Pe 20 martie 2023 practicanții Falun Dafa din România au inițiat o zi de informare lângă căminele studențești ale Universității Politehnica București.
Au fost oferite flori de lotus și pliante informative despre străvechea practică de îmbunătățire care oferă o perspectivă extinsă asupra relației dintre om și univers, în limbajul zilelor noastre și cu exemple din descoperirile științifice care confirmă principiile enunțate.
Practicanții au constatat că tot mai mulți tineri sunt dornici să se informeze cu privire la faptele reale din China.
Acest tânăr a luat din mers un pliant informativ, iar după un timp s-a întors pentru a-și oferi ajutorul cu tot ceea ce poate el: semnături sau orice altceva ar mai putea grăbi desființarea comunismului, pe care a zis că îl "urăște".
Un domn a întrebat unde avem sediul, dorind să vină la exerciții. A aflat astfel că școala Falun Dafa nu acceptă donații, că practica este gratuită peste tot în lume și că practica de grup se face de cele mai multe ori în natură, în aer liber. În fiecare sâmbătă și duminică, între orele 9 și 11 în Parcul Regele Mihai I al României (fost Herăstrău), voluntarii demonstrează exercițiile și toată lumea este binevenită să se alăture pentru a le învăța. Acestea pot fi practicate zilnic la domiciliu, având un efect foarte bun asupra creșterii calității vieții persoanelor care consideră că principiile Adevăr - Compasiune - Toleranță sunt bune și caută să le aplice în viața de zi cu zi.
Stand Falun Dafa la ziua de informare de lângă căminele studențești ale Universității Politehnica București
În cadrul evenimentului, o practicantă a interacționat cu o doamnă care, neînțelegând cu adevărat ce se întâmplă în China și nici raționamentul pentru care practicanții Falun Dafa sunt în stradă, și-a manifestat indignarea cu privire la motivul pentru care evenimentul îi susține pe chinezi și chiar s-a gândit dacă nu cumva există remunerații pentru acest tip de evenimente.
De fapt, poporul chinez este și el victimă, imagini video arătând chinezi sigilând case ale concetățenilor lor încuiați înăuntru fără posibilitatea de a se aproviziona cu hrană, sub pretextul opririi pandemiei. A fost deposedat de istoria, cultura și tradițiile sale de 5000 de ani care erau inspirate de credința în divinitate. Acestea au fost distruse sistematic și înlocuite prin cultura de Partid care îi înregimentează pe chinezi obligându-i prin teroare și propagandă înșelătoare să jure obediență absolută față de PCC.
În ceea ce privește țara noastră, PCC a fost atât de mult timp o sursă a nenorocirilor noastre: și-a exportat ideologia maoistă de sorginte marxistă pe care dictatorul criminal Ceaușescu a luat-o ca model pe care urmașii acestuia l-au perpetuat. Influența PCC a culminat cu pandemia de COVID-19 prin care a blocat întreaga lume și a nimicit sau mutilat milioane de vieți. Toate acestea au fost făcute de spectrul Partidului Comunist Chinez (PCC), nu de China. Iar ceea ce pune la cale în prezent spectrul comunist este chiar mai distrugător.
Doamna a primit asigurări că "toate activitățile sunt făcute prin voluntariat și nu primim nimic de la nimeni". Neîncrederea acesteia a luat sfârșit când a fost întrebată: "Colegii noștri sunt torturați și omorâți în China. Ce fel de ființe am fi dacă nu le-am oferi o voce acelor oameni care susțin cu prețul vieții lor principii precum Adevăr-Compasiune-Toleranță?!"
Protest pașnic al practicanților Falun Dafa în fața Ambasadei Chinei din București, pe 25 martie 2023. Practicanții Falun Dafa din imagine fac exercițiile școlii, care sunt interzise de regimul comunist chinez.
O familie a stat îndelung de vorbă cu practicanții Falun Dafa la protestul pașnic de la Ambasada Chinei, pe 25 martie 2023, cerând detalii despre practică și persecutarea acesteia de către PCC
O familie în trecere prin zonă, a dorit să cunoască motivul protestului de la Ambasada Chinei din 25 martie. Când o practicantă i-a întins un pliant informativ, domnul a întrebat cu ce așteptare îi este oferit și ce ar trebui să facă în urma lecturării acestuia.
"Pentru a fi informat.", a venit răspunsul.
"Atât?", a întrebat domnul, iscoditor.
"Sigur că ați putea dori să învățați această practică foarte bună. Nouă, celor care am rămas fermi în ea ne-a îmbunătățit calitatea vieții."
Doamna zâmbea bucuroasă de ceea ce auzea, și încuviința inclinându-și capul, iar domnul s-a relaxat și a devenit dornic de dialog. A întrebat care este povestea și a aflat cum în 1992 chinezii au îmbrățișat cu bucurie practica prezentată în premieră de domnul Li Hongzhi. Autoritățile au promovat-o prin mass-media de stat, fericite că nu mai aveau cheltuieli cu Ministerul sănătății, oamenii vindecându-se rapid de bolile incurabile. Acestea erau de asemenea mulțumite de faptul că societatea devenea stabilă, oamenii gândindu-se din ce în ce mai mult la interesul comunității în loc de propriul interes.
Intrigată, doamna a întrebat de ce au început persecuția dacă așa stăteau lucrurile, aflând astfel că motivul a fost acela că depășiseră cu mult numărul membrilor PCC, iar fostul dictator al Chinei, Jiang Zemin, a dat ordin ca în trei luni să fie eliminați, calomniați, ruinați. Campania mass-media de defăimare a fost preluată de mass-media internațională, extinzând astfel persecuția la nivel global.
Doamna a sesizat: "A, normal, probabil că nu le conveneau principiile."
"Da, vă dați seama că după ce s-au chinuit atât să distrugă cultura și tradițiile poporului chinez, Falun Dafa le restaura rapid", a răspuns practicanta.
Domnul susținea că de mii de ani chinezii au o cultură de control și exploatare, și nu numai Falun Gong e victimă.
"Ceea ce știu", a răspuns practicanta, este că "practicanții Falun Dafa din întreaga lume sunt implicați în procesul de restaurare a culturii chineze ancestrale despre care se spune că este inspirată de divinitate. Aceasta are un impact extraordinar de bun asupra lumii în general, și asupra caracterului moral al fiecărui individ, în particular. De altfel, acesta este unul dintre motivele pentru care am început să practic, după ce am văzut ce lucruri minunate fac ei și am dorit să fiu și eu parte din acest proiect grandios. Documentăm toate acțiunile Dafa săptămânale, în principal din Europa, conform resurselor noastre, dar partea culturală încercăm să o ținem la zi." I-a îndrumat apoi spre https://ro.clearharmony.net/ să observe renașterea culturală adusă de Falun Dafa.
Un tânăr s-a oprit să se informeze în timpul protestului pașnic de la Ambasada Chinei din 25 martie 2023
Un tânăr cu un chip senin și o privire deschisă s-a oprit când o practicantă a întins mâna oferindu-i un pliant. L-a primit și a întrebat despre ce este vorba. A ascultat cu foarte mare atenție faptele descrise în dialogul prezentat anterior și aflând că numărul mare de practicanți a speriat PCC, ceea ce a declanșat persecuția, a spus că este stilul caracteristic comunismului, asta a făcut comunismul în toată lumea. Tânărul nu auzise de recoltarea forțată de organe pe viu de la practicanți Falun Gong și nici că PCC a creat o industrie de transplant fără a avea un sistem de donare voluntară de organe la nivel național, chinezii respingând această idee din motive culturale. După ce a primit toate informațiile cerute, tânărul a urat practicanților să aibă spor în toate acțiunile lor.
Practicanții țin tablouri comemorative cu imagini ale colegilor lor uciși de regimul comunist. Sunt afișate bannere cu informație despre persecuție, în fața Ambasadei Chinei din București, pe 25 martie 2023.
Un participant la protest a relatat că, la foarte scurt timp după ce s-a așezat lângă un banner ținând în mână portretul unui practicant chinez decedat în detenție, o domnișoară a venit să îl întrebe ce anume făcea. I-a explicat faptul că protesta pașnic împotriva recoltării forțate de organe de la practicanții Falun Dafa în China, iar în timp ce îi relata faptele i-a oferit un pliant. Domnișoara l-a ascultat cu atenție și cu interes, iar la final i-a mulțumit.
După vreo 20 de minute au venit un jandarm și o jandarmeriță să fotografieze bannerul lângă care se așezase. Când se pregăteau să plece, i-a întrebat dacă le poate oferi câte un pliant. Au încuviințat și le-a dat câte un pliant, apoi a început să le explice care era scopul protestului pașnic organizat lunar. Le-a spus despre practica introdusă în China de către Maestrul Li, în 1992, despre zecile de milioane de oameni care practicau în China până în 1999, și despre persecuția care a început în 20 iulie 1999 și care a culminat cu recoltarea forțată de organe. La final le-a mulțumit pentru atenția acordată.
Spre sfârșitul evenimentului, o doamnă s-a apropiat plimbându-și câinele. A întrebat-o dacă îi poate oferi un pliant. Doamna a încuviințat în limba engleză și a povestit că este profesoară de engleză la o școală din București, că este venită din statul Alaska - SUA, că este de trei ani în București și că îi place foarte mult aici.
Practicantul i-a oferit un pliant în limba engleză. I-a spus care este scopul prezenței grupului în acel loc, iar ea a răspuns că știa despre acesta, văzându-l de multe ori demonstrând exercițiile în parcul Regele Mihai I al României.
La locul de practică din București, în parcul Regele Mihai I al României (fost Herăstrău), doi studenți din Italia au vorbit îndelung cu practicanții după terminarea programului, și apoi au dorit să li se arate și lor exercițiile și să le încerce - 18 martie 2023
La locul de practică din București, în parcul Regele Mihai I al României (fost Herăstrău), pe 25 martie 2023
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.