Mii de turiști chinezi din Roma văd în fiecare zi voluntari care înmânează pliante, spunând despre Falun Gong și despre persecuția din China. Acești voluntari ajută turiștii să demisioneze din Partidul Comunist Chinez (PCC) și organizațiile afiliate.
Mulți dintre ghizi au demisionat de asemenea din PCC și au devenit susținători ai practicanților în eforturile lor de a ajuta cât mai mulți chinezi să afle despre persecuție.
Grupuri de turiști chinezi sunt deseori văzuți citind pliante lângă coloane sau pe scările din piața St. Peter din Vatican. Câțiva dintre ghizi numesc standurile practicanților “noile atracții turistice din Roma”.
“Am demisionat în cele din urmă, sunt atât de fericit și de recunoscător.”
Ascultând un voluntar, un bărbat de vârstă mijlocie a spus: “Știam din cartea Nouă Comentarii despre Partidul Comunist. Fiecare cuvânt este adevărat.” Când voluntarul l-a întrebat dacă dorește să demisioneze din organizațiile comuniste, a zis: “Da, o voi face. Aștept asta de mult timp!”
Când bărbatul a luat un program anti-firewall de la voluntar, soția lui l-a oprit, îngrijorată că el ar putea avea necazuri la întoarcerea în China. Cei doi au început să se certe. Voluntarul i-a spus soției: “Nu îți face probleme din cauza lui. El va fi bine. Dar tu? Te-ai alăturat organizațiilor comuniste?” Soțul a răspuns repede da în locul ei și a încurajat-o: “Haide, demisionează din organizațiile PCC-ului acum!” Ea, brusc nu și-a mai făcut griji și a răspuns ferm: “Da, demisionez.”
Când să plece, soțul s-a întors și a spus voluntarului: “De mult timp am dorit să demisionez și nu am știut unde să merg. Acum că am demisionat în cele din urmă, sunt atât de fericit și de recunoscător.”
Copilul care vrea să demisioneze din Tinerii Pioneri
Un copil chinez de vreo 10 ani a dorit un pliant în ciuda obiecțiilor adulților. Le-a spus: “Știu ce se întâmplă, voi sunteți cei care nu știți.” A întrebat un voluntar de ce trebuie să demisioneze din organizațiile comuniste, iar voluntarul i-a explicat faptele rele comise de partidul comunist în China în timpul dominației sale.
“În orice mișcare pornită de PCC au murit mulți oameni. Tu ești membru al Tinerilor Pionieri, care este parte din PCC. Toți membrii PCC vor trebui să plătească pentru crimele comise de PCC; ai vrea să plătești pentru crimele lui?”
Băiatul a spus imediat: “Demisionez!” Tatăl lui, care stătea un pic mai departe, a venit repede către ei și a zis: “Da, ar trebui să demisionezi repede. Nimeni nu trebuie să facă parte din el.”
“Asta este virtuos.”
Odată, un ghid a glumit cu un practicant spunându-i că era atât de ocupat să facă bani. Voluntarul i-a răspuns că nu numai că nu face bani, dar de fapt își cheltuie propriii bani ca să facă pliante.
Ghidul a fost luat prin surprindere, iar voluntarul a continuat: “Dacă aș fi dorit să fac bani, nu aș fi fost aici. Am vrut ca oamenii mei să știe că ar trebui să demisioneze din PCC ca să fie în siguranță.” “Asta este ceea ce numesc eu virtuos.”, a replicat ghidul schimbându-și atitudinea.
De atunci înainte, de fiecare dată când ghidul îl vede pe voluntar, își aduce grupul la el pentru a auzi ce are de spus.
“ Falun Dafa este bună!” de la un bărbat care știe adevărul
Odată, voluntarul a realizat că în spatele lui era un grup de turiști chinezi care ascultau în liniște în timp ce el le spunea celorlalți despre Falun Gong. Când s-a întors, acești turiști au admis unul câte unul că făceau parte din organizațiile comuniste. Când voluntarul i-a întrebat dacă doresc să demisioneze, mulți au aprobat.
Un tânăr și-a ridicat ambele brațe și a strigat de câteva ori: “Falun Dafa este bună! Adevăr-Compasiune-Toleranță este bun!” Tânărul a spus că mulți dintre membrii familiei lui practicau Falun Gong și că știa că practica este minunată. Toți din grupul lui au demisionat în acea zi din PCC și organizațiile afiliate.
“Cu siguranță iubesc China.”
Un manager al unei agenții de voiaj i-a acuzat pe voluntari că “trădează China”. Un voluntar i-a spus că până și oficialii din China știu că “corupția omoară China și anti-corupția omoară PCC-ul”. I-a spus managerului că “PCC-ul nu este China. Poți să mă acuzi că nu iubesc PCC-ul, dar cu siguranță iubesc China.”
“PCC a cauzat moartea nenaturală a 80 de milioane de chinezi și fostul lider chinez Jiang Zemin a trădat țara și a încercat să elimine Falun Gong. De asta sunt aici astăzi, ca să spun chinezilor să demisioneze din PCC și să ajute China”, a spus voluntarul. Directorul s-a calmat și a plecat în liniște.
Ajutând un ghid să vadă adevărul
Un ghid a întrebat un voluntar dacă are vreo agendă politică făcând ceea ce face. Voluntarul a arătat către un băiețel și a spus: “În ziua în care intri la școală în China, trebuie să ridici mâna și să juri în fața steagului PCC că îți dai viața partidului. În toată lumea comunismul este considerat o ideologie rea. Nici chiar membrii PCC nu cred în el, dar ei îndrăznesc să amăgească copiii să îi fie credincioși, iar mai târziu îi pun să le facă toată munca murdară. Nu este asta prea mult?”
Ghidul a fost de acord. Apoi voluntarul i-a zis: “Îmi cheltui propriii bani și propriul timp încercând să fac oamenii să vadă ce este PCC cu adevărat, este asta politică?” Ghidul a admis că a greșit. I-a ajutat pe practicanți să îi convingă pe cei din grupul lui să citească pliantele. Cei mai mulți din grup au demisionat din PCC și organizațiile afiliate.
Acest articol se poate citi și în limba engleză:
http://clearharmony.net/articles/a111793-Italy-New-Tourist-Attractions-in-Rome.html
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.