(Minghui.org) Dragi practicanți Falun Dafa din China și din restul lumii,
Bine ați venit în anul 2022! Pe 13 mai anul acesta se împlinesc 30 de ani de la prezentarea Falun Dafa în lume. Împreună cu Maestrul, precum și cu oamenii obișnuiți, am trecut printr-o perioadă fără precedent în istorie în ultimele trei decenii. A fost un proces anevoios și uimitor, plin de răsturnări de situație. A fost, de asemenea, creația extraordinară a compasiunii nemărginite a Domnului Buddha care a rectificat cerul și pământul făcând cosmosul veșnic. Persecuția împotriva Falun Dafa este ca focul care rafinează și purifică aurul autentic. Ființele făurite de principiile Adevăr-Compasiune-Toleranță vor coexista cu noul cosmos.
În editorialul Minghui "Venerabilul Maestru al nostru plin de compasiune", publicat în iulie 2000, scria: "În anul 2000, toată lumea este ușurată că am reușit să trecem prin multe crize și am intrat într-o nouă eră. Dintre toți oamenii din lume, cine este capabil să știe de ce ființele umane sunt atât de norocoase. Câți prezicători și-au pierdut acum atracția? Și totuși, Maestrul nostru, care a permis omenirii să aibă această speranță de supraviețuire, este cel care a purtat karma produsă de deteriorarea omenirii de-a lungul istoriei." "Prețuiți-o, omenire. Faptul că omenirea a ajuns până în anul 2000 nu este pentru a oferi omenirii prosperitate și cu atât mai puțin pentru a permite omenirii să continue să creeze karma pentru propriile interese egoiste."
În ultimii 23 de ani de practică de cultivare în timpul rectificării Legii, eforturile și sacrificiile discipolilor Falun Dafa sub îndrumarea Dafa au adus speranță pentru omenire și un viitor pentru cosmos. Jurămintele noastre se vor împlini în curând, însă nu avem cum să răsplătim compasiunea imensă din partea Maestrului.
Pentru a comemora semnificația fără precedent pe care cea de-a 30-a aniversare a introducerii Falun Dafa în lume o are pentru întreaga omenire și pentru cosmos, Minghui Editorial va lansa o serie de "apeluri la contribuții" pentru a-i ajuta pe discipolii Dafa să parcurgă cu bine călătoria finală cu determinare și gânduri drepte. Sperăm că toată lumea își poate îmbunătăți solid xinxing-ul pentru a-l ajuta pe Maestru să salveze ființele simțitoare.
În primul din această serie, solicităm lucrări fotografice excelente legate de cea de-a 30-a aniversare, de la discipoli Dafa din întreaga lume.
Efectele dorite ale unor lucrări fotografice excelente
O imagine valorează cât o mie de cuvinte. O lucrare fotografică remarcabilă poate descrie în mod viu scena măreață a răspândirii largi a Falun Dafa în lumea umană. Ea poate surprinde spiritul și comportamentul discipolilor Dafa, care, din diferite statuturi sociale, medii și grupuri etnice, și-au înălțat natura minții prin cultivare în societatea de zi cu zi. De asemenea, poate demonstra bunăvoința discipolilor Dafa, fie în interiorul, fie în afara Chinei, manifestată prin clarificarea adevărului și salvarea ființelor simțitoare, care poate părea obișnuită, dar are o mare importanță în cosmos.
Subiecte ale fotografiei tematice
Subiectele specifice pot fi fotografii ale practicanților care fac exercițiile Falun Dafa de unii singuri, în grupuri, sau ca parte a unei demonstrații de exerciții în cadrul unor activități de amploare în afara Chinei. Pot fi, de asemenea, fotografii de prezentare a Falun Dafa publicului sau activități de sensibilizare cu privire la persecuția din China.
Imaginile care reflectă ceea ce se întâmplă în China sunt, de asemenea, binevenite, cum ar fi cele care înfățișează mediile de lucru ale site-urilor de producție de materiale mici, bazate pe familie, precum și materialele produse, inclusiv toate tipurile de materiale Minghui, seriile de cărți Minghui, cărțile Dafa sau seriile de cărți ale Comitetului editorial al celor Nouă Comentarii.
Prezentarea poate cuprinde, de asemenea, imagini care să arate modul în care oamenii obișnuiți află informații despre Falun Dafa, află fapte conexe și îi susțin pe practicanții Dafa.
Sperăm că discipolii Dafa și practicanții Dafa cu hobby-uri și expertiză în domeniul fotografiei își pot aplica pe deplin abilitățile și pot profita de această ocazie pentru a participa activ la apelul Minghui pentru trimiterea de fotografii. Practicanții din afara Chinei pot, de asemenea, să planifice anumite activități pentru a face fotografii, cum ar fi efectuarea de exerciții de grup în locuri cu repere bine cunoscute, sau în locuri pitorești. Nu există nicio restricție în ceea ce privește stilul fotografiilor.
Minghui va selecta fotografiile excelente și le va publica pe Minghui în jurul datei de 13 mai 2022. De asemenea, acestea pot fi incluse în periodice, reviste, broșuri sau cărți Minghui.
Informații detaliate despre lucrările de fotografie trimise
1. Timpul de depunere a fotografiilor: Începând de astăzi până la ora 17:00, ora New York-ului, în data de 1 mai 2022. Fotografiile de știri din timpul Sărbătorii Mondiale Falun Dafa vor fi trimise până la ora 17:00 a zilei de 23 mai.
2. Platforma de trimitere: https://www.minghui.org/mh/contact-us.html
3. Specificația imaginii: rezoluție de 300 ppi cu dimensiunea A4
4. Descrierea textului: Fotografiile trebuie să includă informații de bază despre știri sau narative, cum ar fi când, unde, cine, ce, de ce și cum. Vă rugăm să includeți, de asemenea, parametrii tehnici ai camerei, obiectivului, obturatorului, diafragmei, dacă a fost folosit blițul și așa mai departe.
5. Vă rugăm să includeți numele celui care a trimis fotografia (se poate folosi un pseudonim pentru practicanții din China continentală), țara, orașul și adresa de e-mail de contact.
6. Odată ce o fotografie este publicată, drepturile de autor vor aparține Minghui, iar cel care trimite fotografia renunță automat la drepturile de autor.
Vă rugăm să profitați de această oportunitate și să acționați acum. Sperăm că obiectivul dvs. va atrage atenția oamenilor obișnuiți asupra principiilor Adevăr-Compasiune-Toleranță și le va permite să afle faptele și să fie salvați. Haideți să lucrăm împreună, să păstrăm o prețioasă înregistrare vizuală a stadiului final al cultivării în perioada de rectificare a Legii și să întâmpinăm sosirea Legii care rectifică lumea umană.
Comitetul de redacție Minghui
15 ianuarie 2022
CATEGORY: Minghui Editorials
RELATED ARTICLES
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.