Viena, Austria: Un marş şi un priveghi în susţinerea plângerilor penale formulate împotriva fostului dictator chinez Jiang Zemin

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

(Minghui.org) Practicanții Falun Gong din peste 30 de țări din Europa au ținut un marș și un priveghi pe Stephansplatz în Viena, Austria, la data de 18 septembrie 2015.

Aceștia au adus în atenția comunităţii internaţionale persecuția împotriva Falun Gong, și au susținut plângerile penale formulate împotriva lui Jiang Zemin, fostul cap al Partidului Comunist Chinez (PCC), care a inițiat persecuția Falun Gong în 1999.

Peste 180.000 de persoane au depus plângeri penale împotriva lui Jiang de la începutul lunii mai 2015. Acestea îndeamnă Procuratura Supremă a Poporului și Curtea Supremă a Poporului să-l aducă pe Jiang în fața justiției pentru abuzul de putere în orchestrarea persecuției Falun Gong din China.

Practicanții adunați în Viena au participat la Conferința Falun Dafa dedicată schimbului de experienţe, pe 20 septembrie 2015. Diferite evenimente au avut loc pentru a informa publicul despre Falun Gong și pentru a atrage atenția asupra persecuției.

Aceștia au efectuat exercițiile împreună și au ținut un priveghi în Stephansplatz, o binecunoscută destinație a turiștilor și un obiectiv din Viena, la 18:30, pe 18 septembrie. Ei au furnizat informații și au afişat pancarte documentând persecuția PCC împotriva Falun Gong, inclusiv recoltarea pe viu de organe.


Turiștii află faptele despre persecuție


Hindelang a comentat că plângerile formulate împotriva lui Jiang sunt utile și necesare


Hindelang din Germania nu mai fusese în Viena până atunci, dar auzise despre persecuția împotriva Falun Gong. A spus că fusese în China, iar ”China se dezvoltă rapid economic și este prietenoasă cu vizitatorii străini. Dar partidul ascunde încălcările de drepturile omului. Poporul chinez are nevoie de libertate de exprimare. Partidul nu are consideraţie faţă de viața umană, iar practica recoltării de organe pe viu atestă acest fapt.”

”Plângerile formulate de practicanții Falun Gong împotriva lui Jiang sunt utile și necesare. Mă voi documenta online pentru a citi mai mult despre plângeri. Noroc bun.”



Stephen din New York a citit posterele despre Falun Gong și a spus că ar vrea să afle mai multe despre persecuție.


Stephen, un inginer din New York, trecând pe la fiecare poster pentru a se informa despre Falun Gong, a spus: ”Am auzit că Partidul are probleme și că este responsabil pentru multe lucruri greșite. A recolta organe de la persoane în viață este oribil. Voi acorda atenție Falun Gong când mă întorc în America”. El a luat un pliant.

Banerele practicanților Falun Gong care susțineau procesele împotriva lui Jiang erau afișate în limbile chineză și germană. Unii practicanți au folosit un microfon pentru a spune trecătorilor despre persecuția desfăşurată de PCC și despre plângerile formulate împotriva lui Jiang. Pliante informaționale în peste 20 de limbi au fost disponibile.

Demonstrația exercițiilor pașnice a atras atenția multor trecători, care s-au oprit pentru a privi și a face fotografii. Unii s-au dus la masa de informații și au semnat petiția împotriva recoltării pe viu de organe, orchestrate de PCC. Alte persoane au luat pliante traduse în limba maternă.


Rezident chinez din Viena: ”Intentarea unui proces este o idee grozavă!”

Doamna Zhou din China trăiește în Viena. Aceasta a acceptat un pliant de la un practicant și a spus că a fost surprinsă să vadă atât de mulți occidentali practicând Falun Gong. Aceasta a întrebat un practicant de ce se întâmplă acest lucru.

Când a aflat despre plângerile formulate împotriva lui Jiang, aceasta a spus că ”intentarea unui proces împotriva lui Jiang este o idee grozavă! Ar trebui dat în judecată”. Aceasta a spus că știrile în China sunt în general fabricate. ”Am căutat online și am aflat faptele despre persecuția Falun Gong în China. Acceptarea pe scară largă a Falun Gong în anii 1990 a speriat paranoicul PCC”.

”Credința spirituală este puternică. PCC se teme de oamenii cu credinție spirituale. De aceea persecută Falun Gong”. Ea a stat liniştită privind grupul care efectua exercițiile.


Voci de susținere în Europa pentru plângerile împotriva lui Jiang

Trei membri ai Parlamentului European, inclusiv doctorul Cornelia Ernst, Prof. Klaus Buchner și doamna Merja Kyllonen, au scris recent directorului Procuraturii Supreme a Poporului din China, Cao Jianming, îndemnându-l să-l dea în judecată public pe Jiang și să-l aducă în fața justiției.

Zece politicieni elvețieni au scris recent președintelui chinez Xi Jinping, îndemnându-l să-l incrimineze pe Jiang Zemin pentru rolul său în persecuția împotriva Falun Gong, care durează de 16 ani. Oficialii aleși includeau patru membri federali elvețieni ai Parlamentului, cinci membri ai Marelui Consiliu al Cantonului Geneva și un fost Reprezentant Permanent al Confederației Elvețiene.

Un fragment din scrisoarea lor afirmă: ”El a creat Biroul extrajudiciar 610 care este responsabil pentru această persecuție teribilă și crudă. Entitatea se folosește de forme teribile ale metodelor de tortură. Cea mai rea parte este recoltarea pe viu a organelor de la practicanții Falun Gong în viață, care sunt uciși pentru profit economic”.

Renumitul avocat francez pentru drepturile omului, William Bourdon, a oferit un interviu pe tema proceselor împotriva lui Jiang, spunând că este un proiect foarte special. A declarat că el și echipa sa sunt pregătiți să se implice în colaborarea globală, și că muncește împreună cu avocații din Ottawa, Montreal, Londra și din alte locuri, pentru a-l aduce pe Jiang în faţa justiției.


Context

In 1999, Jiang Zemin, ca șef al Partidului Comunist Chinez, a trecut peste alți membri permanenți ai Biroului Politic, și a lansat suprimarea violentă a Falun Gong.

În cei peste 16 ani, s-a confirmat că peste 3.800 de practicanți au fost torturați până la moarte. Numărul real al deceselor este probabil mult mai mare, deoarece astfel de informații sunt sever cenzurate în China. Mulți au fost torturați pentru credința lor și chiar au fost uciși pentru organe. Jiang Zemin este direct răspunzător pentru lansarea şi continuarea persecuției brutale.

Sub îndrumarea sa, Partidul Comunist Chinez a înfiinţat un organ de securitate extralegal, Biroul 610, pe data de 10 iunie 1999. Organizația are autoritate peste forțele de poliție și sistemul judiciar în îndeplinirea directivelor lui Jiang în privința Falun Gong: să le ruineze reputația; să le taie resursele financiare și să-i distrugă fizic.

Legea chineză permite cetățenilor să fie reclamanți în cazurile penale, și mulți practicanți își exercită acum dreptul de a depune plângeri penale împotriva fostului dictator.




Sursa Minghui:


Vienna, Austria: Rally and Candlelight Vigil Support the Lawsuits Filed Against Former Chinese Dictator Jiang Zemin

* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.