Australia: Candidaţii la funcţii publice de pe Gold Coast se întâlnesc cu practicanţii Falun Dafa

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

(Minghui.org) Câțiva candidați care participă la alegerile de stat din Gold Coast și Queensland din 2020 s-au întâlnit cu practicanții Falun Dafa pe 7 și 14 decembrie 2019.

Practicanții au întâmpinat un număr de candidați la locul de practică săptămânală la Harley Park din Gold Coast, printre care Wendy Coe - candidata pentru divizia independentă şapte a consiliului municipal; Virginia Freebody Cramer - candidata pentru consiliul primăriei; Brett Lambert - candidatul la consiliul primăriei; și Christopher Johnson - candidatul pentru forța de muncă de stat pentru Coomera.

Kristyn Boulton, consiliera diviziei patru, care a deschis oficial clasa de meditație Labrador în 2016, a oferit o scrisoare de sprijin, mulțumind practicanților pentru multele ore de voluntariat în care au predat exercițiile Falun Dafa ca parte a programului "Activ și Sănătos" al consiliului începând din 2013, iar în Gold Coast tocmai din 1998.

„Apreciem angajamentul și efortul pe care coordonatorii și practicanții locali îl acordă comunității și vă mulțumim pentru orele pe care le petreceți predând și încurajându-i pe alții să experimenteze beneficiile Falun Dafa”, a spus ea în scrisoare. „În ultimii 20 de ani, Falun Data a îmbunătățit sănătatea și bunăstarea rezidenților din Gold Coast și continuă să ofere comunității un perpetuu beneficiu fizic, mental și social.”


Scrisoarea de sprijin din partea Consilierei Diviziei Patru, Kristyn Boulton


Membru titular de stat pentru Bonney, parlamentarul Sam O'Connor, care a participat la locul de practică în calitate de candidat la alegeri în 2017, a lăsat, de asemenea, o declarație în care a spus că a fost „privilegiul” său să se întâlnească și să pledeze pentru practicanții Falun Dafa la Ziua Mondială Falun Dafa, Festivalul Multicultural Gold Coast și Ziua Multiculturală EID în Labrador.

„Am avut parte de o bucurie deosebită din timpul petrecut cu Asociația Falun Dafa Gold Coast”, a spus el în scrisoare. „[Mi-ați oferit oportunități] să aflu mai multe despre voi și să iau parte la practica voastră și să vă cunosc practicanții ... ați încurajat continuu multiculturalismul în comunitatea noastră.”


O scrisoare de sprijin de la membrul titular de stat pentru Bonney, parlamentarul Sam O’Connor


Candidata pentru consiliul diviziei şapte, Wendy Coe, cu practicanții


Wendy Coe, care a lucrat pentru organizația comunitară Rosies, și pentru Oameni politici de stat și federali din Gold Coast, s-a bucurat să încerce toate exercițiile și a spus că are nevoie de mai multă pace și puritate în viața ei.

"Începem această dimineață făcând qigong (meditație chineză) la Harley Park din Labrador", a scris candidata pe Facebook. „Acest grup face parte din Programul Sănătos și Activ al Consiliului Orașului Gold Coast - oricine poate veni și participa în Harley Park.”

Coe și-a exprimat solidaritatea cu practicanții care au fost reținuți în mod arbitrar, torturați și cărora le sunt recoltate organele de către regimul chinez, și a spus că nimeni nu ar trebui să fie rănit pentru că se bucură de o practică pașnică precum Falun Dafa.


Candidata la consiliul primăriei, Virginia Freebody Cramer, împreună cu practicanții


Freebody Cramer, al cărei bunic și tată au servit ca primari ai Snowy River Shire Council și respectiv al Queanbeyan, a apreciat mișcările blânde ale exercițiilor. Ea a spus că îi place să mediteze în timpul rugăciunilor și că nu poate trăi fără a-şi lua un moment din ziua ei aglomerată pentru a se bucura de liniște și pace.

Ea a fost dezamăgită să afle că regimul chinez a petrecut peste 20 de ani persecutând practicanții Falun Dafa pur și simplu pentru că au făcut această practică pașnică și a spus că aceştia au dreptul să creadă în principiile universale Adevăr, Compasiune și Toleranță.



Candidatul Muncii din Queensland pentru Coomera, Christopher Johnson, cu practicanţii


Christopher Johnson, care a fost președintele filialei Coomera al Partidului Muncii, și infirmier la Gold Coast Health, a făcut toate exercițiile și a considerat că meditația a fost cea mai provocatoare.

El a fost foarte încântat să afle că genunchiul accidentat al unui practicant și-a revenit după ce a făcut meditația aşezat, în mod regulat, timp de aproximativ 18 luni, și a promis să țină legătura cu grupul pe măsură ce se apropie alegerile din Queensland.



Candidatul la consiliul primăriei, Brett Lambert, împreună cu practicanții


Lui Brett Lambert, care deține mai multe afaceri din oraș și lucrează în domeniul logisticii pentru evenimente majore în interesul orașului, i-a plăcut să facă al treilea exercițiu „Penetrarea Extremelor Cosmice” după care a rămas cu vibrații pozitive. El a făcut fără efort poziția de semi-lotus în timpul celui de-al cincilea exercițiu, „Consolidarea puterilor divine”.

După ce a terminat exercițiile, a fost șocat să afle că regimul chinez a făcut presiuni asupra organizatorilor de evenimente pentru a restricționa practicanți Falun Dafa „inofensivi” la viitoarea sărbătoare a Anului Nou Lunar din Cartierul chinezesc din Gold Coast. A promis să reprezinte grupuri comunitare precum Falun Dafa și să rămână liber de influența străină a regimului chinez dacă este ales.


Candidatul la consiliul primăriei, Brett Lambert și candidatul Camerei de muncă din Queensland pentru Coomera, Christopher Johnson, stau de vorbă cu practicanții.


CATEGORY: Voices of Support Worldwide

RELATED ARTICLES

* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.