Data de 20 iulie 2024 marchează cea de-a 25-a aniversare a protestelor pașnice ale practicanților Falun Gong față de persecuția demarată de către Partidul Comunist Chinez (PCC). Pentru a comemora această dată, practicanții din Suedia au organizat o serie de activități în capitala Stockholm.
Șaptesprezece politicieni suedezi au semnat o declarație comună pentru a sprijini eforturile practicanților realizate de aceştia împotriva persecuției, dar și pentru a condamna persecuția pe care PCC a ordonat-o împotriva Falun Gong împreună cu recoltarea forțată de organe realizată de către regim de la prizonierii de conștiință. Declarația comună a fost citită public în timpul unui protest pașnic al practicanților în fața Ambasadei Chinei.
Cei cincisprezece membri actuali ai parlamentului care au semnat declarația comună globală sunt: Magnus Berntsson, Camilla Brodin, Gudrun Brunegård, Johan Büser, Staffan Eklöf, Cecilia Engström, Nima Gholam Ali Pour, Lotta Johnsson Fornarve, David Josefsson, Helena Storckenfeldt, Karin Sundin, Björn Söder, Mathias Tegner, Markus Wiechel, Boriana Åberg. Declarația a fost semnată și de doi foști deputați, Niclas Malmberg și Hans Rothenberg.
Șaptesprezece politicieni suedezi au semnat declarația comună globală de susținere a Falun Gong și a eforturilor continue de a pune capăt persecuției din China.
Declarația comună cere PCC să înceteze persecuția pe care acesta a ordonat-o acum 25 de ani împotriva Falun Gong.
Declarația spune: "Suntem profund îngrijorați de cei 25 de ani de încălcare a drepturilor omului împotriva practicanților Falun Gong din China."
"Înțelegem că Falun Gong (numită și Falun Dafa) este o metodă de meditație bazată pe principiile adevăr, compasiune și toleranță. Pe 20 iulie 2024 se vor împlini 25 de ani de când Partidul Comunist Chinez a început campania sistematică și brutală de "eradicare" a Falun Gong. Din iulie 1999, milioane de practicanți Falun Gong din China au fost arestați arbitrar și închiși fără proces, iar mulți au fost torturați și chiar uciși. Mii sau chiar mai mulți au murit ca urmare a acestor torturi și a altor abuzuri săvârşite în custodia poliției."
Declarația citează înregistrări detaliate ale acestor atrocități întocmite de-a lungul anilor de organizații pentru drepturile omului, agenții guvernamentale și Organizația Națiunilor Unite, acordând o atenție deosebită înregistrărilor privind recoltarea de organe pe viu.
"În 2016, Congresul Statelor Unite a adoptat în unanimitate Rezoluția H.Res.343, exprimându-și îngrijorarea cu privire la rapoartele persistente și credibile privind recoltarea sistematică de organe, realizată de stat de la un număr mare de practicanți Falun Gong. În 2019, un tribunal independent din Regatul Unit, condus de Sir Geoffrey Nice, a concluzionat că "recoltarea forțată de organe a fost comisă de ani de zile în toată China la o scară semnificativă și că practicanții Falun Gong au fost una și probabil principala sursă de prelevare de organe". Într-un comunicat de presă din 2021, experții ONU în drepturile omului au declarat că sunt extrem de îngrijorați de acuzațiile de recoltare de organe îndreptate împotriva practicanților Falun Gong și a altor minorități din China.
"În ianuarie 2024, Parlamentul European a adoptat Rezoluția 2024/2504 (RSP): Parlamentul European îndeamnă ferm China să pună capăt imediat persecuției desfăşurate împotriva practicanților Falun Gong și a altor minorități. Parlamentul European solicită Chinei să pună capăt supravegherii și controlului intern și transnațional și suprimării libertății religioase."
Declarația conchide: "Prin urmare noi, subsemnații, solicităm guvernului chinez să respecte normele internaționale și Pactul internațional al ONU privind drepturile civile și politice pe care China l-a semnat, și să pună capăt imediat persecuției Falun Gong din China care durează de 25 de ani, precum și să elibereze necondiționat toți practicanții Falun Gong închiși și alți prizonieri de conștiință."
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.