Radio Asia Liberă raportează începutul persecuţiei împotriva Falun Gong în Coreea de Nord

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

(Minghui.org) Radio Asia Liberă (RAL) a transmis un reportaj numit „Coreea de Nord începe persecuția împotriva Falun Gong”, de Jieun Kim, pe data de 17 mai 2019. A fost tradus de Leejin Jun și scris în engleză de Eugene Whong.

Falun Gong, cunoscută și ca Falun Dafa, a fost făcută publică pentru prima dată în Changchun, provincia Jilin, China, pe 13 mai 1992, de către fondatorul acesteia, dl Li Hongzhi. De atunci practica a fost răspândită în mai mult de 100 de țări.

Jiang Zemin, fostul conducător al Partidului Comunist Chinez (PCC), a considerat creșterea în popularitate a practicii spirituale drept o amenințare pentru ideologia ateistă a PCC și a dat ordin de interzicere a Falun Gong pe data de 20 iulie 1999.

Articolul RAL susținea: „În afara Chinei, mișcarea era considerată inofensivă și a continuat să înflorească. Este adesea citată drept un exemplu referitor la persecuția religioasă din China, cu practicanți și susținători aliați ai libertății religioase ținând proteste în orașele mari pentru a atrage atenția la situația practicanților Falun Gong din China.

„Surse din Coreea de Nord susțin că autoritățile de la Pyongyang au început persecuția împotriva Falun Gong deoarece orașul a înregistrat o creștere bruscă a numărului de practicanți din cadrul populației sale.”

Articolul a continuat cu mai multe detalii despre persecuția din Coreea de Nord ce a început în aprilie. „Autoritățile judiciare au bătăi de cap deoarece răspândirea practicii Falun Gong în rândul cetățenilor din Pyongyang a crescut peste așteptările lor”, conform unei surse din Pyongyang pentru Serviciul Coreean al RAL dintr-un interviu de pe data de 11 mai.

Conform sursei, articolul susținea: „La începutul lunii aprilie, poliția a dat un ordin prin care solicita cetățenilor să raporteze statutul de practicant Falun Gong. Ei au amenințat că le vor aplica pedepse severe celor care nu se autodenunță și sunt identificați după perioada de raportare.”

Articolul a susținut că acțiunea guvernului împotriva Falun Gong a avut efectul opus, deoarece publicitatea negativă privind Falun Gong a făcut practica mai populară.

Sursa spunea: „După ordinul poliției și începerea persecuției, oamenii sunt deodată foarte interesați de Falun Gong, care se răspândea deja, discret, în rândul cetățenilor din Pyongyang. Falun Gong este cunoscută aici drept o practică religioasă care combină meditația cu exercițiile fizice, astfel, acum oamenii o abordează cu curiozitate.”

Cât despre cum a ajuns Falun Gong în Coreea de Nord, sursa sugerează că prin intermediul reprezentanților comerciali din Pyongyang.

Conform sursei „Sediile centrale ale organizațiilor comerciale se află în Pyongyang. Datorită faptului că relațiile comerciale dintre China și Coreea de Nord au devenit mai active în ultimul timp, Falun Gong a început să se răspândească în Pyongyang prin comercianți.”

Sursa a susținut că în timpul primei runde a persecuției, 100 de practicanți Falun Gong au fost arestați în Pyongyang.

„Mulți practicanți Falun Gong au fost arestați în alte districte ale Pyongyang și vor fi condamnați la muncă grea sau la corecție prin muncă, în funcție de severitatea faptelor acestora”, adaugă sursa.

Articolul mai citează altă sursă din Pyongyang care aseamănă persecuția împotriva Falun Gong cu un război împotriva religiei, și compară situația cu cea în care autoritățile din Coreea de Nord au persecutat practicanții altor religii în trecut.

A doua sursă a spus: „Comitetul Central (al Partidului Muncitorilor Coreeni) spune despre Creștinism că este precum opiul sau drogurile și pedepsește sever creștinii. Acum că Falun Gong este aici, oamenii urmăresc de aproape reacțiile autorităților.”

Articolul susține că în constituția Coreei de Nord este permisă libertatea religiilor, dar adevărata libertate religioasă nu există între granițele acesteia, și toate bisericile și templele sunt conduse de stat.

Website-ul cu sediul în California – Libertate în Coreea de Nord (LiNK), susține că religiile organizate sunt percepute de regim drept amenințare și înafară de câteva biserici și temple construite pentru a da impresia de libertate religioasă, coreenii trebuie să își practice religiile în secret sau să riște să ajungă în închisoare sau chiar să fie executați.

Website-ul a mai adăugat: „Mii de budiști și creștini au fost uciși și persecutați de-a-lungul istoriei Coreei de Nord.”

Articolul a concluzionat cu un raport din 2014 al Națiunilor Unite care menționa cifrele indicate de guvernul Coreei de Nord ce susținea că proporția aderenților din cadrul populației la religii a scăzut de la aproape 24% în 1950 la 0,016% în 2002.



CATEGORY: Falun Dafa in the Media

RELATED ARTICLES

  • ▪ Republican National Committee Passes Resolution Against Forced Organ Harvesting in China
  • ▪ New Journal of Zurich: Falun Gong Practitioners in China Are Persecuted for Their Belief
  • ▪ Radio Free Asia: Falun Gong over the Past 20 Years
  • ▪ Falun Gong Practitioner Tells President Trump Her Story of Persecution in China
  • ▪ Movie “Origin Bound” Premiers in Toronto
  • ▪ Radio Free Asia Reports North Korean Crackdown on Falun Gong
  • * * *

    Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

    Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.