(Minghui.org) Practicanții Falun Dafa din Queensland au desfășurat activități pentru a sărbători Ziua Mondială Falun Dafa în Piața Regelui George sâmbătă, 8 mai 2021. 13 mai 2021 a fost cea de-a 29-a aniversare a prezentării către public a Falun Dafa și coincide cu cea de-a 70-a aniversare a fondatorului, domnul Li Hongzhi.
Practicanții au demonstrat exercițiile Falun Dafa, au interpretat dansuri tradiționale chinezești și au cântat.
Practicanții din Queensland urează La Mulți Ani Maestrului Li
Demonstrarea exercițiilor
Practicanții interpretează dansuri tradiționale Chinezești
Tineri practicanți cântă.
Lideri politici și comunitari îi felicită pe practicanți
Deputatul George Christensen s-a alăturat sărbătorii. El le-a mulțumit practicanților pentru că au adus speranță în China și i-a încurajat să-și continue eforturile de răspândire a învățăturilor legate de Adevăr-Compasiune-Toleranță, deoarece, a spus el, sunt valori universale.
Deputatul George Christensen susține că Partidul Comunist Chinez trebuie să își asume responsabilitatea pentru crimele pe care le-a comis.
Parlamentarul a cerut, de asemenea, guvernului australian să pună în aplicare Actul Global Magnitsky de Răspundere pentru Drepturile Omului și să interzică intrarea în Australia a celor care sunt implicați în persecuție.
Dr. Cuong Bui, președintele comunității vietnameze din Queensland, Australia, a ținut un discurs la eveniment.
Dr. Cuong Bui, președintele comunității vietnameze din Queensland, a mulțumit practicanților pentru că au adus frumusețe societăţii.
Practicanții occidentali îi mulțumesc Maestrului Li
Louise a găsit ceea ce căuta.
Louise Morrison a primit un pliant Falun Dafa în cutia poștală în 1999. A fost surprinsă să găsească ceea ce căutase toată viața. Odată ce a început să facă exercițiile, și-a dat seama că Falun Dafa era foarte specială și a continuat să practice.
Înainte de a începe să practice Falun Dafa, Louise era instructor de yoga. Avea astm bronșic grav și în liceu necesita spitalizare timp de șase luni în fiecare an.
„Nu puteam merge la școală sau să îmi fac prieteni”, a spus ea. Așadar a căutat o modalitate de a-și vindeca boala. A cheltuit mulți bani și timp și a încercat multe lucruri, dar niciunul nu a funcționat.
„După ce am început să practic Falun Dafa, am experimentat mari schimbări fizice și spirituale. Acum sunt sănătoasă și plină de energie.”
Louise a început să aplice principiile Adevăr-Compasiune-Toleranță în viața de zi cu zi.
„Falun Dafa m-a schimbat. Am devenit mai liniştită și mai rațională. Pot comunica mai bine cu copiii mei”, a spus ea.
La sfârșitul discursului, ea a mulțumit Maestrului Li pentru că i-a reînnoit viața și i-a urat Maestrului Li "La mulți ani".
Istoric: Ce este Falun Dafa?
Falun Dafa (cunoscută și sub numele de Falun Gong) a fost prezentată pentru prima dată publicului de către dl Li Hongzhi în Changchun, China în 1992. Disciplina spirituală este practicată acum în peste 100 de țări și regiuni din întreaga lume. Milioane de oameni au îmbrățișat învățăturile - care se bazează pe principiile Adevăr, Compasiune, Toleranță, precum și cinci exerciții cu mișcări line - și au experimentat sănătate și bunăstare.
Jiang Zemin, fostul conducător al Partidului Comunist Chinez (PCC), a perceput popularitatea crescândă a disciplinei spirituale ca pe o amenințare la adresa ideologiei ateiste a PCC și, pe 20 iulie 1999, a emis un ordin de interzicere a practicii.
În urma acestui ordin de interzicere mulți practicanți au fost închiși și torturați pentru credința lor. Minghui.org a confirmat moartea mai multor mii, ca urmare a persecuției din ultimii 22 de ani. Se crede că numărul real de decese este foarte mare.
Există dovezi concrete că PCC autorizează recoltarea de organe de la practicanți deținuți, care sunt uciși pentru aprovizionarea industriei de transplant de organe.
Sub îndrumarea directă a lui Jiang Zemin, PCC a înființat Biroul 610, o organizație extralegală de securitate cu puterea de a trece peste autoritatea poliției și sistemului judiciar și a cărei singură funcție este de a efectua persecuția împotriva Falun Dafa.
CATEGORY: Dafa Day Celebrations
RELATED ARTICLES
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.