Radio Minghui oferă un conţinut variat în beneficiul practicanţilor şi începătorilor

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

(Minghui.org) "Radio Minghui mă ajută foarte mult. Prin intermediul aplicației pentru telefonul mobil am putut asculta în timp ce conduceam sau făceam treburile casnice", a scris un practicant Falun Dafa din America de Nord: "Deși sunt foarte puțini practicanți în jurul meu, nu mă simt deloc singur. Mulțumesc Radio Minghui pentru că m-a pus în legătură cu alți practicanți și m-a ajutat să progresez în cultivare."

Mulți alți practicanți au avut experiențe similare. Lansat la sfârșitul anului 2005, Radio Minghui a sortat, organizat și, uneori, rescris articole pentru a le prezenta ascultătorilor. Acest lucru îi ajută pe aceștia să beneficieze mai mult de Minghui, prin intermediul site-ului web, al aplicației pentru telefon și al radioului pe unde scurte.

Site-ul Minghui a început în iunie 1999, cu o lună înainte ca Partidul Comunist Chinez (PCC) să înceapă să suprime Falun Dafa. Pe lângă versiunea chineză, au fost adăugate ulterior și alte limbi. În prezent, site-ul web are conținut în peste 20 de limbi, oferind o platformă pentru practicanții din întreaga lume pentru a face schimb de idei cu privire la modul de aplicare a principiilor Adevăr-Compasiune-Toleranță în viața lor de zi cu zi. De asemenea, servește ca o fereastră pentru ca publicul larg să afle mai multe despre Falun Dafa.

Site-ul web al Minghui Radio (este prezentată versiunea chineză). Podcasturile sunt disponibile și în alte limbi, inclusiv în engleză, spaniolă, germană, portugheză și vietnameză.


Să rămânem sârguincioși

Un coordonator al Minghui Radio a declarat că pe Minghui sunt publicate zeci de articole în fiecare zi, iar o mulțime de practicanți nu au timp să citească fiecare articol. Pentru a veni în ajutorul acestora, Minghui Radio face acest conținut mai ușor de accesat, alcătuind o selecție de articole de pe site-ul web,

Există o varietate de programe pe Minghui Radio. Acestea includ știri din străinătate, știri din China continentală, răspândirea Dafa, relatări directe de la seminariile de prelegeri ale Maestrului Li (fondatorul Falun Dafa), povești de cultivare, împărtășirea despre cultivarea în perioada de rectificare a Legii, China Fahui (împărtășirea experienței online pentru practicanții din China), colecție de reportaje legate de celebrarea Zilei Mondiale Falun Dafa. În plus, există programe despre poveștile de cultivare ale tinerilor practicanți, despre cultura tradițională chineză și așa mai departe.

Unul dintre cele mai populare programe se concentrează pe cultivarea în perioada de rectificare a Legii. Având o durată de 8 ani, cu peste 1.200 de episoade, acesta include articole selectate din conținutul publicat zilnic pe Minghui. Acestea îi ajută pe practicanții de pe diferite continente, inclusiv pe cei din spatele Marelui Firewall chinezesc, să acceseze informațiile astfel încât să poată rămâne pe drumul cel bun în practica de cultivare.

"Îmi plac aceste povești. Din ele am învățat ce este practica de cultivare și mi-am văzut lacunele", a scris un ascultător. "Radio Minghui îmi amintește să fiu sârguincios. În special, mi-am dat seama că studierea învățăturilor Falun Dafa în mod regulat este esențială pentru a respecta principiile de Adevăr-Compasiune-Toleranță."

Colecțiile speciale pe anumite subiecte sunt, de asemenea, foarte convenabile pentru ascultători. Câteva exemple sunt recitarea învățăturilor Dafa, opunerea la persecuție cu instrumente legale, eliminarea culturii PCC și multe altele.

"Oficialii PCC au abuzat de lege pentru a persecuta practicanții", a explicat un ascultător, "Cu astfel de cunoștințe juridice și cum să le folosesc, am învățat cum să abordez oficialitățile clarificând faptele despre Falun Dafa, că practicanții sunt nevinovați, iar suprimarea este ilegală. Ele ajută la salvarea practicanților reținuți, precum și la oprirea funcționarilor de la a face fapte rele."

Pentru a veni în întâmpinarea tinerilor practicanți, Radio Minghui a adăugat programe destinate tinerilor practicanți de vârstă preșcolară sau de școală primară și tinerilor practicanți de nivel liceal sau universitar. Adaptate din articolele publicate pe Minghui, acestea au fost uneori rescrise pentru tinerii practicanți, astfel încât aceștia să poată urma principiile de Adevăr-Compasiune-Toleranță în familie, precum și la școală. Unii dintre cei care transmit la Radio Minghui sunt, de asemenea, tineri practicanți. "De când am ascultat aceste programe pentru prima dată, le-am îndrăgit și le-am ascultat mereu. De aceea vreau să mă implic", a explicat unul dintre ei.


Recunoștință profundă

Potrivit coordonatorului Minghui Radio, foarte mulți oameni au început să practice Falun Dafa de când această practică a fost introdusă în public, în urmă cu 30 de ani. Mulți dintre ei au început să practice în străinătate și nu erau conștienți de popularitatea Falun Dafa înainte de persecuție. Drept urmare, Radio Minghui a întocmit mai multe numere din "Amintind cu recunoștință experiențele cu Maestrul", ajutându-i pe ascultători să afle despre compasiunea, munca asiduă și sacrificiul Maestrului Li atunci când a predat Falun Dafa în primele zile.

Versiunea chineză a Minghui a produs până în prezent aproximativ 100 de episoade din această serie, a declarat coordonatorul. Acestea au ilustrat modul în care Maestrul Li a ținut seminarii de prelegeri în China și a prezentat Dafa publicului. În acele zile, mulți oameni au găsit în sfârșit ceea ce așteptau după ce au căutat cu greu timp de zeci de ani. Din acele chestiuni aparent banale, practicanții au putut fi martori la cuvintele și acțiunile drepte ale Maestrului Li și la salvarea plină de compasiune a oamenilor.


Minghui Weekly în format audio

Din cauza cenzurii și a blocării informațiilor de către PCC, precum și a persecuției care durează de 23 de ani, mulți practicanți din China nu au acces la site-ul Minghui. Drept urmare, a fost produsă revista/săptămânalul Minghui Weekly, care transmite informații despre evenimentele majore, împreună cu împărtășirea practicii de cultivare.

De când revista a început să fie difuzată prin intermediul Minghui Radio, în urmă cu 16 ani, au existat multe reacții pozitive. "În trecut, oamenii ar fi putut alege versiunea tipărită și să citească doar o parte din conținut. Acum, ei pot primi întregul mesaj", a scris unul dintre ei.

"Obișnuiam să tipărim și să distribuim săptămânalul Minghui", a adăugat un practicant. "Acum trebuie doar să le dăm tuturor un card SD de memorie actualizat". "Este mult mai ușor pentru noi să distribuim și pentru destinatari să păstreze", a explicat un altul.

În plus, Minghui Radio oferă comoditate pentru cei care au avut dificultăți în accesarea internetului din străinătate sau care au avut probleme cu cititul. "Este o miniatură a site-ului Minghui, iar conținutul este foarte cuprinzător", a comentat un ascultător.


Rapoarte despre Falun Dafa și persecuție

Coordonatorul a declarat că transmisiunile pe unde scurte către China continentală au fost reluate începând cu octombrie 2020. Începând de la ora 17.00 în fiecare zi, acest program de o oră are reportaje despre Falun Dafa, despre represiunea din China, despre evenimentele din străinătate pentru a se opune persecuției, despre cum au început oamenii să cunoască Dafa și să practice, despre cum învățăturile Dafa au schimbat practicanții în bine și despre miracolele pe care oamenii le-au primit după ce au recitat "Falun Dafa este bună", precum și "Adevăr-Compasiune-Toleranță sunt bune".

O serie, "Poveștile a 100 de familii", a atras o atenție deosebită. Experiența a 100 de familii a fost povestită ascultătorilor, inclusiv celor care nu sunt practicanți. "Programul m-a făcut să plâng", a spus o persoană: "Știam că PCC este rău, dar nu știam că este atât de vicios. Admir perseverența practicanților și aștept cu nerăbdare mai multe povești de acest gen."

Începând din decembrie 2021, Minghui Radio a început să emită și în America de Nord în fiecare sâmbătă după-amiază. În plus față de site-ul web, semnalul radio FM este disponibil timp de două ore în mai multe orașe importante din SUA de fiecare dată. Conținutul include ceea ce este Falun Dafa, activitățile practicanților din întreaga lume, cărți selectate publicate de Minghui și ceva muzică frumoasă produsă de practicanți. Pe lângă aceste subiecte, site-ul are mai multe conținuturi, inclusiv povești de cultivare și cultură tradițională chineză.


Platforme multiple

În ultimii 23 de ani, Minghui a fost o platformă de schimb de cunoștințe și experiențe în practica cultivării. Fiind o sursă de încredere și o fereastră pentru cei din afară, servește, de asemenea, drept cel mai mare centru de informare pentru a ajuta oamenii din toate mediile sociale să afle mai multe despre Falun Dafa.

Pentru versiunea chineză, oamenii pot accesa Radio Minghui prin intermediul site-ului web (https://www.mhradio.org, necesitând un software pentru a depăși blocajul internetului) sau prin radio pe unde scurte (consultați https://www.mhradio.org/radio.html pentru detalii).

În afara Chinei, aplicația "Minghui Radio" este disponibilă atât în App Store (Apple), cât și în Play Store (Android). Această aplicație are în prezent conținut atât în chineză, cât și în engleză. Din motive de securitate, nu recomandăm utilizarea acestei aplicații în China continentală.

În plus, podcasturile Minghui Radio sunt disponibile și în alte limbi, inclusiv în engleză, spaniolă, germană, portugheză și vietnameză.


Punctele de vedere exprimate în acest articol reprezintă propriile opinii sau înțelegeri ale autorului.


Chinese version available

CATEGORY: Reference

RELATED ARTICLES




* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.