(Minghui.org) Peste 20 de membri ai Parlamentului European au trimis pe 3 februarie, un comunicat comun către ambasadorul chinez în Germania, curțile de judecată din Provincia Heilongjiang și ”Biroul 610” local, solicitând eliberarea imediată a patru practicanți Falun Gong arestați în luna martie 2014.
Scrisoarea condamnă actele ilegale ale curților locale și ale departamentului de poliție local, și solicită autorităților provinciale să anuleze procesul de judecată ilegal. Ultima audiere în acest caz s-a desfășurat pe 8 ianuarie 2015, iar verdictul lui nu a fost făcut public.
Cei patru practicanți au fost arestați împreună cu patru avocați de drepturile omului în timp ce se întâlneau într-un hotel din Jiansanjiang, provincia Heilongjiang, pentru a discuta mijloacele prin care pot fi salvați și alți practicanți reținuți în Centrul de Spălare a Creierului Qinglongshan - cunoscut oficial și ca ”Centrul de Educație Legală al Gospodăriei Jiansanjiang”. După arestare, avocații au fost eliberați la mijlocul lunii aprilie, însă cei patru practicanți sunt încă reținuți.
Pe lângă faptul că a condus eforturile pentru trimiterea scrisorilor comune, europarlamentarul Klaus Buchner a condamnat deschis pe 5 februarie, pe pagina sa de Facebook, persecuția lansată de PCC împotriva Falun Gong din China.
”Peste 15 ani de persecuție împotriva Falun Gong și recoltarea de organe sistematică pe viu de la practicanții Falun Gong de către Partidul Comunist Chinez nu numai că au încălcat libertățile de credință, libertatea de opinie a individului, și alte drepturi legale de bază protejate de Constituția Chineză, dar au încălcat și convențiile pe care China le-a semnat, de exemplu, Convenția Națiunilor Unite împotriva Torturii”, a notat Buchner.
În reclamație, europarlamentarul a mai precizat:
”Pentru a pune capăt acestei crime împotriva umanității în baza Articolului 7 din Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale, care reprezintă un genocid împotriva practicanților Falun Gong potrivit Articolului 6 din Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale, a fost adoptată, pe 12 decembrie 2013, la Strasbourg, o rezoluție împotriva recoltării de organe din China”.
”Rezoluția cere Partidului Comunist Chinez să elibereze imediat toți practicanții Falun Gong reținuți și să oprească recoltarea de organe de la practicanții Falun Gong, de la alți prizonieri politici pașnici și de la membrii minorităților religioase și etnice”, a continuat acesta.
Un screenshot cu postarea făcută pe Facebook de dl. Kalus Buchner, membru al Parlamentului European |
Scrisoarea comună a fost trimisă pe 3 februarie, către Ambasadorul Shi Mingde din cadrul Ambasadei Chineze din Germania; Zhang Dejiang, Președintele Congresului Poporului al Partidului Comunist Chinez (PCC); Zhou Qiang, Șeful Curții Supreme; Wang Xiankui, Secretarul Comitetului PCC din provincia Heilongjiang; Gu Songhai, Directorul Biroului 610 din Provincia Heilongjiang; Zhang Shuyun, șeful Înaltei Curți din Provincia Heilongjiang; și Fu Wen, Șeful Curții de Reclamații Teritoriale din Jiansanjiang.
Lista detaliată a cererilor cuprinde următoarele:
1. Eliberarea imediată a celor patru practicanți Falun Gong, Shi Mengwen, Wang Yanxin, Li Guifang, și Meng Fanlin, care au fost reținuți de la arestarea din luna martie 2014.
2. Garantarea libertății și siguranței celor patru practicanți Falun Gong, a membrilor lor de familie și a avocaților apărării;
3. Asigurarea licenței profesionale a avocaților apărării;
4. Eliberarea tuturor practicanților Falun Gong închiși în Provincia Heilongjiang;
5. Anularea deciziei Curții de Reclamații Teritoriale după procesul ilegal din 6 ianuarie;
6. Investigarea acțiunilor ilegale de la Curtea de Reclamații Teritoriale din Jiansanjiang, Procuratura de Reclamații Teritoriale din Jiansanjiang, și Biroul de Securitate Publică Jiansanjiang.
Pe 8 ianuarie 2015, domnul Buchner l-a informat pe ambasadorul Yang Yanyi din cadrul Misiunii Chineze despre procesul ilegal susținut de Curtea de Reclamații Teritoriale Jiansanjiang împotriva celor patru practicanți Falun Gong. De asemenea, acesta a protestat, pe pagina sa de Facebook, împotriva regimului comunist chinez.
Europarlamentarul a notat, într-un eseu intitulat ”China în prim-plan” și publicat pe Facebook, că: ”practicanții Falun Gong au fost persecutați și reținuți din cauza credinței lor. Chiar și avocații apărării au fost reținuți sau torturați. Libertatea de credință stipulată de constituția Republicii Populare Chineze trebuie să fie acordată acestor credincioși”.
În privința campaniei de propagandă și incitare la ură și a uciderii practicanților pentru organele lor, desfășurate în cadrul persecuției lansate de PCC, Buchner a indicat că propaganda pavează calea pentru persecutarea Falun Gong de către regim, fiind unul din cele mai odioase mijloace folosite de regimurile totalitare și autoritare. Suprimarea se aplică multor oameni, chiar și unei întregi religii sau populații ale unei țări.
”Țările europene trebuie să treacă la acțiune”
Fiind și unul din martorii genocidului comis de naziști împotriva evreilor, domnul Buchner a apreciat că scopul regimului comunist chinez este să distrugă credința spirituală și libertatea oamenilor prin controlarea strânsă a minților lor. Regimul nu permite oamenilor să ducă o viață spirituală de vreme ce asta poate aduce oamenilor libertate și relații binevoitoare.
”Europenilor le pasă cu adevărat de astfel de situații și protestează împotriva acestui fel de acțiuni. Trebuie de asemenea să spunem autorităților că nu ne dorim ca acest fel de lucruri să se întâmple deoarece asta ne poate afecta cu adevărat relațiile”, a continuat acesta.
Europarlamentarul a indicat că va urmări derularea acestui caz, împreună cu alţi membri ai PE, continuând să salveze practicanţii Falun Gong implicaţi şi să susţină avocaţii apărării.
Reluarea cazului de drepturile omului din Heilongjiang
Cazul din martie a vizat situația de la Centrul de Spălare a Creierului din Qinglongshan. Potrivit lui Wang Quanzhang, există sute de închisori negre similare, sau de facilități de detenție extralegale, în China. Acest fel de facilități operează sub ochii publicului de mulți ani și înlocuiesc cu eficiență lagărele de muncă forțate, despre care se afirmă că ar fi fost închise în mod oficial în 2013.
Pe 20 martie 2014, patru avocați de drepturile omului, practicanți Falun Gong și membrii de familie ai practicanților închiși în centrul de detenție, au mers la Centrul de Detenție Qinglongshan. După ce le-a fost interzisă efectuarea unei vizite, aceștia au protestat în fața centrului solicitând eliberarea practicanților reținuți.
A doua zi, avocații și alți șapte practicanți au fost arestați în timp ce se întâlneau la un hotel local. Patru din cei șapte practicanți au fost reținuți la acel moment.
Pe parcursul detenției, avocații au fost și ei torturați: poliția l-a bătut în special pe avocatul Tang Jitian, dar și pe alți avocați, rupându-le per total 24 de coaste. Trei practicanți Falun Gong au fost torturați până aproape de moarte.
Wang Yu, Zhang Weiyu, și alți șase avocați i-au reprezentat pe cei patru practicanți timp de aproximativ un an. În acest timp, ei s-au confruntat cu hărțuială și interferențe în timp ce încercau să-și îndeplinească obligațiile de avocați ai apărării.
Cei patru practicanți Falun Gong arestați in martie sunt încă deținuți și au fost judecați de curând |
Cei opt avocați au protestat împotriva procesului secret și au depus o plângere către Înalta Curte de la Heilongjiang, Procuratura Provinciei, Departamentul de Reclamații Teritoriale al Procuraturii, Curtea de Reclamații Teritoriale, și Congresul Popular al Provinciei Heilongjiang.
Avocații Wang Yu și Zhang Weiyu protestează în fața Curții de Reclamații Teritoriale Jiansanjiang pentru dreptul lor de a apăra practicanți Falun Gong. |
Până acum, peste 60 de avocați din China s-au alăturat Grupului de Susținere a Legii din Jiansanjiang, care furnizează asistență legală avocaților și familiei lor. Grupul solicită încetarea proceselor ilegale și revocarea deciziei Curții de Reclamații Teritoriale.
Patru dintre membrii de familie ai practicanților și avocații Gong Xiangdong și Zhang Weiyu au încercat, pe 28 ianuarie 2015, să viziteze patru practicanți reținuți în Centrul de Detenție Jiansanjiang, dar cererea lor a fost refuzată. În schimb, aceștia au fost bătuți și abuzați verbal de către polițiștii coordonați de șeful centrului de detenție.
Acest articol se poate citi și în limba engleză:
http://en.minghui.org/html/articles/2015/2/8/148266.html
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.