze”.

El a făcut apel la PCC să „respecte legile internaționale, să protejeze drepturile omului și libertatea de credință religioasă”.

La sfârșitul scrisorii sale, el a scris: „Doamnelor și domnilor, vă doresc o seară demnă. Fiți siguri că voi păstra legătura și voi lucra împreună cu dumneavoastră pentru a milita pentru libertatea credinței religioase și a concepțiilor despre lume.”


Deputat federal: Adevărul, compasiunea, toleranța sunt valori universale

Nadine Ruf, membră a Parlamentului Federal


Nadine Ruf, membră a Parlamentului Federal a scris: „Valorile de bază ale Falun Gong sunt Adevăr - Compasiune - Toleranță, care sunt valori universale ale umanității și ar trebui să fie susținute de cei care cred cu tărie în demnitatea umană și în libertate. Aș dori să îmi exprim cea mai profundă recunoștință față de practicanții Falun Gong pentru curajul lor de a-și susține valorile în ciuda anilor de închisoare, tortură, persecuție și amenințări cu moartea.”

Ea și-a încheiat scrisoarea spunând: „Pentru mine, sprijinirea practicanților Falun Gong în exercitarea drepturilor lor la libertatea credinței religioase și a concepțiilor despre lume este deosebit de importantă.”


Expert pe probleme legate de China: Luați măsuri eficiente pentru a opri persecuția

Manyan Ng, expert în problemele Chinei, a vorbit la miting. El a spus: „Recent, guvernul SUA a făcut un nou pas în direcția cea bună, adoptând «Legea privind protecția Falun Gong». Aceasta va intra în vigoare dacă Senatul și președintele vor aproba această lege. Pentru toți oficialii din PCC: cei care participă la persecuție vor fi sancționați și pedepsiți în alte moduri. Salutăm această inițiativă. Facem apel la politicienii din Europa să adopte măsuri similare.”

„Nu există granițe naționale în ceea ce privește drepturile omului. Actele PCC care încalcă drepturile omului vor continua să crească pe măsură ce își extinde influența. Republica Populară Chineză este o superputere la nivel global, acțiunile sale de încălcare a drepturilor omului vor deveni inevitabil acțiuni globale. Acum este momentul să luăm măsuri eficiente sau va fi prea târziu.”

„Pentru o lume mai bună, haideți să lucrăm împreună pentru a opri persecuția!”

În scrisoarea sa, practicantul Falun Gong Ding Lebin a dat ca exemplu experiența familiei sale și a încurajat oamenii să reziste persecuției. El a scris: „Fiecare semnătură și fiecare vot au o mare valoare! Eforturile cetățenilor din Europa, ale politicienilor și ale mass-mediei de a-i ajuta pe părinții mei au dat roade semnificative. În plus, astfel de eforturi vor contribui la încetarea persecuției actuale a Falun Gong în China. Prin urmare, nu subestimați marea putere a fiecărei semnături. În acest moment crucial, nu numai că va elibera de suferință oameni ca părinții mei, dar și va împiedica să fie supuși torturii și recoltării de organe. Vă mulțumesc sincer tuturor pentru sprijinul și pentru vocile voastre care susțin dreptatea!”


Adevărul, Compasiunea și Toleranța aduc fericirea de durată

În ciuda temperaturilor ridicate din acea zi, mulți oameni s-au oprit să ia pliante și au vorbit cu practicanții pentru a afla informații.

O femeie pe bicicletă s-a oprit la masa unde era amplasată petiția. După ce un practicant i-a povestit despre persecuție, ea a semnat petiția. Ea i-a spus practicantului: „Trebuie să ne unim și să rezistăm împreună acestei persecuții”.

Un tânăr s-a oprit și a urmărit activitățile practicanților. Apoi l-a întrebat pe un practicant ce este Falun Gong. A fost interesat în special de valorile Adevăr - Compasiune – Toleranță considerând că ele aduc fericire durabilă oamenilor. După ce au discutat, el s-a înscris la cursul introductiv de nouă zile care urma să aibă loc la Frankfurt două zile mai târziu.


Chinese version available

* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.