Cazul Vlad Negrilă. Jandarmii avertizaţi: La organizarea unui miting trebuie să participe cel puţin 2-3 persoane

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Jandarmii smulg din faţa camerei practicantul Falun Gong pe care îl mai ridicaseră încă o data cu 5 ore în urmă. (Horoiu Eugen / Epoch Times Romania)


În data de 3 martie 2016, la peste un an de la iniţierea demersului judiciar, Tribunalul Bucureşti a pronunţat hotărârea definitivă în cazul lui Vlad Negrilă, practicantul Falun Gong [mişcarea spirituală atât de persecutată de Partidul Comunist Chinez încât aderenţii săi au ajuns să fie jefuiţi de organe cu forţa, pe viu, în lagăre de muncă] care, în data de 25 septembrie 2014, a fost luat cu forţa de jandarmi din faţa Guvernului României. "Crima"? Intenţiona să arate un banner delegaţiei chineze conduse de Zhang Gaoli. Zhang Gaoli este unul dintre oficialii chinezi foarte implicaţi în industria de recoltare de organe pe care Partidul Comunist a organizat-o în spitalele militare din China.

Vlad Negrilă a mers în faţa Guvernului din proprie convingere şi cu bună credinţă. Mesajul bannerului său nu era violent şi nici jignitor. A dorit să transmită oficialilor chinezi un mesaj simplu şi uman, cerându-le să oprească persecuţia împotriva aderenţilor mişcării spirituale Falun Gong: Stop the genocide în China / 15 ani de persecuţie este prea mult / Apel.falundafaromania.net

Negrilă nu a apucat să desfăşoare vreun banner în faţa delegaţiei chineze. Imediat ce a apărut în faţa Guvernului a fost luat cu forţa de jandarmi şi băgat în duba Jandarmeriei aflată undeva în partea dreaptă a clădirii. Felul în care au decurs lucrurile ne dă dreptul să credem că era monitorizat, fiind iniţial „recunoscut” de "o persoană în civil".

Dacă suspiciunea de monitorizare nu este deja uşor sinistră, tratamentul aplicat lui Negrilă este cu siguranţă diferit de cel pe care ţi l-ai imagina într-o ţară europeană. Negrilă a fost ţinut cu forţa în dubă peste 2 ore, cu telefonul confiscat temporar. Conform mărturiei sale, deşi nici măcar nu s-a opus abuzurilor, a fost ameninţat că i se rupe mâna în trei locuri.

A fost eliberat, după ce în prealabil i-a fost întocmit proces verbal de contravenţie, fiind sancţionat cu avertisment pentru că a "organizat o adunare publică" fără a avea autorizaţie în acest sens, încălcând astfel prevederile Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice. Evident, jandarmii l-au ţinut până când delegaţia Chinei a părăsit clădirea Guvernului, ca să nu fie văzut de această delegaţie.

Împotriva procesului verbal de contravenţie, Vlad Negrilă a făcut plângere contravenţională arătând că nu a săvârşit contravenţia reţinută în sarcina sa, întrucât acţiunea pe care intenţiona să o desfăşoare nu cade sub incidenţa prevederilor Legii nr. 60/1991.

"Este evident că, fiind singur, nu avea cum desfăşura o adunare publică pentru care ar fi fost necesar avizul Primăriei Bucureşti. Adunările publice sunt manifestări de amploare care implică participarea mai multor persoane, implică organizatori şi persoane împuternicite să răspundă de măsurile privind buna organizare a adunării.

Legea nr. 60/1991 nu cuprinde niciun fel de prevederi cu privire la sancţionarea unei persoane care îşi exercită dreptul la libera exprimare şi nu impune declararea prealabilă a acestui fapt. Exercitarea dreptului la libera exprimare de către o singură persoană nu intră în cadrul de reglementare al Legii nr. 60/1991, ci intră sub incidenţa prevederilor interne şi internaţionale (art. 30 din Constituţia României, art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale etc.) care garantează şi protejează exercitarea acestui drept", a declarat avocatul lui Vlad, Anca Florescu, răspunzând la întrebările reporterilor Epoch Times.

Plângerea contravenţională formulată de Vlad Negrilă a fost respinsă de prima instanţă, Judecătoria Sectorul I Bucureşti, care nu a analizat deloc niciunul dintre argumentele acestuia, deşi trebuia să o facă, şi nici nu a motivat în vreun fel de ce nu a luat în considerare argumentele lui Negrilă. În motivarea hotărârii pronunţate, prima instanţă a susţinut că „nu a rezultat o altă situaţie de fapt decât cea consemnată în cuprinsul procesului verbal de contravenţie”, aceasta în condiţiile în care Negrilă nu a susţinut că ar fi existat o altă stare de fapt decât cea reţinută in procesul verbal de contravenţie şi anume nu a negat faptul că a dorit să afişeze un banner la trecerea delegaţiei chineze.

Soluţia dată de Judecătoria Sectorul I Bucureşti a fost atacată cu apel de către Vlad Negrilă, apel admis de Tribunalul Bucureşti, care a admis plângerea contravenţională şi a anulat procesul verbal de contravenţie, dându-i dreptate apelantului că acesta „nu a săvârşit contravenţia reţinută în sarcina sa”.

În decizia pronunţată de instanţa de apel se arată în mod clar că:

„Faţă de apărarea că petentul nu a săvârşit contravenţia reţinută în sarcina sa, tribunalul constată că această părere este întemeiată. Din vizionarea filmării realizate de intimat, tribunalul reţine că la mitingul desfăşurat la sediul Guvernului României cu ocazia vizitei delegaţiei Republicii Chineze se afla doar petentul care a încercat să afişeze 2 bannere.

De altfel, din interpretarea sistematică şi logică a legii 60/1991 rezultă că pentru desfăşurarea unui miting, demonstraţie etc. este necesară prezenţa minim a 2-3 persoane, inclusiv organizatorii. Or, în speţă nu există 2-3 persoane care să fi participat la mitingul organizat şi desfăşurat de către petent, astfel că fapta sa nu poate fi încadrată în prevederile art. 26 din legea 60/1991”.

"Foarte trist este modul în "Foarte trist este modul în care au acţionat jandarmii implicaţi în acest incident. Se întrevede o stare a lucrurilor deplorabilă care se pare că este reprezentativă pentru această instituţie a Statului Român. Pe lângă faptul că jandarmii îşi permit să ameninţe, să intimideze şi să încalce drepturi fundamentale pe care ar trebui să le respecte şi protejeze, ei nu cunosc deloc sau pretind că nu cunosc legislaţia română. Pe materialul video depus la dosar chiar de către Jandarmerie, aşa-zisele filmări operative ale incidentului, se poate vedea cum jandarmii încearcă sa îl convingă pe Vlad că, deşi era o singură persoană, avea nevoie de „autorizaţie” de la Primărie pentru ceea ce intenţiona să facă, că pentru orice mesaj sau banner, chiar şi o persoană singură care doreşte să se exprime trebuie să înregistreze cerere la Primărie şi să obţină autorizaţie. Jandarmii merg până într-acolo încât inventează termeni precum "autorizaţie", "protest individual", care nu există şi nu sunt definiţi de legislaţia română incidentă în speţă", a mai adăugat avocata Anca Florescu.

Vlad Negrilă a fost amendat în după-amiaza aceleiaşi zile de 25 septembrie 2014, tot în baza Legii nr. 60/1991, pentru că a participat la o adunare publică nedeclarată. De data aceasta, jandarmii distorsionează cu totul realitatea in procesul verbal de contravenţie. În după-amiaza zilei de 25 septembrie 2014, Vlad acorda un interviu echipei Epoch Times România, care, aflând de incidentul de dimineaţă, a dorit să îl filmeze la faţa locului în timp ce relata abuzurile jandarmilor de dimineaţă.

De data aceasta jandarmii au întrerupt filmarea, l-au luat pe Negrilă cu forţa din faţa camerei de luat vederi (bruscând şi reporterii Epoch Times) şi l-au dus la secţia de poliţie unde l-au amendat susţinând că manifesta în faţa Guvernului României, împreună cu alte persoane, şi afişa bannere. În realitate Negrilă nu făcea decât să acorde un interviu echipei ziarului Epoch Times România, la faţa locului aflându-se împreună cu el, reportera, cameramanul şi o altă persoană ce urma să fie intervievată. Nimeni nu manifesta, nimeni nu afişa bannere. Aceste lucruri sunt confirmate de filmarea Epoch Times şi un material al unei echipe ProTv care se afla în preajmă din întâmplare. Procesul verbal a fost anulat de Tribunalul Bucureşti.

"Îmi exprim speranţa că va veni ziua când jandarmii români, chiar simplii jandarmi implicaţi în diverse operaţiuni, vor înceta să mai fie doar executanţi puşi în tot felul de situaţii jenante pentru a îndeplini ordinele superiorilor, fără să gândească sau să respecte legislaţia propriei ţări. Îmi exprim speranţa că vor deveni persoane demne de un stat de drept şi că îşi vor îndeplini cu cinste munca grea pe care au ales să o îndeplinească, lăsând în urmă tarele comuniste, iar statul român nu va mai face compromisuri ruşinoase.

Din documentarea acestui caz al lui Vlad Negrilă pentru a-l susţine în faţa instanţelor din Bucureşti, am înţeles că aceia care practică Falun Gong sunt cunoscuţi ca oameni paşnici şi pacifişti, renume care şi l-au dobândit la nivel internaţional prin acţiunile şi protestele paşnice pe care le organizează de 16 ani încoace în întreaga lume, cerând încetarea persecuţiei împotriva Falun Gong din China. Am mai aflat, de asemenea, că este un lucru obişnuit ca, atunci când delegaţiile oficiale chineze vizitează diverse ţări, oficialii Republicii Populare Chineze să facă mari presiuni asupra oficialilor ţării vizitate ca delegaţia chineză să nu fie întâmpinată de apeluri sau proteste care vizează drepturile omului în China, în special cele legate de Falun Gong şi Tibet, indiferent cât de paşnice ar fi aceste proteste. Au existat situaţii în care oficialii ţărilor vizitate au făcut publice presiunile exercitate asupra lor, însă, în majoritatea cazurilor, deşi aceste presiuni nu sunt făcute publice, ele nu sunt urmate de către ţările occidentale", a concluzionat avocatul Anca Florescu, care a instrumentat cazul.




Sursa Epoch Times:


Cazul Vlad Negrilă. Jandarmii avertizaţi: La organizarea unui miting trebuie să participe cel puţin 2-3 persoane

* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.