Parcul Helsinki Seaside este un loc popular în rândul turiştilor. Este de asemenea un loc minunat de recreere pentru localnici în timpul verii. De obicei, la sfârşit de săptămână practicanţii Falun Gong finlandezi locali organizează în parc diverse activităţi, ajutând astfel numeroşii vizitatori să afle despre Falun Gong şi persecuţie.
Vizitatorii pot vedea bannere pe care scrie “Falun Dafa în jurul lumii” şi “Cerem încetarea persecuţiei împotriva Falun Gong”. Lângă masa de strângere a semnăturilor există câteva pancarte şi afişe. Lângă acestea, un grup de practicanţi demonstrează exerciţiile Falun Gong.
Mulţi oameni s-au oprit din drumul lor pentru a privi exerciţiile paşnice. Privind imaginile şi citind informaţiile afişate pe pancarte, mulţi au fost şocaţi de cruzimea persecuţiei ce are loc în China.
Suport sincer
Fiind şocată de conţinutul pancartelor, doamna Marsa, o finlandeză, a spus că imaginile care descriu persecuţia din China au impresionat-o puternic şi că este foarte tristă. Ea a întrebat dacă ar putea face poze. “Ce aş putea să fac pentru Falun Gong?” a întrebat ea sincer. Când a aflat că practicanţii strâng semnături împotriva persecuţiei, ea a semnat imediat petiţia. Înainte să plece, dna Marsa a îmbrăţişat strâns practicanţii şi le-a dorit succes în ceea ce fac. Ea i-a încurajat să îşi menţină eforturile până la oprirea persecuţiei.
Dna. Marsa semnează petiţia pentru oprirea persecuţiei împotriva Falun Gong. |
Turişti chinezi află despre situaţia reală din China
Din când în când treceau turişti chinezi pe lângă practicanţi. Marea lor majoritate au dorit să afle adevărul din spatele persecuţiei. Unii au acceptat materiale informative în limba chineză. Unii au dorit să se retragă din Partidul Comunist Chinez (PCC) şi organizaţiile sale afiliate şi au cerut practicanţilor să îi ajute să îşi posteze online declaraţiile de renunţare.
După ce a văzut pancartele, o turistă chineză a spus că ea a fost înşelată de propaganda PCC şi nu a crezut înainte că persecuţia era reală. Dar acum a venit să vadă persecuţia care are loc cu adevărat în China.
Doi tineri chinezi au luat materiale informative când au trecut pe lângă locul de desfăşurare a activităţilor. După ce au discutat cu un practicant, ei au fost de acord să se retragă din organizaţiile PCC.
Acest articol se poate citi și în limba engleză:
http://en.clearharmony.net/articles/Finland_Falun_Gong_Activities_Held_at_Helsinki_Seaside_Park-a110243.html
* * *
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.