Practicanta Falun Dafa, doamna Chen Xiurong, a fost arestată în 24 aprilie 2015 în oraşul Xiangyang. Poliţiştii au pătruns în casă şi au arestat-o, schimbând mai apoi încuietoarea de la uşă. În 9 octombrie 2015 a fost condamnată la patru ani de închisoare de către Tribunalul districtului Fancheng.
Fratele doamnei Chen, domnul Chen Xinan, de asemenea practicant, a pornit către Divizia de Securitate internă a districtului Xiangcheng, în 13 iulie, să ceară cheile casei doamnei Chen, dar a fost arestat şi dus la secţia de poliţie din Hanjiang. Poliţistul Li Xuejun şi alţii, i-au confiscat cheile domnului Chen şi i-au jefuit casa.
A fost apoi transferat la centrul de Detenţie nr. 2 din Xiangyang, dar nu a fost acceptat din motive medicale. Li a dorit închiderea domnului Chen într-un centru de detenţie, dar a renunţat la orele 22:00. S-au reîntors la secţia de Poliţie a Hanjiang şi l-au încătuşat. A fost eliberat a doua zi.
Ajuns acasă, domnul Chen a descoperit că ofiţerii de poliţie au intrat prin efracţie, confiscându-i mai multe bunuri personale, inclusiv un laptop şi peste o duzină de cărţi Falun Dafa.
În trecut, Domnul Chen fusese aspru persecutat cu mai multe ocazii. Mai jos sunt câteva detalii despre persecuţia pe care a îndurat-o începând cu 1999, când Falun Dafa a fost interzisă.
1999: Şocuri cu bastoane electrice în Beijing
Persecuţia Falun Dafa a început în iulie 1999. Domnul Chen a plecat în Beijing pentru a face apel paşnic pentru dreptul de a practica Falun Dafa în octombrie 1999. A fost arestat în piaţa Tiananmen.
A fost bătut cu brutalitate şi i s-au aplicat şocuri cu bastoanele electrice de către poliţiştii din Secţia de poliţie Qianmen. Poliţiştii au folosit două bastoane electrice pentru şocuri simultane. Cu un baston i-au aplicat şocuri electrice în cap şi pe spate, iar cu celălalt în zonele genitale. I-au legat apoi mâinile de picioare electrocutandu-l din nou. Într-un final l-au dezlegat crezând că este aproape mort. Domnul Chen a fost transportat înapoi către Xiangyang şi eliberat contra sumei de 1.000 yuan.
Iunie 2000: Torturat în Centrul de detenţie
Domnul Chen a fost dus la un centru de spălare a creierului în Damianfang în iunie 2000 şi a fost transferat la central de detenţie nr. 1 din Xiangyang în următoarea zi. Gardianul a ordonat deţinuţilor să-l bată timp de şapte zile.
A fost apoi transportat înapoi către centrul de spălare a creierului pentru a fi “transformat” forţat. I-au cerut să calce în picioare poza fondatorului Falun Dafa, lucru pe care l-a refuzat. L-au trântit la pământ şi l-au bătut cu brutalitate după care i-au înfipt pioneze în mâna şi piciorul stâng şi i-au provocat arsuri cu bricheta la mâna şi piciorul drept.
Readus la centrul de detenţie în ziua următoare, gardienii l-au silit să stea în soarele arzător toată ziua, iar pe timp de noapte l-au bătut să nu poată efectua exerciţiile Falun Dafa.
Domnul Chen a reînceput exerciţiile în dimineaţa următoare. Drept răspuns, gardienii au luat un lanţ metalic şi i-au legat mai întâi piciorul stâng apoi i-au înfăşurat lanţul în jurul umerilor trăgându-l către piciorul drept. Au mai folosit încă un lanţ pentru a-i lega ambele picioare, apoi încătuşându-i mâinile la spate. Legăturile erau atât de strânse încât făceau dificilă circulaţia sângelui către degete, neputând dormi sau merge.
În mod normal prizonierii nu pot tolera acest gen de tortură mai mult de 5 minute, dar el a fost înlănţuit timp de 24 de ore. Le-a luat ceva timp gardienilor până să înlăture lanţurile şi cătuşele, deoarece cătuşele îi intraseră adânc în piele. În final i-au scos cătuşele cu tot cu piele şi carne, expunându-i oasele.
August 2000: Torturat în centrul de spălare a creierului
Domnul Chen a fost transferat către centrul de spălare a creierului, amplasat într-o şcoală de şoferi, în august 2000. I-a spus conducătorului adjunct al Secţiei de securitate Politică, Zhu Jixue, “să vorbească în loc să lovească oamenii”. Drept răspuns, Zhu l-a bătut cu brutalitate cu pumnii şi picioarele. Cu altă ocazie, Zhu l-a dezbrăcat de haine şi l-a atârnat cu mâinile încătuşate la spate, pentru o perioadă lungă de timp.
Decembrie 2000: Plasat în centrul de detenţie
Domnul Chen a fost din nou arestat la lucru în 26 decembrie 2000 de către Wang Mihao, şeful secţiei de securitate a locului de muncă. A fost transportat la un centru de spălare a creierului amplasat într-o bază de antrenament militar.
Toţi practicanţii, inclusiv domnul Chen, au fost legaţi şi forţaţi să îngenuncheze. Întreaga dimineaţă, persecutorii le-au cerut practicanţilor să renunţe la Falun Dafa. Cum domnul Chen nu a fost de acord să renunţe la credinţa sa, a fost dus către Centrul de Detenţie nr. 1.
2001: Munca forţată
Domnul Chen a fost transferat din centrul de detenţie, în lagărul de muncă forţată nr. 1 Xiangyang, după anul nou chinezesc din 2001. A fost forţat să efectueze munca grea, cu supraîncărcătura echivalentă cu încărcătura pentru doi oameni. Lucra în fiecare zi începând de dimineaţă devreme până seara târziu. Degetele şi picioarele erau băşicate. Câteva băşici s-au spart şi au supurat, dar tot a trebuit să muncească.
Noapte de noapte, a fost forţat să stea pentru câteva ore cu spatele curbat şi mâinile întinse. Dacă îşi mişca mâinile, mai multe persoane îl băteau. Apoi, după câteva luni, l-au privat de somn. În semn de protest împotriva persecuţiei, a intrat în greva foamei, dar tot a fost forţat să mănânce. Seara l-au forţat să mănânce sare şi să bea apă sărată. Au folosit beţişoare să-i deschidă gura, iar când nu reuşeau să o facă îi astupau gura şi nasul cu prosoape ude.
Aprilie 2008: Condamnat la închisoare
A fost din nou arestat în aprilie 2008 pentru practicarea exerciţiilor în piaţa Poporului din Xiangyang şi a fost condamnat la trei ani şi cinci luni de închisoare în închisoarea Fanjiatai. În 12 august 2011 l-au eliberat.
Octombrie 2009: privarea de pensie
Ajuns la vârsta de pensionare în octombrie 2009, compania la care lucra l-a informat în 29 septembrie 2009 că nu-i vor plăti alocaţia de pensionare deoarece nu mai era angajat din 16 decembrie 2008, deşi lucrase pentru companie timp de 40 de ani. Aceea a fost ziua condamnării şi anulării contractului de muncă.
Sursa Minghui:
Brother and Sister Arrested in Xiangyang City
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.