(Minghui.org) Shen Yun, cea mai importantă companie de muzică și dans clasic chinezesc din lume, a prezentat în premieră "A Showcase of Shen Yun Dance Techniques" la ora 20:00, Eastern Daylight Time, pe 31 mai. Programul prezintă două tehnici de dans clasic chinezesc demult pierdute: "shen-dai-shou" (corpul conduce brațele) și "kua-dai-tui" (șoldurile conduc picioarele). Cele două tehnici reprezintă cel mai înalt tărâm al tehnicilor de dans din lume, iar prezentarea artiștilor Shen Yun marchează o nouă eră de renaștere a culturii tradiționale.
"Shen-Dai-Shou" și "Kua-Dai-Tui"
Potrivit site-ului Shen Yun, "Păstrător al 5.000 de ani de cultură chineză, construit pe baza esteticii tradiționale, dansul clasic chinezesc a fost odinioară transmis în rândul poporului, la curțile imperiale și prin piese de teatru antic. De-a lungul a mii de ani, a fost rafinat în mod constant, dezvoltându-se în cele din urmă în forma vastă și distinctă a dansului chinezesc pe care o cunoaștem astăzi." Mai exact, dansul clasic chinezesc se concentrează pe shen-yun (ţinută), shen-fa (formă) și tehnici.
"Dansul clasic chinezesc, artele marțiale și dansul liric reprezintă însăși esența sferei culturale chineze. De-a lungul anilor, acestea s-au influențat și au învățat unele de la altele. Au obiective diferite, dar mișcările și posturile (shen-fa) și sentimentul transmis sunt similare. Referitor la shen-fa, cea mai înaltă realizare este "shen-dai-shou" (corpul conduce brațele), care a fost transmisă de mii de ani și, cu toate acestea, nimeni astăzi nu știe cum să o facă sau nu înțelege cu adevărat cum să o aplice", potrivit site-ului Shen Yun Creations.
"Shen-dai-shou este, de asemenea, o metodă care a fost căutată cu perseverență de toate genurile formelor de dans și ale artelor spectacolului fizic. Este o tehnică de dans pe care oamenii au căutat-o încă din cele mai vechi timpuri, ceva despre care oamenii au vorbit, dar nimeni nu o poate face - este cel mai înalt tărâm al expresiei artistice prin mișcare fizică. Fondatorul, directorul artistic și de creaţie al Shen Yun Performing Arts, domnul D.F., este cel care a transmis această metodă. Shen-fa, de altfel, are și metoda "kua-dai-tui" (șoldurile conduc picioarele), chiar mai bună, de care oamenii moderni nici măcar nu au auzit - o formă de artă complet pierdută. După ce a beneficiat de instruirea personală a domnului D.F. cu privire la această metodă, Shen Yun o prezintă acum publicului", se arată pe site.
Moștenirea și pierderea esenței culturale
China are o istorie de 5.000 de ani de civilizație. Cunoscută și ca o cultură inspirată de divinitate, semnificațiile sale interioare sunt vaste și profunde. Din evoluția istoriei chineze, putem observa că esența culturii chineze a fost transmisă în principal în două moduri: prin tradiții familiale și de la maeștrii care își învață discipolii.
În ceea ce privește tradițiile de familie, din cărțile și operele de artă străvechi, cunoaștem zicala "trecerea la fiu, nu la fiică". Aceasta înseamnă că tot ceea ce se transmite de la o generație la alta, fie că este vorba de cărți secrete sau de abilități rare, se transmite doar fiilor, nu și fiicelor, cu atât mai puțin persoanelor din afara familiei. Dacă un om nu ar avea un fiu, abilitățile sale rare ar fi pierdute.
De exemplu, Luo Cheng și Qin Qiong au fost doi generali renumiți în timpul împăratului Taizong din dinastia Tang. Erau verișori și buni prieteni. Ei au promis că se vor învăța unul pe celălalt abilitățile de arte marțiale moștenite exclusiv de familiile lor respective, și anume, sulița familiei Luo și jian (o armă în formă de prismă) a familiei Qin. Dar fiecare dintre ei a omis partea cea mai avansată atunci când l-a învățat pe celălalt abilitățile sale rare.
Mulți oameni au interpretat ceea ce au făcut ei, ca fiind un mijloc de a-l împiedica pe celălalt bărbat să devină superior. În realitate, este posibil ca, atunci când au învățat abilitățile lor exclusiv de la tații lor respectivi, să li se fi spus să le transmită doar unui descendent de sex masculin din familia apropiată, nu unui văr, și ei nu ar fi încălcat o astfel de tradiție.
În ceea ce privește maeștrii care transmit abilități discipolilor lor, putem să ne uităm la povestea lui Zhang Liang. În calitate de strateg, Zhang a fost unul dintre cei trei eroi care au ajutat la întemeierea dinastiei Han. Despre întâlnirea sa cu Huang Shigong există o anecdotă chineză clasică. Cărțile de istorie au puține informații suplimentare despre Huang, în afară de faptul că acesta deținea cartea Liu Tao (Șase învățături strategice secrete, cunoscută și sub numele de Arta războiului Taigong), un tratat de strategie civilă și militară scris de înțeleptul antic Jiang Ziya. Huang căutase pe cineva căruia să-i transmită această carte - în cultura tradițională chineză, exista o zicală care spunea că "maestrul este cel care caută un discipol cu potențial". După mai multe teste, l-a acceptat pe Zhang ca discipol al său și l-a învățat această carte rară. Mai târziu, Zhang l-a ajutat pe Liu Bang să întemeieze Dinastia Han. Acest tratat a fost transmis acum Japoniei și unor țări europene ca o moștenire valoroasă a omenirii.
Dacă Huang nu ar fi reușit să întâlnească pe cineva la fel de bun ca Zhang, acest tratat rar ar fi putut fi pierdut pentru istorie.
Aceste două exemple ne ajută să înțelegem modul în care esența culturii chineze a fost moștenită și pierdută de-a lungul istoriei. Ar putea exista și alte motive, mai profunde, pentru care lucrurile s-au întâmplat astfel, dar acestea nu intră în sfera de aplicare a acestui articol.
"A Showcase of Shen Yun Dance Techniques", o artă rară și un festin spiritual, a avut premiera online pe 31 mai la ora 20:00 (EDT) (8:00 pe 1 iunie, ora Beijingului). Site-urile web sunt: https://www.shenyuncreations.com/ (în engleză) și https://www.shenyuncreations.com/zh_tw/ (în chineză).
CATEGORY: Shen Yun Performing Arts
RELATED ARTICLES
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.