Unul dintre cei Opt Nemuritori, Lu Dongbin, i-a promis patriarhului taoist, Zhong Li Quan, că se va strădui să salveze cât mai mulţi oameni de la suferinţele lumeşti. Într-o zi, i-a venit un gând că a trecut foarte mult timp şi el încă nu a reuşit să salveze niciun om.
Lu Dongbin a plecat în regiunea Yueyan şi s-a deghizat într-un bătrîn care vindea ulei.
A planificat următoarele: „Dacă cineva va cumpăra ulei de la mine şi nu mă va ruga să-i torn un pic mai mult, pe acela îl voi salva.”
Aşa a vândut ulei timp de câteva zile. În această perioadă a avut o mulţime de cumpărători şi toţi cereau ulei în plus, cu excepţia unei femei în vârstă, care tot timpul era satisfăcută, indiferent de cât de mult ulei îi turna.
Lu Dongbin s-a bucurat şi s-a gândit că în această lume există totuşi un om demn de a fi salvat. El a întrebat-o pe bătrână: „Toţi cumpărătorii au dorit să primească mai mult ulei, de ce nu mă rogi să-ţi torn şi ţie mai mult?” La care femeia a răspuns: „Un vas de ulei îmi este suficient şi ţie doar îţi vine greu să vinzi uleiul, cum îţi pot cere mai mult?”
Ceva mai târziu, femeia i-a adus lui Lu Dongbin vin în semn de recunoştinţă.
Atunci marele nemuritor a decis să o salveze. În curtea femeii era o fântână, în care el a aruncat câteva boabe de orez şi i-a spus femeii: „Poţi vinde această apă din fântână şi să devii bogată.” Bătrâna i-a cerut să stea mai mult la ea, dar el a refuzat şi a plecat.
Femeia s-a uitat în jos şi a văzut că apa s-a transformat în vin. Potrivit sfatului lui Lu Dongbin, ea timp de un an a comercializat vinul din fântână şi într-adevar s-a îmbogăţit.
Când Lu Dongbin a venit din nou la ea , nu a găsit-o pe bătrână, ci doar pe fiul ei. Lu Dongbin l-a întrebat: „Cum stau lucrurile cu vânzarea vinului?” Fiul femeii i-a răspuns: „Totul merge bine, doar ca nu avem cereale pentru a hrăni porcii.”
Auzind aceste cuvinte, Lu Dongbin a oftat cu tristeţe: „Lăcomia oamenilor şi-a atins deja apogeul.” Apoi a luat boabele de orez din fântână şi a plecat.
Peste un timp, s-a întors bătrâna şi fiul i-a relatat despre cele întâmplate. Ea s-a apropiat de fântână şi a văzut că vinul de acolo din nou s-a transformat în apă. Bătrâna a alergat după Lu Dongbin, dar el dispăruse deja.
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.