Zeci de milioane de oameni din întreaga lume sărbătoresc vineri, 13 mai, Ziua Internațională Falun Dafa. Această zi marchează împlinirea a 30 de ani de când populara practică de "qigong" a fost prezentată publicului larg din China de către domnul Li Hongzhi.
Bazată pe un set de exerciții cu mișcări line, meditative, și pe învățături morale centrate pe principiile Adevăr, Compasiune și Toleranță, îndrăgita practică tradițională a schimbat în bine viața a milioane de oameni de pe toate continentele, cărora le-a îmbunătățit sănătatea și le-a adus pace interioară.
De când a fost prezentată publicului chinez, Falun Dafa – cunoscută și sub numele de Falun Gong – a transcens graniţele naționale și culturale. Din Sydney până la Stokholm, din New York până la Paris, de la Tokyo până la Bucureşti, Cluj sau Timișoara, Falun Gong se practică în parcurile publice din peste 100 de ţări, învăţăturile sale fiind disponibile gratuit în zeci de limbi.
Falun Dafa - Începuturile
Pe 13 mai 1992, într-o școală modestă din nord-estul Chinei, dl Li Hongzhi a început să predea pentru prima dată în public Falun Dafa, introducând în China modernă o practică cu rădăcini străvechi.
Nu a durat mult până când parcurile de pe tot cuprinsul Chinei au ajuns să fie pline de oamenii care făceau exercițiile Falun Dafa și, mai important, care încercau să își conducă viața de zi cu zi urmând principiile Adevăr, Compasiune, Toleranță. Pentru că esenţa învăţăturilor Falun Dafa este tocmai respectarea acestor trei valori universale care stau la baza moralității în întreaga lume, aducând celor ce practică armonie, calm interior, optimism și totodată o înţelegere profundă a vieţii şi a universului din jurul lor.
În semn de apreciere pentru beneficiile pe care le aduce societății în mod gratuit, mai multe orașe ale lumii au declarat ziua de 13 mai drept Ziua Internațională Falun Dafa, practica bucurându-se de numeroase premii și recunoaștere internațională. Fondatorul Falun Dafa, dl Li Hongzhi a fost, la rândul său, nominalizat la premiul Nobel pentru Pace.
Prețuită în toată lumea liberă, persecutată de regimul comunist de la Beijing
La doar 7 ani după ce a fost adusă în public, Falun Dafa era practicată – potrivit statisticilor oficiale ale Guvernului de la Beijing – de 70 până la 100 de milioane de chinezi. Beneficiile aduse societății erau de neconstestat: având parte de o sănătate mai bună, practicanții nu împovărau sistemul medical al Chinei. Munceau mai mult, erau sârguincioși și, în virtututea principiilor promovate de școală, erau responsabili și aveau grijă de cei din jur.
N-a contat. În momentul în care numărul chinezilor care practicau Falun Dafa l-a depășit pe cel al membrilor Partidului Comunist Chinez (PCC), dictatorul Jiang Zemin, într-o mișcare politică menită să îi consolideze puterea, a dat ordin ca mișcarea să fie eradicată prin orice mijloace. De atunci – din 20 iulie 1999 – au trecut aproape 23 de ani de când regimul politic chinez își asuprește propriii cetățeni.
Astfel a fost creat Biroul 6-10, un organism extrajudiciar de tip Gestapo, specializat în coordonarea persecuției împotriva Falun Gong pe tot cuprinsul țării. A urmat, în stilul consacrat al Partidului Comunist, o campanie de propagandă masivă, la nivel național, care viza defăimarea practicii, precum și o întreagă pleiadă de acțiuni specifice campaniilor comuniste de epurare – crime, torturi, violuri etc.
Campania de epurare desfășurată de PCC împotriva celor peste 70 de milioane de practicanți a culminat cu dezvoltarea unei industrii bazate pe jaful de organe de la prizonierii de conștiință, vânzarea organelor pentru transplanturi aducând regimului de la Beijing miliarde de dolari. Mai multe informații pe acest subiect puteți accesa aici.
De altfel, în urmă cu câteva zile, pe 4 mai, Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care "îşi exprimă îngrijorarea serioasă cu privire la rapoartele privind recoltarea persistentă, sistematică, inumană şi susținută de stat de organe de la prizonierii din Republica Populară Chineză şi, mai precis, de la practicanţii Falun Gong". Este una din numeroasele rezoluții adoptate la nivel internațional.
În ciuda persecuției conduse de PCC, Falun Dafa s-a extins în toată lumea.
Practicanții Falun Dafa – din interiorul și exteriorul Chinei – au răspuns întotdeauna persecuției prin eforturi pașnice și persistente de informare a publicului cu privire la persecuție și de corectare a afirmațiilor calomniatoare făcute de propaganda regimului comunist despre Falun Gong, oferind astfel un exemplu remarcabil de umanitate în fața nedreptății.
La 30 de ani de la introducerea sa publicului larg în China, Falun Dafa înfloreşte în întreaga lume. Acesta este darul pe care îl sărbătorim în această săptămână.
Activități de informare a publicului și protest la Ambasada Chinei
Pentru a semnala bucureștenilor modul inuman în care regimul chinez ateu a ales să răspundă unei practici spirituale pașnice înrădăcinate adânc în tradițiile străvechi chinezești, practicanți Falun Dafa din România vor organiza un protest pașnic în fața Ambasadei Chinei din București, vineri, 13 mai, între orele 17:00-19:15.
Sâmbătă între orele 16:00 – 20:00 va fi organizat un eveniment de informare a publicului în Parcul Cișmigiu, intrarea de la Bd. Regina Elisabeta, iar duminică de la 11:30 - 15:30 în parcul Herăstrău, la intrarea Charles de Gaulle. Trecătorii vor putea astfel admira serenitatea Falun Dafa în exercițiile prezentate publicului și discuta direct cu cei care o urmează.
Organizatorii speră că, în aceste zile, cât mai mulți oameni politici, mass-media precum și societatea civilă li se vor alătura la celebrarea zilei Falun Dafa și la sprijinirea eforturilor lor pașnice pentru oprirea persecuției desfășurate de Partidul Comunist Chinez împotriva practicii.
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.