De mai bine de un deceniu, Partidul Comunist Chinez (PCC) ucide în mod sistematic, la scară largă, oameni nevinovați și le extrage organele pentru a alimenta o industrie de transplant de organe de miliarde de dolari.
Marea majoritate a victimelor sunt practicanți Falun Gong, întemnițați de PCC din cauza credinței lor.
Atât Congresul Statelor Unite, cât și Parlamentul European au adoptat rezoluții care condamnă această oribilă crimă. Israel, Spania, Italia și Taiwan au adoptat legi care au ca scop prevenirea oricărei implicări a cetățenilor lor în recoltarea forțată a organelor din China.
Cel mai semnificativ, un expert de renume internațional în genocid și crime împotriva umanității, Sir Geoffrey Nice QC, care a condus acuzarea împotriva fostului dictator iugoslav, Slobodan Milosevic, pentru crime de război, a prezidat un tribunal independent înființat la Londra−Tribunalul China. Acest tribunal a efectuat cea mai aprofundată și substanțială analiză a recoltării forțate de organe din China de până în acest moment. Constatările tribunalului, anunțate în iunie 2019, au concluzionat că prizonierii de conștiință au fost−și continuă să fie−uciși în China, pentru organele lor, „la o scară semnificativă”. Și că majoritatea victimelor sunt practicanți Falun Gong.
Într-un interviu din 2020, avocatul pentru drepturile omului, David Matas, a făcut o observație izbitoare, arătând legătura dintre recoltarea forțată de organe și pandemia de coronavirus...
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.