MAREA BRITANIE: Oficiali din domeniul drepturilor omului trimit scrisori de susţinere pentru comemorarea a 25 de ani de la apelul din 25 aprilie 1999 din China

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

null


Pe 20 aprilie 2024, practicanții Falun Gong din Marea Britanie au organizat un miting în fața biroului prim-ministrului din Downing Street, Londra, pentru a comemora cea de-a 25-a aniversare a apelului pașnic lansat de 10.000 de practicanți din China, pe 25 aprilie 1999. Biroul prim-ministrului britanic Rishi Sunak și mai mulți membri ai Camerei Lorzilor și ai Camerei Comunelor din Marea Britanie au trimis scrisori pentru a-și exprima sprijinul.


Parlamentar susține rezistența pașnică a practicanților împotriva persecuției

Doi oficiali din domeniul drepturilor omului au trimis scrisori de susținere. Unul dintre ei este Finoa Bruce, membru al parlamentului pentru circumscripția Congleton, președintele Alianței Internaționale pentru Libertate Religioasă sau Credință din 42 de țări; celălalt este Benedict Rogers, co-fondator al Comisiei pentru Drepturile Omului din cadrul Partidului Conservator.

Finoa Bruce a scris că îi pare rău că nu a putut lua parte la mitingul din 20 aprilie, deoarece se afla în străinătate. Ea și-a reiterat sprijinul pentru comunitatea Falun Gong: "Cu toate acestea, fiți siguri de sprijinul meu continuu pentru campania dumneavoastră și pentru toți cei din comunitatea Falun Gong care suferă pe nedrept."


Finoa Bruce, membru al parlamentului


Scrisoare din partea biroului lui Finoa Bruce


Co-fondator al Comisiei pentru drepturile omului din cadrul Partidului Conservator: Sunt alături de practicanții Falun Gong

Benedict Rogers a trimis o scrisoare în care laudă principiile Falun Gong Adevăr - Compasiune - Tolerantă și își exprimă sprijinul pentru eforturile pașnice ale practicanților de a pune capăt persecuției.


Benedict Rogers, co-fondator al Comisiei pentru Drepturile Omului din cadrul Partidului Conservator


El a scris: "În timp ce comemorăm cea de-a 25-a aniversare a apelului pașnic lansat de 10.000 de practicanți Falun Gong către guvernul chinez pentru dreptul lor fundamental de a-și practica credința, vreau să spun tare și clar: sunt total solidar cu practicanții Falun Gong."

"Sunt consternat, indignat și cu inima frântă de persecuția brutală, barbară, inumană, crudă și criminală a practicanților Falun Gong pașnici și blânzi, care întruchipează și trăiesc valorile "Adevăr, Compasiune și Toleranță".

"Și să fie clar - aceste valori "Adevăr, Compasiune și Toleranță" nu sunt doar valorile Falun Gong. Ele sunt valori universale. În calitate de creștin, acestea sunt valori pe care credința mea mă învață, de asemenea, să le susțin, să le onorez și să le respect. Oameni de toate credințele sau fără o credință anume pot îmbrățișa aceste valori."

"De când m-am implicat pentru prima dată în apărarea practicanților Falun Gong persecutați, în urmă cu aproape un deceniu, am întâlnit și am ajuns să cunosc zeci de practicanți. Aceștia sunt prietenii mei. Și în fiecare dintre ei, fără excepție, am întâlnit doar generozitate, ospitalitate, umanitate, umilință, bunătate, inteligență și iubire."

"Cu toate acestea, pentru aceste frumoase virtuți, atât de multe mii de oameni au fost persecutați, închiși, discriminați, torturați sau uciși."

"Și, bineînțeles, au suferit crima împotriva umanității de recoltare forțată de organe, despre care în 2019 Tribunalul pentru China condus de Sir Geoffrey Nice KC a concluzionat după audieri extinse și dovezi că această atrocitate se întâmplă pe scară largă."

"Un regim care închide și torturează oameni pentru că aceștia cred în "Adevăr, Compasiune și Toleranță” nu este un regim care poate fi un partener de afaceri de încredere. Un regim care recoltează cu forța organe umane nu este un regim care poate fi un prieten de încredere. Un regim care încalcă promisiunile făcute în cadrul acordurilor internaționale - așa cum a făcut cu Hong Kong - nu este un regim cu care putem pur și simplu să facem afaceri ca de obicei."

"Acesta este un regim care reprezintă poate cea mai mare provocare a timpului nostru. Este o provocare despre care practicanții Falun Gong au atras atenția în urmă cu 25 de ani. Și este o provocare pe care trebuie să o înfruntăm."

"Așadar, îmi reiterez solidaritatea în momentul în care marcăm această aniversare. Și îmi reînnoiesc hotărârea de a continua această luptă."

În final, el a scris: "Pentru libertatea și demnitatea umană a practicanților Falun Gong - și pentru toți oamenii din China și din lume care cred în umanitate, demnitate umană, drepturile omului și libertate umană, sunt alături de voi toți. Și sunt alături de voi întru Adevăr, Compasiune și Toleranță."

https://en.minghui.org/html/articles/2024/4/25/216...

Chinese version available

* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.