(Minghui.org) [Nota editorului: un profesionist de înaltă clasă din provincia Gansu, care vorbește patru limbi, a fost arestat în repetate rânduri pentru refuzul de a renunța la a mai practica Falun Gong, o disciplină spirituală care este persecutată din iulie 1999 de regimul comunist chinez. El a fost condamnat la 10 ani de închisoare după a treia arestare a sa, în mai 2002. Dl Han Xu, descrie tortura pe care a suferit-o, în această serie din două părți.]
Numele meu este Han Xu si am 52 de ani. Călătoream prin toată lumea ca agent de vânzări la export și director al centrului informatic al unei firme de import și export de covoare.
Înainte de a practica Falun Dafa, cunoscută și ca Falun Gong, întotdeauna interesele mele erau prioritare și foloseam orice metodă pentru a obține bani. După ce am început să practic Falun Dafa în 1998, în sfârșit am înțeles adevăratul sens al vieții și am vrut să devin o persoană cu standarde morale înalte. Am încetat să mai iau acasă rechizite de birou pentru uz personal și am muncit cu hărnicie fără să mă aștept la plată pentru orele suplimentare. Am și îndreptat relația tensionată cu familia soției mele.
Însă, după ce a inceput persecuția împotriva Falun Dafa, în iulie 1999, am fost arestat, reținut și condamnat la 10 ani de închisoare. În timpul detenției am fost torturat, forțat la muncă și, din cauza presiunii, soția mea a divorțat de mine.
Maltratare în detenție
Am mers pe 21 și 22 iulie la autoritățile provinciei, pentru a face apel pentru dreptul de a practica Falun Dafa, și am fost închis la școala elementară Taoshuping. Am fost arestat iarăși pe 14 ianuarie 2000, când am fost la Beijing pentru a face apel pentru dreptate pentru Dafa. Am fost dus la Centrul de Detenție în Securitate din Lanzhou și reținut acolo 10 zile.
Mai apoi, am fost arestat și dus la centrul de detenție Dashaping pe 13 decembrie 2000, pentru că poliția avea suspiciuni că eram înrudit cu un practicant care fusese arestat deoarece clarificase adevărul despre Falun Dafa.
Când am ajuns la centrul de detenție, un prizonier mi-a furat toate hainele și obiectele personale. După aceea am fost forțat să muncesc neplătit. A trebuit să vând semințe de pepene roșu corporației Taiwaneze "Zhenglin Food" și eram luat la pumni și bătut atunci când nu îmi atingeam norma. Fiecare pumn era însoțit de o întrebare, "Te-am bătut?" Bătăile încetau numai când răspundeam "nu" și respectiv spuneam "mulțumesc" după bătaie. Dacă se opunea cineva, alți deținuți loveau acea persoană.
Producția de semințe era o muncă sezonieră. Trebuia să spargem semințele cu dinții din față și să scoatem afară miezul cu unghiile. Unii deținuți și-au stricat dinții, iar altora le-au căzut unghiile.
Șeful deținuților a cerut tuturor ca familiile lor să aducă bani și țigări. Erau pentru paznicul principal, la schimb pentru niște medicamente. Cei ale căror familii nu aduseseră bani și bunuri primeau cele mai murdare sarcini. Erau și bătuți, abuzați verbal și nu li se permitea să vorbească cu nimeni.
Ca mâncare ni se aloca supă dimineața, o chiflă tare după-amiaza și o porție mică de tăiței seara. Toți sperau să scape vii din închisoare.
Din cauză că erau prea mulți oameni în celulă, trebuia să mă întind pe o parte ca să dorm. Condițiile de igienă erau foarte proaste și aproape toți făcuseră râie. Fără medicamente, trebuia folosită o perie dură pentru a curăța pielea bășicată, se folosea un băț de chibrit pentru a extrage puroiul, apoi se freca locul cu niște detergent de rufe pentru a dezinfecta.
M-am umplut de râie pe tot corpul când am fost închis nouă luni și jumătate. A fost foarte dureros și aproape am leșinat. Cicatricile de la râie încă mai sunt pe picioarele mele.
Am fost eliberat pe 26 iulie 2001. Când a venit soția mea să mă ia acasă, n-a cutezat să se uite la mine și s-a ascuns după cineva, pentru că arătam foarte slăbit.
Arestat iar
Mergeam acasă pe 2 mai 2002, când au apărut doi oameni și m-au pus la pământ. Mi s-au pus cătușe la mâini, iar capul mi-a fost acoperit cu o pungă..
Poliția m-a dus la o locație necunoscută și mi-a confiscat toate bunurile personale, inclusiv banii. După ce m-au dus într-o cameră, au încercat să mă facă să îngenunchez. N-au reușit, așa că m-au trântit pe podea. Mai apoi mi-au pus un scaun peste corp și o persoană s-a așezat pe scaun. Doi polițiști m-au apucat de mâini pe la spate, în timp ce mă călcau pe picioare, pentru a face o fotografie. Apoi m-au interogat toată noaptea. Le-am spus că n-am făcut nimic greșit și nu am cooperat.
Reconstituire de tortură: legat pe podea sub un scaun.
În dimineața următoare, am fost dus la centrul de detenție Xiguoyuan. Imediat ce am ajuns, am fost verificat la piele. După aceea mi s-a spus să aleg semințe de pepene pentru a fi decorticate, dar am refuzat. Am spus că nu am comis o infracțiune practicând Falun Dafa. Am refuzat să mă așez pe vine sau să răspund la prezență.
Am scris notițe de protest în ziua a 45-a, când detenția mi-a fost extinsă. Când au venit ofițerii de la Biroul de Securitate Publică al orașului să mă interogheze, i-am întrebat motivul pentru care nu am primit o chitanță după ce mi-au confiscat lucrurile, inclusiv bani și un carnet bancar, în total peste 10.000 de yuani.
Ofițerul He Bo a spus: "Să nu te gândești niciodată că vei primi acești bani înapoi. Îi vom folosi cu siguranță ca dovadă a taxelor de activitate ale Falun Gong."
Pentru a protesta, m-am lovit tare cu capul de perete (înțeleg acum că această acțiune nu este în concordanță cu principiile Falun Gong) și am intrat în greva foamei. Am fost dus la spitalul Kangtai (cunoscut și ca Spitalul de Reformare prin Muncă Dashaping) cu cătușe grele la picioare.
Mi s-a spus să mă așez pe vine imediat ce am intrat pe ușă, dar am refuzat. O asistentă mi-a injectat un medicament necunoscut. I-am spus medicului că am fost în greva foamei trei zile și el m-a ridiculizat.
Medicii mi-au prescris multe medicamente, deși le-am spus că nu am nevoie de nicio medicație. Familia mea a fost ulterior constrânsă să acopere cheltuielile medicale.
Am fost dus înapoi la închisoare, cam după 20 de zile, când banii plătiți de familia mea se terminaseră. Apoi, după ce familia mea a mai dat bani, am fost adus înapoi la spital.
Amenințat cu moartea
Ofițeri de poliție de la Biroul de Securitate Publică Lanzhou m-au dus în camera 518 la Hotel Jinquan, în Lanzhou, și șase oameni, printre care Zhang Chengfu, au fost desemnați să mă monitorizeze.
Le-am cerut dovada legalității reținerii mele acolo și mi-au arătat un formular în ziua următoare. De fapt, procuratura emisese deja un formular de eliberare, pe care l-au ascuns de familia mea. Am refuzat să semnez formularul și am cerut să-mi fie informată familia și să am un avocat. Mi-au respins cererile pentru că Biroul de Securitate de Stat voia ca eu să mărturisesc de unde am obținut hard disk-ul meu portabil, care conținea informații Falun Gong.
Ilustrare de tortură: încătușat la mâini și la picioare.
Peste patruzeci de zile, când un bărbat înalt m-a umilit și pălmuit după ce s-a îmbătat, am decis să evadez a doua zi, dar am fost prins și bătut. Mi-au pus cătușe la mâini, legate de cele de la picioare, ceea ce m-a forțat să stau aplecat toată ziua. Am fost privat de somn și făcut să stau cu fața la perete, cu mâinile legate la spate. Am fost nevoit să stau în această poziție 24 de ore.
Cel puțin o săptămână nu mi s-a permis să dorm sau să închid ochii. Treptat, am început să am halucinații și am căzut. Zhang m-a ridicat de cătușele de la mâini, provocând dureri cumplite. Încheieturile mâinilor mi s-au umflat enorm.
Zhang m-a torturat aproape zilnic și mi-a dat doar două chifle mici și un pahar de hârtie plin cu apă de băut la fiecare masă. Unei persoane, angajată să mă monitorizeze, îi era milă de mine. Îmi dădea un măr mic sau doi cârnați și apă în plus. Când vremea s-a făcut rece iar eu nu aveam haine, el mi-a dat niște haine vechi. Mi-a spus, cu lacrimi în ochi, că nu putea suporta să mă vadă torturat așa. Pentru că fusese concediat, a fost nevoit să accepte acest loc de muncă pentru a câștiga niște bani.
Zhang mi-a curentat unghiile de la picioare cu bastoane electrice între șocurile electrice date altui practicant, în camera alăturată. A venit înapoi și mi-a spus că practicantul tresărea la fiecare șoc electric. Când ofițerii au văzut că nu am vrut să spun nimic, m-au amenințat: "Nimeni nu va ști dacă te îngropăm de viu în munte."
Reconstituire de tortură: bătaie.
Șeful de secție al Biroului de Securitate de Stat m-a pălmuit și abuzat verbal. Când a început să vomite mai târziu, a susținut că l-am blestemat eu.
Altă dată, un ofițer de la Biroul de Securitate de Stat a mers pe pieptul meu cu pantofi de piele, ceea ce a fost foarte dureros.
Ilustrare de tortură: încătușat cu brațele la spate.
Torturat în timpul interogării
Am fost transferat la Biroul de Securitate Publică din județul Hu, în provincia Shaanxi, în octombrie 2002, cu cătușe la mâini și la picioare. Le spusesem oamenilor despre Falun Gong împreună cu câțiva practicanți din Xi'an. După ce unul dintre practicanți a fost arestat, am fost implicat, și deci inclus în procesul din instanță.
Reconstituire de tortură: legat cu cătușe de o țeavă de încălzire.
Mi-au legat mâinile cu cătușe de o țeavă de încălzire înainte să ne transfere, pe mine și pe o altă practicantă, la Centrul de Refacere după Droguri Lajiatan, a doua zi. Am fost interogați la centru.
Au interogat-o pe practicantă mai întâi, într-o cameră alăturată, și o auzeam țipând de durere, pe măsură ce încercau să scoată o mărturie prin tortură. Practicanta a refuzat să coopereze.
Am fost următorul interogat și căpitanul, Fan Hede, mi-a spus că știau tot ce am făcut în Xi'an și doreau numai să verifice informația. Susțineau că practicanții pe care îi cunoșteam erau deja închiși în centru. A spus că, de obicei, leagă persoana bine și o lasă să mărturisească tot, când nu mai poate să reziste. I-am spus că persecută practicanți Falun Gong, care sunt oameni buni.
M-au legat și m-au forțat să stau intr-o poziție în formă de V, între două scaune. Capul îmi atingea coapsele și simțeam cum mijlocul și brațele sunt pe cale să se rupă. În același timp, mă loveau în umăr. Mi-am pierdut conștiința și, când nu am mai putut suporta durerea, am cedat la presiunea ofițerilor de a blestema Dafa, ceea ce este și acum un regret dureros al meu.
Pentru a acoperi ce făcuseră, m-au forțat să mulțumesc Biroului de Securitate Publică, în dosarul declarațiilor mele, pentru că m-a "ajutat" și "reeducat".
(Va continua)
Related reports:
Calling for the Rescue of Falun Dafa Practitioner Mr. Han Xu in Lanzhou CityProficient in Four Languages, Mr. Han Xu Is Wrongfully Imprisoned and Tortured for Ten Years for His Belief
CATEGORY: Imprisonment & Forced Labor
RELATED ARTICLES
- ▪ International Businessman Recounts 10 Years of Torture in Prison (Part 2)
- ▪ At Least 14 Female Falun Gong Practitioners Currently Detained in Changchun City No. 4 Detention Center
- ▪ International Businessman Recounts 10 Years of Torture in Prison (Part 1)
- ▪ Gansu Women's Prison Authorities Abuse and Humiliate Falun Gong Practitioners
- ▪ Arrested Prior to 2008 Beijing Olympics, Liaoning Woman Detained and Tortured 10 Years for Her Belief
- ▪ Recalling Over 3 Years of Imprisonment and Torture
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.