(Minghui.org) Expoziția internațională “Arta Zhen, Shan, Ren” (Adevăr – Compasiune – Toleranță) a fost prezentată în Dobrich, Bulgaria între 17 – 27 aprilie 2018. Din cauza cererii mari, au mai fost adăugate încă două zile suplimentare la expoziție. Dobrich a fost cel de-al doilea oraș care a găzduit expoziția și cea de-a treia locație din Bulgaria, după ce a fost prezentată la "Dvoretza" și la galeria orașului Balcic.
Expoziția „Adevăr – Compasiune – Toleranță” a fost găzduită de către Universitatea de Management din Dobrich. Acest lucru a permis multor studenți de la diverse colegii internaționale și culturale și profesorilor să se bucure de lucrările de artă. "Un adevărat basm despre realitatea noastră, povestit prin mijloace de artă plastică", a descris-o doamna Yurchenko, a cărei colaborare a contribuit la realizarea expoziției. Expoziția a atras atenția multor figuri publice, artiști și cetățeni.
Domnul Ivo Penchev, șeful Consiliului municipal al orașului Dobrich, a găzduit ceremonia de deschidere. Domnul Sivkov, fost diplomat și expert în cultura estică, a vorbit de asemenea la ceremonie. El a împărtășit câteva extrase din biografia profesorului Kunlun Zhang, creatorul expoziției, care în calitate de practicant Falun Gong, a fost persecutat de regimul comunist chinez. Domnul Sivkov și-a reamintit evenimentele din anul 1990, când a vizitat Piața Tiananmen împreună cu familia sa. Ajungând în cea mai mare piață din lume, el a găsit-o întunecată și rece, probabil datorită aniversării unui an de la evenimentele tragice care au avut loc la 4 iulie 1989. În acea zi, sute de studenți care protestau cerând democrație, au fost uciși din ordinul lui Deng Xiaoping.
Mulți vizitatori ai expoziției și-au exprimat sentimentele despre lucrările de artă în cartea de oaspeți:
Domnul Draganov a scris că a anticipat expoziția "Arta Zhen, Shan, Ren" cu mult interes și curiozitate. Scufundându-se în artă, el a simțit pacea spirituală a Estului, frumusețea, relaxarea și armonia. Emoțiile provocate de expoziție au fost plăcute, dar în același timp a fost tulburat de tratamentul și persecuția inumană a practicii spirituale în China. Domnul Draganov și-a exprimat admirația față de abilitatea spiritului uman de a se confrunta și de a rezista forțelor rele și de a se eleva.
Elina Yurcheno a scris: „Adevărul – Compasiunea – Toleranța izvorăsc din inimile și din sufletele lor, pentru că ei se luptă cu minciunile, cu răul și cu brutalitatea. Expoziția exprimă un basm adevărat despre realitatea noastră, povestit prin intermediul artei, și chiar mai mult: energia vieții!
Trei femei vietnameze care studiază în Bulgaria au fost inspirate și impresionate de artă: "cultura chineză este o artă uimitoare și mă bucur că sunt aici. Este o expoziție măreață.” „Nu am văzut asemenea tablouri înainte și asta m-a ajutat să-mi explorez și să-mi lărgesc cunoștințele și orizonturile.”
Un student din Afganistan a descris expoziția ca fiind fantastică. Unele dintre comentariile pe care colegii săi le-a scris au inclus: "Expoziție splendidă. Tablouri magnifice cu mesaje minunate, care emit energie încărcată emoțional. Suntem fericiți să vedem o minunată artă care inspiră, este ușoară, plină de speranță și liniștită.
Un student din Moldova a scris: „Această expoziție este uimitoare! Tablourile sunt minunate. Doresc să mulțumesc organizatorilor că au împărtășit atât de multe amintiri și opere de artă.”
“Suntem impresionați de ceea ce am văzut și de ceea ce am auzit de la doamna Ivelina Romanova. O expoziție minunată,” au scris elevii clasei a șaptea de la școala “Dimitar Talev” din Dobrich.
“Expoziția de artă Zhen Shan Ren” a fost vizitată de mulți studenți și profesori din orașul Dobrich. Absolvenții liceului privat pentru turism și antreprenoriat "Rayko Tsonchev" și-au scris de asemenea impresiile în cartea de oaspeți. Ei au scris următoarele: „Această expoziție de artă este atât de unică și de frumoasă.” Un grup de studenți de la Liceul de Finanțe și Economie din Dobrich a declarat că a fost foarte plăcut surprins de expoziție și și-a exprimat speranța că expoziția va vizita din nou orașul. Trei clase de la Școala Generală Dimitar Talev au ales să viziteze expoziția de ziua patronului. Ei au primit o listă cu întrebările la care să răspundă și despre care să discute la școală.
Domnișoara Lalova din clubul de femei "Stai mereu tânără și pune-ţi întrebări" a vizitat expoziția pentru a doua oară și a împărtășit următoarele: "Ce filozofie profundă a fost încorporată în tema expoziției. Toate imaginile dau o credință puternică, luminată de marile principii de Adevăr-Compasiune-Toleranță. Un astfel de spirit drept ne cuprinde și ne face să reflectăm asupra faptului că astăzi, mai mult ca niciodată, avem nevoie de o credință puternică pentru a merge pe calea luminii, a adevărului, a iubirii și a trăi în pace".
Expoziția a fost de asemenea vizitată de cluburi locale de tai-chi, qigong și arte marțiale.
Nu mai puțin memorabil a fost momentul ceremoniei de căsătorie a unui cuplu local, care a ales să se căsătorească la colegiu. Când au văzut expoziția "Arta Zhen, Shan, Ren", ei au spus: "Suntem bucuroși că avem ocazia să ne căsătorim având ca fundal această frumoasă expoziție de artă".
După Dobrich, expoziția "Arta Zhen, Shan, Ren" și-a continuat turneul în orașele Burgas, Plovdiv, Varna, Stara Zagora și Sofia.
CATEGORY: Art & Photo Exhibits
RELATED ARTICLES
- ▪ Bulgaria: “The Art of Zhen, Shan, Ren” Visits the City of Bourgas
- ▪ Multicultural Response to “The Art of Zhen, Shan, Ren” Exhibit in Dobrich, Bulgaria
- ▪ Bulgaria: Truthfulness-Compassion-Forbearance Art Exhibit Tour Begins at Queen's Palace by the Seaside
- ▪ New Jersey Lawmakers View Falun Gong Art Exhibit, Condemn Persecution in China
- ▪ Australia: Falun Dafa Art Exhibition Expresses Inner Peace and Exposes Persecution
- ▪ Swedish People Learn about Falun Dafa Via The Art of Zhen, Shan, Ren Exhibition
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.