Expoziţia de Artă „Adevăr-Compasiune-Toleranţă” în aprecierea unui critic de artă: dr. Maria Bălăceanu

Cu ocazia vernisajului Expoziţiei “Adevăr-Compasiune-Toleranţă” din 11 august , de la Pavilionul Expoziţional din Parcul Crihala (Turnu Severin), doamna Maria Bălăceanu, critic de artă, a rostit câteva cuvinte despre tablourile expuse. Doamna Bălăceanu este doctor în arte şi a ocupat, de asemenea, postul de director al Muzeului de Artă din Severin. În continuare, vom reda discursul dumneaei, rostit în cadrul vernisajului.

Doamna Maria Bălăceanu, critic de artă, a rostit câteva cuvinte la vernisajul Expoziţiei “Adevăr-Compasiune-Toleranţă” din 11 august, de la Pavilionul Expoziţional din Parcul Crihala (Turnu Severin)

„Am onoarea de a vorbi despre artă în general şi despre cea chineză în special. Ea porneşte dintr-o civilizaţie cu totul de excepţie din antichitate, care înglobează în fiecare aspect al vieţii cuvântul artă. De la arta propriu-zisă, care înseamnă crearea de obiect frumos, până la arta de a trăi. Şi între aceşti parametri există o multitudine de aspecte [...] Sunt atâtea aspecte în istoria Chinei din care poate să izvorască din permanenţă un nou aspect. Dar, este curios că acest popor atât de creativ, atât de novator, îşi are rădăcinile într-un conservatorism extraordinar.

Arta aceasta pe care dumnevoastră o vedeţi şi care este artă contemporană şi este nou creată, vine din arta tradiţională, abandonând o parte din canoane, dar creând alte noi canoane. În arta contemporană care se practică în afara acestui curent, mai sunt păstrate peste 2.500 de canoane peste care nu poate să treacă niciun artist, indiferent ce subiect ar aborda, şi indiferent câte elemente de modernism ar aduce. El trebuie să păstreze aceste 2.500 de canoane. Sunt elemente mărunte pe care ochiul nesensibilizat profesional nu le percepe, dar pe care un artist nu concepe să nu le introducă în opera sa. Şi arta aceasta păstrează o parte din canoane. Ea se înscrie, însă, într-un curent universal la ora aceasta al hiperrealismului. Arta chineză tradiţională nu se încadrează întru totul în realism sau în hiperrealism. Este cu totul aparte. Dar, cea pe care noi v-o prezentăm acum se încadrează foarte bine în hiperrealismul internaţional, care presupune aproape o copie fidelă a realităţii, nu numai în ceea ce priveşte compoziţia, dar şi în ceea ce priveşte tehnica, foarte puţine elemente fiind de libertate de exprimare. Constataţi că ele par a fi parcă fotografii, pentru că se încadrează în ceea ce vă spuneam.

Realităţile pe care le surprind acestea [...] vorbesc despre o societate contemporană nouă, care suferă aşa cum multe au suferit [...] în Evul Mediu şi, apoi, în toate celelalte perioade de dictatură, cum a fost cea fascistă, dar şi cea comunistă. Şi în ţara noastră s-a suferit şi s-au aplicat torturi medievale în închisorile comuniste şi în toate formele de luptă împotriva libertăţii, pe care comuniştii încă de la instaurarea în România au practicat-o. Sunt incredibile. Dacă le-am şti pe acestea, le-am bănui şi celor din China duritatea şi inumanismul. Pentru că un stat totalitar nu are nevoie de oameni care gândesc liber. Libertatea de gândire presupune o nesupunere unor elemente impuse sufletului. Nu este acelaşi lucru ca la canoanele chinezeşti impuse artei. Pentru că fiind peste 10.000 de canoane, ei aveau încă din antichitate libertatea de exprimare. În totalitarism nu ai voie să fii liber să gândeşti şi noi, o pare dintre cei adulţi, ştim ce a însemnat dacă ne gândim fără a compara cu ceea se întâmplă astăzi şi nu ne-ar conveni, dacă am lua ceea ce am trăit atunci.

Arta aceasta presupune o trăire foarte intensă. Pe lângă aceasta şi un talent. Cei care semnează (tablourile din expoziţie, n.red.) [...] cei 17 plasticieni, cei 17 pictori, au limbaje sensibil diferenţiate, dar unitatea tematică îi face să semene foarte mult. Unul dintre elementele de metaforă este starea de euforie, de vis, în care tehnica aceasta permite, pentru că îţi dă dimensiunile de dincolo de obişnuitul trăirilor. De aceea, şi în cele în care există tortură există o lumină. Este lumina indusă de libertatea interioară. Nu ştiu foarte multe despre tehnica respectivă, dar ştiu suficient de multe despre libertatea de gândire şi de trăire pe care o poţi avea, sigur, nu la cotele pe care ţi le dă o astfel de tehnică şi o astfel de meditaţie, dar la una până la limitele normale, ştiu ce putere interioare îţi dă, cum poţi să te manifeşti în faţa durităţii vieţii, pentru că viaţa este dură şi în mod obişnuit. Şi dacă nu ai această libertate, te prăbuşeşti. Când este şi într-o astfel de intensitate cum este cea în care sunt pedepsiţi adepţii acestei meditaţii, ai acestor exerciţii care duc până la urmă la o meditaţie profundă, şi care creează o libertate ce depăşeşte limitele obişnuite, trecând într-o legătură, în mai multe legături, în nenumărate legături cu cosmosul, normal că starea de spirit este una pe măsură. Şi cum să nu se sperie un partid comunist care a distrus sistematic orice gândire, orice licărire de libertate.

Îmi aduc aminte că în perioada anilor ’50, atunci când era în avânt Revoluţia Culturală, doar cunoştinţa că cineva deţine o vioară sau o carte interzisă era pasibilă cu moartea, cu executarea imediată. Sunt poveşti cutremurătoare care sunt rupte dintr-o realitate ce, iată, mai apare din când în când şi în zilele noastre. Că în anii ’50, imediat după război, când lumea era în criză economică, când lumea era distrusă şi interior de două războaie care au venit destul de repede unul după celălalt, la 20 de ani distanţă, când încă nu îşi revenise lumea, deşi perioada interbelică a fost una înfloritoare, interiorul încă nu se vindecase. Aduceţi-vă aminte: cei maturi, dar şi dumneavoastră, tinerilor, de literatura noastră care vorbeşte despre angoasele pe care le trăiau oamenii în perioada interbelică. Deci, atunci, în această atmosferă când s-a declanşat Revoluţia Culturală în China, (lucrurile s-au manifestat, n.red.) mai dur în China... De ce mai dur? Tocmai din cauza conservatorismului despre care vorbeam, toate formele de manifestare umană ating înălţimi pe care noi, europenii, mai puţin le atingem şi mai puţin le înţelegem.

Întorcându-mă la arta de aici, constataţi că figurile nu sunt numai de etnici chinezi, sunt de diferite naţionalităţi şi probabil sunt şi în diferite locuri anume manifestate, mai cu seamă în partea bucuroasă, frumoasă, cu adevărat luminoasă a expoziţiei. Ne arată că acest fenomen a depăşit de mult graniţele Chinei, că acolo încă se moare pentru această libertate de a trăi, dar că este continuată lupta pentru a se obţine această libertate de trăire în toate colţurile lumii [...] (În pictura de aici se poate remarca, n.red.) puterea de sugestie într-o compoziţie, ştiinţa de a pagina, cromatica deosebit de largă şi, în acelaşi timp, deosebit de armonios folosită. În egală măsură, este ştiinţa eclerajului, această lumină indusă pe care mulţi încearcă să o introducă în opera lor, dar foarte puţini o cunosc. Artiştii de aici sunt sigur practicanţi ai meditaţiei Falun Dafa şi, de aceea, posibilitatea lor de a o induce în compoziţia fiecărui tablou este una foarte firească.

Multe s-ar putea spune, dacă am lua subiectele în sine să le discutăm. Dar dumneavoastră le veţi privi, veţi fi într-o comunicare directă. Dacă sunteţi deschişi să primiţi în partea aceasta bucuria imensă şi să bănuiţi una şi mai mare decât cea pe care o puteţi trăi, la cei care practică meditaţia şi, în egală măsură, aici, arta, vă veţi bucura imens. Iar, în partea tristă a expoziţiei veţi avea, de asemenea, satisfacţia de a înţelege că, indiferent cât de dură este tortura la care sunt supuşi, şi sunt unele scene cu adevărat foarte dure, bucuria personajelor principale, a celor torturaţi este una pe măsura celei pe care o trăiesc în timpul meditaţiei. Şi sunt înconjuraţi de o lumină, o lumină reală pe care ei o simt şi pe care noi, mai cu seamă noi europenii şi, sigur, mai cu seamă, cei care nu practicăm, n-o vedem şi poate că nici nu o înţelegem. De aceea, este bine că astfel de fenomene vin şi la noi [...] pentru a şti că există astfel de fenomene în mijlocul nostru şi că atunci când vă inundă bucuria pentru un apus de soare, pentru un răsărit de soare, pentru o floare, sau pentru o frază frumoasă rostită de cineva (...) dacă trăiţi bucuria aceea cu intensitate, să consideraţi că ea se poate duce la dimensiuni incredibile printr-o astfel de meditaţie. Mi-ar fi plăcut să vorbesc mai mult despre artă, dar mereu îmi dă ghes cunoaşterea fenomenului artistic în largul său şi capacitatea acestei stări de spirit, care înseamnă arta de a transpune foarte multe aspecte ale vieţii – de la marile bucurii, până la marile dureri. În această expoziţie le aveţi deopotrivă pe ambele într-o expresie curată, într-o expresie frumoasă şi plină de valenţe atât estetice, cât şi etice şi morale. Vă mulţumesc.”