Știri din intreaga lume

  • (EET) Meditația schimbă elevii gălăgioși și violenți în copii toleranți și calmi

    Dacă ați pășit vreodată într-o clasă gălăgioasă, cel mai probabil ați dat peste elevi vorbind, căscând, și chiar ridicând tonul. Ce ar trebui să facă școlile și profesorii pentru a face față gălăgiei din sala de clasă?Pentru a reduce la tăcere elevii gălăgioși, învățătorii folosesc metode precum captarea atenţiei prin clinchetul unui clopoțel, rearanjarea elevilor în bănci sau, când toate celelalte eșuează, ridicarea vocii: „Liniște!”O școală de stat din Montevideo, Uruguay, care s-a confruntat cu provocări disciplinare din partea elevilor săi, a decis să adopte o abordare alternativă: practicarea meditației.
  • Taiwan: Practicanții Falun Gong transmit frumusețea practicii în orașul Kaohsiung

    (Minghui.org) Practicanții locali Falun Gong au organizat activități în locuri publice populare pentru a promova frumusețea practicii spirituale, inclusiv într-o piață tradițională, în zona pitorească a lacului de acumulare Agongdian (n.t. Agongdian tradus: Dugheana bunicului) și Parcul natural Leidishan. Mulți oameni s-au oprit să discute cu practicanţii, iar unii au cerut să învețe exercițiile Falun Gong.Taiwanul a rămas în mare măsură nevătămat de virusul PCC (virusul partidului comunist chinez sau COVID-19). Națiunea insulară a înregistrat doar cinci morți și doar câteva sute de cazuri după ce a restricționat zborurile din China, în urma știrii despre focar în 31 decembrie 2019, și a depistat pasagerii care soseau cu simptome, printre o serie de alte măsuri.
  • Sociolog Italian: Partidul Comunist Chinez încearcă să rescrie istoria negând provenienţa Coronavirusului din China

    (Minghui.org) Diplomaților și agenților chinezi li s-au dat ordine secrete pentru a încerca să convingă oamenii să creadă că virusul își are originea în afara Chinei, a scris sociologul italian Massimo Introvigne într-un articol intitulat „De-sinicizarea virusului: cum propaganda PCC rescrie istoria”, publicat în „Iarna amară” la 9 martie 2020.
  • (FGI) INTERVIU: Comunitatea Falun Gong îngrijorată de Legea Securității Naționale din Hong Kong

    Nota editorului: La 28 mai, Congresul Național al Poporului din China a adoptat o decizie privind impunerea unei noi legislații privind securitatea națională în Hong Kong, decizie condamnată pe scară largă. Pentru a înțelege mai bine impactul pe care această legislație îl va avea asupra libertății religioase din Hong Kong, Centrul de Informare Falun Dafa a intervievat un voluntar al Asociației locale Falun Dafa, care dorește să rămână anonim din motive de securitate personală.
  • (FGI) Avocat canadian: “Suferim consecințele faptului că am închis ochii în fața abuzurilor din China”

    Într-un timp foarte scurt, COVID-19 (sau virusul Partidului Comunist Chinez / virusul PCC) a reușit să facă ravagii în întreaga lume. Situația a scăpat încă de la început de sub control deoarece Partidul Comunist Chinez (PCC) a ascuns intenționat informații cruciale. David Matas, avocat canadian specializat în drepturile omului, consideră că această catastrofă care a afectat întrega lume și a devastat fiecare colț al lumii ar fi putut fi evitată. El a acordat recent un interviu site-ului Minghui.org în care și-a exprimat punctul de vedere cu privire la situația drepturilor omului în China, atrocitățile legate de transplanturile de organe, lipsa de reacție a comunității internaționale și legătura dintre toate acestea și pandemia care a lovit întreaga planetă.
  • (FGI) Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU, sub reflector. Un denunțător trage semnalul de alarmă.

    Încă din toamna lui 2019, denunțătorul ONU, Emma Reilly, a tras un semnal de alarmă cu privire la Oficiul Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului (OHCHR), când a adresat o scrisoare membrilor Congresului Statelor Unite, susținând că biroul ONU a ajutat guvernul chinez în monitorizarea disidenților și familiilor lor prin aceea că a dezvăluit informații despre aceste persoane.Potrivit denunțătorului și altor surse, unii membri ai familiilor disidenților ale căror nume au fost dezvăluite s-au confruntat cu persecuții și, în unele cazuri, au murit în timpul detenției.
  • Mass-Media expune încercările Consulatului Chinez de a stopa activitățile Falun Gong în Australia de vest

    (Minghui.org) Consulatul chinez din Australia de Vest a luat legătura cu Orașul Perth în mai multe rânduri, încercând să convingă oficialii să nu mai elibereze permise practicanților Falun Gong pentru activitățile și demonstrațiile lor.Potrivit unui raport al lui Nathan Hondros publicat de media digitală WAtoday din 11 februarie 2020, consulatul chinez contactează frecvent echipa de conducere a orașului pentru a se plânge de protestele practicanților Falun Gong, dar oficialii au respins întotdeauna aceste solicitări. Anne Banks-McAllister, directorul general pentru dezvoltare comunitară a orașului Perth, a spus domnului Hondros că orașul Perth a remarcat preocupările consulatului, dar continuă să elibereze permise pentru activitățile practicanților Falun Gong, deoarece aceştia au respectat întotdeauna legea.
  • Flushing, NY: Un convoi de mașini îndeamnă localnicii să se distanțeze de PCC

    (Minghui.org) Pandemia coronavirusului în curs a infectat peste 556.000 de oameni și a provocat peste 25.000 de decese la nivel global. Rapoartele media din ultimele câteva luni au descris modul în care Partidul Comunist Chinez (PCC) a blocat informațiile și a manipulat datele, atât în timpul izbucnirii inițiale a virusului în Wuhan, cât și în timpul evoluției sale într-o pandemie. Pentru a răspândi mesajul despre legătura dintre PCC și virus prin comunitatea preponderent chineză din Flushing, Centrul local de servicii pentru retragerea din PCC a organizat mașini cu indicatoare și pancarte amplasate deasupra pentru a se deplasa în procesiune în 21 și 22 martie 2020. Indicatoarele și pancartele au avertizat chinezii să se distanțeze ei înșiși de PCC pentru propria lor siguranță.
  • Partidul Comunist Chinez răspândeşte dezinformări şi acuză S.U.A. pentru pandemia de Coronavirus

    (Minghui.org) Specialistul în China, Bill Bishop a declarat pentru MarketWatch referitor la campania Chinei legată de pandemie, că aceasta vizează atât publicul intern cât și pe cel extern. „Global, pentru a evita să fie învinovăţiţi de carnagiul pe care îl provoacă în atâtea țări, iar pe plan intern aruncă din nou [vina] pe o forță externă ca şi modalitate de a se sustrage de la răspundere.” Deși cu greu pot ei convinge societatea occidentală, a spus Bishop, mulți oameni din China ar putea crede în astfel de zvonuri din cauza propagandei masive.De asemenea, el se îngrijorează că ar putea fi mai mult de un simplu dezastru în sănătate publică. “Ar putea fi aceasta prima recesiune globală cauzată de administrarea greșită a PCC [Partidul Comunist Chinez]? Dezastrele anterioare cauzate de partidul comunist în China, începând cu 1949 nu s-au răspândit cu adevărat în afara granițelor RPC, în moduri semnificative. De data aceasta este altfel."
  • Infiltrarea presei internaționale de către Partidul Comunist Chinez

    (Minghui.org) În ultimii ani, tot mai mulți oameni au dobândit o mai bună înțelegere a anvergurii internaționale a propagandei Partidului Comunist Chinez (PCC). De fapt, PCC a investit 45 de miliarde de yuani din 2009 pentru a extinde propaganda în afara Chinei pentru a controla discursul public și a-și extinde tactica de spălare a creierului la nivel global.
  • Un administrator al comitetului local ocolește cenzura informațională a regimului comunist

    (Minghui.org) Un oficial local al Partidului Comunist Chinez (PCC) din comitetul administrației locale a aflat despre Falun Gong, denumită și Falun Dafa, și alte informații, prin ocolirea cenzurii internetului, impusă de PCC. Dialogul acestuia cu un practicant Falun Gong dezvăluie cum gestionează PCC situaţia cu epidemia actuală, şi ce recomandă practicanţii pentru salvarea oamenilor.
  • Să învăţăm din istorie: Trei molime în Imperiul Roman antic

    (Minghui.org) Putem învăța multe din trecut când privim înapoi în istorie. Un exemplu este suprimarea creștinilor și prăbușirea Imperiului Roman.
  • India: Protest pașnic pentru sensibilizare în privința persecuției de 20 de ani din China

    (Minghui.org) Practicanții Falun Dafa au organizat activități la Mumbai, Pune, Bangalore, Nagpur, Coimbatore și Hyderabad pentru a marca a 20-a comemorare a rezistenței pașnice a practicanților împotriva persecuției de către regimul comunist chinez, care a început la 20 iulie 1999.
  • Salutări de Anul Nou pentru Maestrul Li, din 59 de națiuni și regiuni

    (Minghui.org) Odată cu sosirea anului 2020, un număr mare de felicitări a fost trimis pe site-ul Minghui, din întreaga lume, pentru a-i ura maestrului Li Hongzhi, fondatorul Falun Dafa, un An Nou fericit.Mai jos sunt selectate felicitări primite din 59 de națiuni și regiuni, inclusiv Statele Unite, Finlanda, Cipru, Mexic, Iran, Taiwan, Regatul Unit, Suedia, Gabon, Australia, Canada, Norvegia, Coreea de Sud, India, Afganistan, Noua Zeelandă, Danemarca , Bulgaria, Scoția, Thailanda, Rusia, Spania, Austria, Japonia, Polonia, Franța, Bosnia, Herțegovina, Ucraina, Olanda, Turcia, Ecuador, Indonezia, Brazilia, Germania, Republica Cehă, Slovacia, Malaezia, Italia, Vietnam, Hong Kong, Israel, România, Elveția, Serbia, Muntenegru, Macau, Letonia, Singapore, Filipine, Irlanda, Belgia, Belarus, Moldova, Grecia, Portugalia, Martinica și Orientul Mijlociu.
  • Altă listă de persecutori ai practicanților Falun Gong înaintată guvernelor din S.U.A., Canada, UK, Australia și Noua Zeelandă

    (Minghui.org) Practicanții Falun Gong din Statele Unite, Canada, Regatul Unit, Australia și Noua Zeelandă au înaintat guvernelor lor o listă recent compilată de făptuitori implicați în persecuția Falun Gong.Practicanții care au depus lista identică solicită guvernelor lor să refuze aprobarea vizelor și să înghețe activele persoanelor numite pe listă. Acest nou efort comun urmează o depunere anterioară a unei liste la sfârșitul lunii septembrie 2019.