Brutalitatea regimului comunist chinez: aderenţi Falun Gong vorbesc despre iadul prin care au trecut

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Lu Shiyu povesteşte despre cum a fost persecutată în China pentru că practică Falun Gong, 11 mai 2016, New York. (Benjamin Chasteen/Epoch Times)


În cadrul unor activităţi publice desfăşurate în această săptămână în New York, sute de aderenţi Falun Gong s-au adunat în faţa primăriei newyorkeze pe 11 mai pentru a asculta mărturiile unora dintre supravieţuitorii valului de teroare lansat împotriva acestei şcoli de qigong de către Partidul Comunist.

Practicată în secret mii de ani, Falun Gong a apărut în public în mai 1992, în China, o ţară unde tradiţia artelor marţiale, a şcolilor de qigong şi a cultivării voinţei şi caracterului este extrem de bogată. Accentul pe care îl pune pe ridicarea caracterului prin principiile adevăr-bunătate-toleranţă, precum şi filozofia sa, deschisă, adâncă, înrădăcinată în istoria şi cultura milenară chineză, a făcut ca popularitatea şcolii Falun Gong să crească extrem în numai câţiva ani.

În ciuda faptului că, de-a lungul anilor, aderenţii Falun Gong au raportat îmbunătăţiri semnificative în ceea ce priveşte sănătatea, iar oficialii au observat o reconstrucţie a moralităţii inexplicabilă într-o ţară unde corupţia generată de anii de maoism şi teroare politică ajunsese la extrem, tocmai rapida răspândire a mişcării spirituale Falun Gong a atras suspiciunea cadrelor de Partid.

După un recensământ neoficial efectuat de agenţii de securitate chinezi, în 1996 existau între 70 şi 100 de milioane de oameni care practicau acest sistem de îmbunătăţire a minţii şi corpului. Numărul - dublu faţă de cel al membrilor de Partid - a şocat cadrele de Partid, declanşând o reacţie dură din partea regimului care a decis în scurt timp să exercite controlul ştergând pur si simplu Falun Gong din istorie. Astfel că în iulie 1999 preşedintele comunist al momentului, Jiang Zemin, a declanşat o campanie naţională de eradicare a aderenţilor Falun Gong prin arestări masive, torturi în puşcării, teroare etc.

În mod bizar, deşi Partidul a declarat că Falun Gong este pericolul social numărul unu în China, campania de genocid declanşată de regim împotriva practicanţilor Falun Gong a avut ca scop să-i facă pe aceştia să renunţe la credinţa lor, obligându-i să semneze, prin torturi şi presiune, declaraţii de "dezicere" şi de "denunţare". Cei care cedează presiunilor sunt consideraţi "reeducaţi" şi lăsaţi să îşi continue viaţa; cei care refuză, devin deseori ţinte ale unor campanii de persecuţie care pot dura ani de zile, sau în cazurile mai grave mor în puşcării şi lagăre de muncă din cauza bătăilor, sau ajung în fermele de organe ale Partidului Comunist.

Printre persoanele care au luat cuvântul la evenimentul de pe 11 mai în New York, s-a aflat soţia unui bărbat răpit de regimul chinez chiar înainte să părăsească China pentru a se reuni cu familia sa în New Jersey, SUA; un manager de fabrică, care nu a ţinut cont de statutul său social atunci când a trebuit să îşi apere credinţa; şi o profesoară de şcoală generală, ce a fost dată afară de la locul de muncă şi al cărei soţ a fost forţat să divorţeze.

Mărturiile supravieţuitorilor expun cruzimea regimului comunist chinez şi mijloacele inimaginabile pe care un guvern, chiar şi ilegitim cum este cel comunist, le foloseşte pentru a persecuta un grup de oameni. De asemenea, ele expun sacrificiile pe care aderenţii sunt pregătiţi să le facă pentru dreptul de a-şi alege propria credinţă.

Yang Xiaoping, achizitor la un complex energetic (Benjamin Chasteen/Epoch Times)

Yang Xiaoping, din Shanghai, a început să practice Falun Gong în 1995. În 2001 a fost arestat şi trimis 2 ani într-un lagăr de muncă. Acolo, deţinuţi criminali au fost mobilizaţi de către gardieni să tortureze şi să persecute practicanţi Falun Gong pentru a-i "reeduca" sau "transforma" – o tactică similară cu programul de "reeducare" aplicat prin ordinul Partidului Comunist la închisoarea din Piteşti la începutul anilor 1950.

Yang a relatat cum trei bărbaţi condamnaţi pentru consum de droguri îl forţau să stea în poziţii chinuitoare mai multe ore la rând pe zi, în timp ce îi spuneau că reprezintă legea şi că acţionau la ordinele preşedintelui chinez de la acea vreme.

“Putem să vă persecutăm până vă omorâm”, şi-a adus aminte Yang că a declarat unul dintre ei. “Putem face ce dorim cu voi. Limita este limita stabilită de Jiang Zemin, legea este legea lui Jiang Zemin. Dacă va distrugem suntem răsplătiţi”.

Tang Zhiheng, manager general la o fabrică pentru genţi de mână din provincia Guangdong, a descris cum persecuţia i-a afectat pe oameni indiferent de poziţia lor socială.

“Produceam zeci de milioane de yuani pe an şi făceam parte din pătura superioară a societăţii chineze. În aceşti 17 ani de represiune comunistă am fost bătut de multe ori, am fost hrănit forţat, într-o manieră brutală şi inumană, şi timp de doi ani am fost închis ilegal într-un lagăr de muncă forţată”.

Tang Zhiheng, manager de fabrică înainte de a ajunge pe radarul regimului comunist de la Beijing (Benjamin Chasteen/Epoch Times)

Pe lângă faptul că a muncit în regim de sclavie, Tang a fost ameninţat, bătut şi împiedicat să doarmă - în mod constant. A fost forţat să dea "rapoarte" unde să arate progresul realizat zilnic în ceea ce priveşte îndepărtarea sa de Falun Gong.

“Deşi colegii mei de celulă s-au temut că viaţa îmi era în pericol în urma tratamentului brutal aplicat de gardieni, autorităţile lagărului erau liniştite: ‘dacă moare vom raporta o sinucidere, nu va faceţi griji. Dacă leşină îl trezim din nou’”.

Wang Fuhua, o profesoară de şcoală generală care a declarat că Falun Gong a ajutat-o să învingă lupta cu numeroase boli grave. Nu numai că a fost abuzată fizic de autorităţi, dar a fost persecutată şi social. Şi-a pierdut locul de muncă şi soţul ei a fost forţat să divorţeze de ea la scurt timp după ce Partidul şi-a început campania anti-Falun Gong.

“Într-un an de zile, viaţa mea s-a schimbat complet”, a precizat ea. Poliţia a arestat-o de şase ori, apoi a trimiţând-o să facă doi ani şi jumătate de lagăr de muncă. După ce a ieşit din lagăr, a fost forţată să participe timp de 20 de zile la un curs de spălare a creierului, într-o aşa-zisă clasă de reeducare.




Sursa Epoch Times:


Brutalitatea regimului comunist chinez: aderenţi Falun Gong vorbesc despre iadul prin care au trecut

* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.