Suedia: Expoziţia internaţională "Arta Zhen-Shan-Ren" a avut loc la Castelul Salsta

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

(Minghui.org) Expoziția Internațională Arta Zhen-Shan-Ren (Adevăr- Compasiune-Toleranță) a avut loc la Castelul Salsta din Vattholma, Suedia, în perioadele 8-10 aprilie și 15-18 aprilie 2022. Castelul Salsta este situat la nord de Uppsala și Stockholm, pe coasta de est a Suediei. Organizatorul expoziției a fost Asociația de Artă și Cultură, împreună cu Asociația Falun Dafa Suedeză.

Expoziția a fost prezentată în întreaga lume din 2004, cu excepția Chinei, unde este interzisă. Profesorul chinez Zhang Kunlun, care astăzi trăiește în exil în Canada, împreună cu un grup de artiști recunoscuți și talentați, a creat expoziția The Art of Zhen-Shan-Ren, în care lucrările artiștilor înfățișează aspecte existențiale de o frumusețe și o putere inspiratoare.

Expoziția transmite un adevăr la care este dificil să închizi ochii - oameni care au curajul de a rezista răului și opresiunii. Transmite adevărul despre persecuția împotriva practicanților Falun Gong în China.

Vizitatori la expoziție


Fostul deputat și administrator al castelului Salsta, Niclas Malmberg, a ținut discursul inaugural al expoziției.


Inaugurare cu fostul deputat Niclas Malmberg.


Pe ceea ce a fost în trecut un promontoriu în lacul Salsta, există un castel sau un conac cel puțin din secolul al XIII-lea. Castelul Salsta a avut întotdeauna o legătură puternică cu monarhia din Suedia. Niciun rege nu a locuit la Castelul Salsta, dar rude apropiate și alte cunoștințe au locuit acolo.

Castelul Salsta este un frumos castel baroc francez care a devenit o destinație populară pentru persoanele interesate de cultură și de peisajul frumos.


Castelul Salsta de pe coasta de est a Suediei.


Expoziția a avut loc în vechea bibliotecă a castelului. Mulți vizitatori au fost surprinși să vadă o expoziție de artă contemporană în vechiul castel. Mulți dintre ei au fost vizibil emoționați de expoziție. Cei mai mulți nu cunoșteau amploarea persecuției și au apreciat informațiile concrete care le-au fost oferite.

Un cuplu care fusese în China a spus că au simțit că locurile pe care au fost lăsați să le viziteze erau foarte bine organizate. Fiul lor văzuse această expoziție în weekendul anterior și le-a spus părinților săi să meargă la Castelul Salsta pentru a vedea "expoziția fantastică".


Unul dintre organizatorii de la Asociația de Artă și Cultură ghidează un vizitator.


O altă vizitatoare a fost foarte emoționată când a văzut filmul "Meet the Artists" (n.t. Faceți cunoștință cu artiștii). S-a întors a doua zi pentru a absorbi toate impresiile. A întrebat unde se află cel mai apropiat loc de exerciții Falun Gong din zona ei. Ea a menționat că se confruntă cu schimbări în viața ei.

O vizitatoare din Spania a dorit, de asemenea, să înceapă să practice Falun Gong. Ea a spus că a mers la cel mai apropiat loc de practică din Uppsala pentru a învăța exercițiile.


Mulți vizitatori și-au exprimat recunoștința în cartea de oaspeți:

"Vă mulțumim pentru o expoziție care oferă satisfacții, un mesaj important pentru lume."

"Te pune pe gânduri foarte tare. Să susținem drepturile omului."

"Vă mulțumesc pentru îndrumarea și expoziția frumoasă. Lumina va triumfa".

"Vă mulțumesc foarte mult pentru că v-ați făcut timp să vorbiți atât de emoționant despre tablouri și poveștile din spatele lor. Am fost inspirată să încerc Falun Gong și să răspândesc vestea."

CATEGORY: Art & Photo Exhibits

RELATED ARTICLES

* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.