Sărbătorile pentru cea de-a 50-a aniversare a regelui Carl al XVI-lea Gustaf au avut loc în capitala Stockholm la 15 și 16 septembrie 2023. Practicanții Falun Dafa au desfășurat activități pe Mynttorget (Piața Monedei), lângă Palatul Regal din centrul Stockholmului, și în fața Muzeului Premiului Nobel, în timpul celor două zile de eveniment, care au atras mulți trecători.
La acest eveniment grandios au participat membri ai familiei regale a Suediei. Sute de mii de oameni au urmărit parada în timp ce regele și regina au trecut pe străzile din Stockholm într-o trăsură trasă de cai. Coloana de mașini a regelui a trecut prin multe locuri pitorești, precum centrul aglomerat al orașului. Mii de oameni s-au aliniat pe străzi pentru a-l felicita.
Oamenii care au participat la sărbătoare au fost atrași de muzica pașnică în timp ce practicanții făceau exercițiile Falun Dafa, iar unii le-au învățat pe loc. Mulți oameni au acceptat fluturași și au discutat cu practicanții pentru a afla mai multe despre Falun Dafa și despre persecuția acestei discipline spirituale de către Partidul Comunist Chinez (PCC), iar unii au semnat petiția prin care se cerea încetarea persecuției.
Practicanții au organizat activități pentru a le spune oamenilor despre persecuția exercitată de PCC și au strâns semnături la Mynttorget, lângă Palatul Regal din Stockholm, pe 15 septembrie 2023.
Oamenii se informează despre Falun Dafa și despre persecuția desfășurată de PCC, în timpul activităților din fața Muzeului Premiului Nobel, la 16 septembrie.
Oamenii semnează petiția prin care se cere încetarea persecuției
Publicul susține Falun Dafa
O doamnă învață exercițiile Falun Dafa în timpul evenimentului de la Mynttorget.
Practicanții au făcut exercițiile și au montat panouri de informare la Mynttorget, lângă Palatul Regal din Stockholm, pe 15 septembrie. Oamenii au stat de vorbă cu practicanții și au aflat despre persecuția din partea PCC. Mai multe persoane au semnat petiția pentru a pune capăt brutalității.
Când un suedez a observat activitatea practicanților, a mers direct la stand și a semnat petiția. El a spus: "Am lucrat în Uniunea Europeană și știu despre persecuția împotriva Falun Dafa desfășurată în China, în special despre recoltarea de organe de la practicanți la ordinul PCC, în timp ce aceștia sunt în viață. Acest lucru trebuie să fie oprit.
"Deși astăzi este o zi specială, cred că strângerea de semnături este cea mai importantă. Așa că trebuie să mai întâi să semnez, înainte de a participa la activitățile de acolo."
Turiștii veniți din Marea Britanie află despre persecuția organizată de PCC.
Unii turiști veniți din Marea Britanie au citit cu atenție panourile informative și apoi au ascultat un practicant relatând despre persecuție. După ce au aflat despre recoltarea de organe de la practicanții Falun Dafa în viață susținută de PCC, au semnat petiția. Un bărbat a spus: "Trebuie să semnăm asta. Am auzit despre încălcările drepturilor omului de către PCC, în special despre suprimarea și persecutarea oamenilor din Xinjiang, Tibet, Uiguri și Hong Kong. Este atât de rău. Într-adevăr, PCC a făcut multe lucruri rele. Trebuie să fie oprit!"
Doi tineri din Marea Britanie învață al doilea exercițiu Falun Dafa.
După ce doi dintre tineri au semnat petiția, au stat mult timp de vorbă cu un practicant. Ei au spus că sunt interesați de o astfel de practică pașnică și au vrut să o încerce. Așa că i-au urmat pe practicanți și au încercat al doilea set de exerciții Falun Gong. De asemenea, i-au rugat pe însoțitorii lor să le facă fotografii ca amintire.
Eveniment la Muzeul Premiului Nobel
În după-amiaza zilei de sâmbătă, 16 septembrie, practicanții au amenajat un stand în fața Muzeului Premiului Nobel, lângă Palatul Regal din Stockholm. Turiști din întreaga lume au stat de vorbă cu practicanții și au aflat despre Falun Dafa. Mulți oameni au fost interesați și au dorit să învețe exercițiile. Victor din Paris, Franța, a fost unul dintre ei.
După ce a semnat petiția, Victor i-a spus în chineză unui practicant: "Nu înțeleg de ce se întâmplă lucruri precum recoltarea de organe. Este crud și inacceptabil, așa că vreau să semnez petiția pentru a ajuta la oprirea lor".
Victor a spus că îi place foarte mult China și că a fost întotdeauna interesat de cultura tradițională chineză. A învățat singur limba chineză online. Practicantul i-a povestit despre Falun Dafa și despre persecuția de 24 de ani a PCC.
"Ați făcut o treabă foarte bună, aceea de a expune faptele rele ale Partidului Comunist Chinez, astfel încât mai mulți oameni să acorde atenție și să le oprească", a spus Victor. "Sunt de acord cu Adevărul, compasiunea și toleranța. Sunt deosebit de interesat de Falun Dafa".
Practicantul i-a spus: "Practicanții organizează adesea activități în apropierea Turnului Eiffel din Paris. Există multe locuri de practică de grup în Paris, unde exercițiile sunt predate gratuit. Îi puteți contacta în orice moment. De asemenea, puteți vizita site-ul Falun Dafa pentru a afla mai multe detalii." Practicantul i-a recomandat, de asemenea, să vadă Shen Yun, care prezintă cultura tradițională chineză și este renumit la nivel mondial. El a explicat că Shen Yun are mai multe spectacole la Paris în fiecare an.
Victor a spus fericit: "Este minunat! Nu mă așteptam să primesc atât de multe informații. Vă mulțumesc foarte mult!"
Chinese version available
CATEGORY: Parades & Other Community Events
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.