Co-preşedinta "Declaraţiei de la Istanbul" - UE trebuie să ia măsuri atunci când pacienţii sunt transplantaţi ilegal

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Dr. Beatriz Dominguez-Gill (healthcare-in-europe.com)

Parlamentul European a găzduit, marţi 21 aprilie, la Bruxelles, seminarul cu tema "Recoltarea de organe în China" în săptămâna în care, practicanţi Falun Gong, activişti pentru drepturile omului precum şi membri ai societăţii civile vor comemora începerea persecuţiei practicii spirituale Falun Gong în China.

Şi în acest an seminarul „Recoltarea de organe în China” s-a bucurat de participarea extraordinară a unora dintre cele mai renumite personalităţi din lumea medicală, experţi şi membri ai Parlamentului European.

Printre vorbitori s-a aflat şi directorul executiv al Grupului "Declaraţia de la Istanbul", dr. Francis L. Delmonico şi co-preşedinta Grupului Declaraţiei de la Istanbul, Beatriz Dominguez.

Doctorul Francis L. Delmonico, care este considerat drept cea mai importantă personalitate în domeniu la ora actuală, a susţinut prelegerea "Donarea şi transplantul în China: politicile curente".

Delmonico (Harvard Medical School, Massachusetts General Hospital, SUA), care este preşedintele Societăţii de Transplant şi coordonatorul desemnat al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în domeniul donării şi transplantului de organe, a trimis o scrisoare deschisă preşedintelui Chinei, Xi Jinping, anul trecut, în care a îndemnat China "să abordeze practicile lipsite de etică în domeniul transplantului de organe ca pe o altă măsură a angajamentului de a scăpa societatea chineză de corupţie".




"Este important să înţelegem că traficul de organe este o problemă globală. Se întâmplă în China, dar suntem cu toţii responsabili de traficul de organe - Dr. Beatriz Dominguez"


Cea de-a doua reprezentantă a Grupului "Declaraţia de la Istanbul", dr. Beatriz Domínguez de la Organizaţia Naţională de Transplant din Spania şi co-preşedinte al grupului Declaraţiei de la Istanbul a prezentat prelegerea „Declaraţia de la Istanbul: Strategii recomandate pentru UE". Aflaţi la Parlamentul European cu această ocazie, reporterii au intervievat-o pe dr. Beatriz Domínguez despre impresiile acesteia de la seminarul referitor la recoltarea forţată de organe de la prizonierii de conştiinţă în China şi despre recomandările concrete adresate Uniunii Europene.

Vă invităm să urmăriţi interviul integral mai jos.

Reporter: Puteţi să vă prezentaţi?

Dr. Beatriz Dominguez: Numele meu este Beatriz Dominguez. Sunt medic la Organizaţia de Transplant Naţional din Spania şi co-preşedinte al Grupului "Declaraţia de la Istanbul".

Reporter: Vă rugăm să ne spuneţi impresiile dvs. de la acest seminar

Dr. Beatriz Dominguez: În primul rând ceea ce am făcut este de a oferi o imagine de ansamblu a "Declaraţiei de la Istanbul". Care sunt principiile care sunt susţinute în Declaraţia de la Istanbul şi, printre altele, ce trebuie făcut la nivel naţional în mod voluntar şi gratuit, ceea ce este un principiu foarte important pentru aspectul principal al acestui seminar. Cel de-al doilea lucru a fost furnizarea unui set de recomandări pentru Uniunea Europeană cu privire la modul cum trebuie procedat în continuare. Şi din punctul de vedere al prospectării al UE, deşi crimele de transplant au loc în China de mai mulţi ani, acesta este un fenomen global, este o problemă globală şi mesajul meu este că UE participă la aceste practici prin admiterea sau acceptarea pacienţilor care călătoresc în străinătate, călătoresc către aceste destinaţii pentru a primi aceste organe.

Noi credem, iar acesta a fost mesajul meu principal astăzi, că UE trebuie să facă o declaraţie, să ia o măsură pentru a reduce cazurile în care pacienţii devin transplantaţi în aceste condiţii ilicite. În China sau oriunde în lume.

Reporter: Aveţi recomandări concrete pentru aceasta?

Dr. Beatriz Dominguez: Primul lucru pe care fiecare ţară trebuie să-l facă este să construiască sisteme care satisfac în mod corespunzător nevoile de transplant ale pacienţilor lor. Trebuie să rezolvăm cauza principală a traficului de organe, care este deficitul de organe, pentru că, dacă nu este rezolvată, problema va continua. Aceasta este prima recomandare importantă. A doua este că avem nevoie de legislaţii foarte bune şi legislaţii armonizate, deoarece problema cu care ne confruntăm în ziua de azi este că, atunci când un act este considerat ca traficare de organe ilegală într-un loc, nu este considerat ca traficare ilegală de organe în alt loc. Deci, trebuie să armonizăm legislaţia şi în prezent facem apel la fiecare ţară să devină o parte a Convenţiei Consiliului Europei împotriva traficului de organe umane, inclusiv China.

China ar putea deveni o parte a acestei convenţii. Noi credem că este important ca partea chineză să devină o parte a acestui tratat, aceasta este o recomandare foarte concretă.

Şi ce să se facă cu beneficiarii, aceasta este o problemă foarte sensibilă. În multe ţări, nu există voinţa de a incrimina beneficiarii, deoarece ei sunt de asemenea consideraţi victime disperate de a fi transplantate. Însă în Spania noi considerăm că un pacient are răspundere legală şi în legislaţia noastră pacienţii sunt incriminaţi. Nu sunt sigură dacă acest lucru este calea de urmat peste tot, dar ceea ce avem nevoie este ca pacienţii să înţeleagă că ei participă la o practică ilicită şi lipsită de etică şi că este nevoie să coopereze în cadrul anchetei. Ei trebuie să ne spună unde au fost transplantaţi, cine a facilitat transplantul, cine au fost profesioniştii care au efectuat transplantul. Avem nevoie de cooperare şi legislaţiile trebuie să fie activate într-un mod în care aceşti pacienţi să participe la investigarea crimelor şi la a ajuta profesioniştii să raporteze aceste practici.

Reporter: Care sunt comentariile dvs. cu privire la recoltarea de organe de la prizonierii de conştiinţă în China

Dr. Beatriz Dominguez: Ca o regulă generală, recuperarea de organe de la un prizonier nu ar trebui să se întâmple în nicio împrejurare. Nimeni nu poate garanta că o persoană va participa la donare într-un mod liber, voluntar. Întrucât aceasta nu poate fi garantată, donaţia de la prizonieri nu ar trebui să fie acceptată. (Organele) obţinute de la prizonierii executaţi nu ar trebui să fie acceptate niciunde în lume. Deci, într-adevăr, aşteptăm cu nerăbdare anunţul guvernului chinez că această practică se va termina. Acum trebuie să ne asigurăm că s-a terminat de fapt. Şi asta este ceea ce căutăm. Ei trebuie într-adevăr să oprească această practică. Trebuie să-şi aducă sistemul (de donare - n.r) la standardele internaţionale. Suntem conştienţi de faptul că sunt în curs de dezvoltare a noii practici. Avem nevoie de acest sistem pentru a-l expune comunităţii internaţionale în mod evident şi este necesar ca cei din China să fie deschişi controalelor, pentru a ne asigura că anunţurile lor au fost puse efectiv în aplicare.

Este important să înţelegem că traficul de organe este o problemă globală. Se întâmplă în China, dar suntem cu toţii responsabili de traficul de organe. Sunt foarte mândră că am participat la un seminar în care o problemă din China a fost considerată ca având o sferă de aplicabilitate globală până la punctul că aceasta a meritat un workshop în Parlamentul European.

Interviul a fost realizat la Parlamentul European din Bruxelles de catre Lixin Yang, NTD TV.

Sursa:
Epoch Times România

* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.