http://bg.clearharmony.net http://cz.clearharmony.net http://ua.clearharmony.net http://tr.clearharmony.net http://fi.clearharmony.net http://se.clearharmony.net http://ro.clearharmony.net http://ru.clearharmony.net http://pl.clearharmony.net http://big5.yuanming.net http://no.clearharmony.net http://nl.clearharmony.net http://hu.clearharmony.net http://lv.clearharmony.net http://it.clearharmony.net http://fr.clearharmony.net http://es.clearharmony.net http://en.clearharmony.net http://de.clearharmony.net http://www.yuanming.net

Sprijin din Europa
Evenimente în Europa
Suport din Europa
Veşti din China
3158 Practicanţi omorâţi în urma persecuţiei
Demascarea persecuţiei
Persecuţia se extinde în afara Chinei
Alte subiecte
Discuţii deschise
Noutăţi din întreaga lume
Forumul practicanţilor
Cum puteţi ajuta?
Semnaţi petiţia
Lucruri ce puteţi face ca să ajutaţi
Înrolaţi-vă ca şi prieteni Falun Gong
Adrese de internet în limba Română
FalunDafaRomania.net
Comisia pentru Drepturile Omului, secţia Falun Gong
Expoziţia de artă Adevăr, Bunătate, Toleranţă
Adrese de internet în alte limbi
FalunDafa.org
Centrul de informare Falun Dafa
Justice for Falun Gong
Clearwisdom.net
Pure Insight
Muzică realizată de cultivatorii Falun Dafa
Contactaţi-ne
Părerea dumneavoastră
Email la Editori
Veşti din China >> Demascarea persecuţiei

Octombrie 2009

Patru practicanţi Falun Gong din oraşele Jiamusi, Anshan şi Leshan au murit în urma torturii [25.10.2009]

Practicantul Falun Gong, domnul Zhang Xueyi, a fost director adjunct al Biroului de Comerţ din oraşul Jiamusi. A început să practice Falun Gong în 1996. În data de 9 aprilie 2002, Zhang Xueyi a fost arestat de acasă de către poliţiştii de la postul de poliţie Xinli şi a fost trimis la un centru de detenţie, fiind eliberat după ce fusese deţinut o jumătate de lună, când o rudă l-a scos pe cauţiune. După aceea, Zhang Xueyi a fost constant hărţuit de către directorul districtului şi de către poliţiştii de la postul de poliţie Xinli, motiv pentru care starea lui mentală s-a deteriorat treptat.

Domnul Wang Deliang moare ca urmare a persecuţiei [23.10.2009]

Pe data de 25 octombrie 2001 poliţia a răscolit casa domnului Wang, l-a arestat împreună cu soţia sa, le-au luat bunurile şi banii pe care îi aveau. Ofiţerii Zhao Jin'guo, Kang Xin şi Wang Chengzhong l-au bătut cu brutalitate pe domnul Wang, care le putea fi părinte. L-au călcat peste cap, l-au bătut, l-au scuipat, i-au aplicat şocuri cu bastoane electrice şi i-au luat 1000 de yuani fără a-i da chitanţă. Toate acestea, pentru a-l face să renunţe la convingerile sale. Cu banii luaţi de la bătrân, ofiţerii s-au distrat în acea noapte.

Vă rugăm ajutaţi familia lui Ji Baoshan din judeţul Fangzheng, provincia Heilongjiang [27.08.2009]

Domnul Ji Baoshan, practicant Falun Gong din judeţul Fangzheng, provincia Heilongjiang, a fost arestat în urmă cu mai mult de trei luni. La vremea arestului, soţia lui a fost forţată să cerşească de mâncare pentru a-şi putea hrăni bebeluşul de două luni. A scris povestea ei pe o bucată de material galben, explicând cum soţul ei a fost arestat pentru că practică Falun Gong şi este un om bun, cum casa lor a fost jefuită şi cum şi-au pierdut singura sursă de venit. Ea cere ajutor.

Septembrie 2009

Domnul Li Wanyun şi soţia sa suferă persecuţie severă înainte de moartea lui din cauza torturii [18.09.2009]

După ce regimul comunist a început persecutarea Falun Gong în 1999, domnul Li Wanyu şi soţia sa, doamna Sun Wanmei, au fost trimişi în lagăre de muncă forţată de două ori. Domnul Li a fost grav maltratat în lagărul de muncă Chaoyanggou al oraşului Changchun şi a sfârşit într-o condiţie critică. Lagărul de muncă l-a eliberat temporar pentru tratament medical, deşi oficiali ai partidului comunist chinez au continuat să îl hărţuiască şi au încercat să stoarcă bani de la el. A murit în data de 3 august 2006.

Ofiţer de armată în rezervă moare ca urmare a persecuţiei [19.09.2009]

Domnul Liu Xinnian s-a născut în 15 ianuarie 1952 şi a fost comandant de batalion în provincia Qinghai înainte de pensionare. Era cinstit şi demn de încredere. Lucra într-o companie bună. A fost brutal lovit cu un baston electric în lagărul de muncă forţată Baoding, ceea ce i-a provocat moartea la 20 aprilie 2009.

O femeie povesteşte despre viaţa ei într-un lagăr de muncă chinez [17.09.2009]

Xiong Wei a petrecut doi ani într-un lagăr de muncă forţată chinezesc. Delictul ei consta în apartenenţa la mişcarea spirituală interzisă Falun Gong. În Praga, la acţiunea şi privegiul cu lumânări din 20 iulie, [organizate] pentru comemorarea a 10 ani de persecuţie a Falun Gong de către guvernul chinez, Xiong şi-a povestit experienţele care au purtat-o de la munca în Germania, la o răpire în mijlocul zilei pe străzile Beijingului.

Torturi brutale în închisoarea Jilin [15.08.2009]

Închisoarea Jilin este a doua mare închisoare din provincia Jilin şi are aproape 2800 de deţinuţi pe termen lung. Închisoarea are propria sa politică şi propriile reguli, inclusiv o politică care permite torturarea brutală a practicanţilor Falun Gong închişi. Aceasta a dus la moartea a treisprezece practicanţi şi la invaliditatea permanentă a multor altora. Metodele de tortură includ detenţie în izolare pe termen lung, forţarea practicanţilor să stea pe o scândură de lemn timp îndelungat, bătăi dure, arderea cu ţigări aprinse, aruncarea de apă clocotită peste practicanţi, îndesarea de cârpe murdare în gurile practicanţilor şi împungerea practicanţilor cu ace.

De ziua copiilor, câţi copii din China duc dorul părinţilor lor? [27.08.2009]

1 iunie este Ziua Copiilor în China, una dintre cele mai vesele zile a anului pentru copii, dar pentru mulţi, este încă o zi fără părinţii lor. Persecuţia partidului comunist chinez (PCC) împotriva Falun Gong durează de zece ani. Până în luna mai 2009, 3.266 de practicanţi Falun Gong au murit ca rezultat al persecuţiei; cel puţin 6.000 de oameni au fost condamnaţi la închisoare, peste 100.000 au fost trimişi în lagăre de muncă forţată, şi mii au fost duşi în spitale psihiatrice. Câte familii au fost astfel distruse, şi câţi copii au pierdut îngrijirea părinţilor lor? Mai jos documentăm persecuţia mai multor practicanţi din Beijing şi a familiilor lor.

Doamna Liu Shufen şi mama ei de 72 de ani întemniţate la închisoarea pentru femei, Heilongjiang [27.08.2009]

Din octombrie 1999, Liu Shufen a fost supusă persecuţiei fără sfârşit. La mijlocul lunii mai 2002, ea a fost condamnată la 8 ani de închisoare, şi trimisă la închisoarea pentru femei Heilongjiang. Tatăl, copleşit de durere, a decedat în 2006. Mama ei este în prezent întemniţată în aceeaşi închisoare.

August 2009

Am fost forţată să renunţ la şcoală când aveam treisprezece ani [15.08.2009]

Numele meu este Liang Yan. M-am născut la 5 octombrie 1986. Tatăl meu se numeşte Liang Lijin, iar mama mea, Yang Xiuqin. De când eram mică am fost martoră la abuzurile pe care întreaga noastră familie a suferit-o pentru că Falun Gong este persecutat. Aceasta mi-a cauzat multă suferinţă şi mi-a îndurerat inima.

Am fost martor la starea şocantă în care se afla corpul practicantului Falun Gong, Wang Jinzhong, acum cinci ani [15.08.2009]

Acum cinci ani, website-ul Clearharmony a raportat că practicantul Falun Gong, Wang Jinzhong, din Shenyang, a fost torturat până la moarte (http://www.clearharmony.net/articles/200407/20495.html) şi că poliţia partidului comunist chinez (PCC) i-a trimis corpul la spital “ca să fie salvat”, dar a făcut asta numai după moartea lui, în încercarea de a-şi acoperi vinovăţia. Redăm în cele ce urmează mărturia unui martor ocular pe nume Zhen. Zhen a văzut starea jalnică în care se afla corpul domnului Wang Jinzhong şi că Wang Jinzhong a fost trimis la spital numai după ce a fost ucis prin tortură de către poliţişti.

Domnul Guo Xingguo moare la o lună după ce a fost eliberat din închisoare în provincia Heilongjiang [15.08.2009]

Domnul Guo Xingguo, în jur de 40 de ani, locuia în oraşul Hegang, provincia Heilongjiang. După ce a început să practice Falun Gong în 1996, pleurezia i-a dispărut şi a încetat să mai fumeze şi să bea. Lucra foarte mult, avea un standard moral foarte înalt şi era o persoană bună, urmând principiile Adevăr-Compasiune-Toleranţă. Avea o familie frumoasă.

Iulie 2009

Persecuţia şi moartea timpurie a domnului Wang Hongrong, din oraşul Hefei, provincia Anhui [05.07.2009]

Domnul Wang Hongrong, practicant Falun Gong din oraşul Hefei, provincia Anhui, a fost condamnat la opt ani de închisoare în 2005 de către partidul comunist chinez (PCC). A fost torturat de paznicii închisorii Suzhou şi ca urmare a paralizat. Poliţia l-a eliberat când era în condiţie critică. Două luni mai târziu, la 22 iunie 2007, a decedat acasă.

Familia unei fetiţe de nouă ani este destrămată [05.07.2009]

Haihui, o fetiţă de nouă ani din districtul Heping, oraşul Shenyang, avea o familie fericită, dar, din cauza persecuţiei împotriva Falun Gong, aceasta a fost distrusă. Ambii părinţi ai lui Haihui practică Falun Gong. În data de 16 august 2008, cinci sau şase poliţişti, inclusiv Liu Fuchen de la postul de poliţie Xinxing din districtul Heping, l-au luat pe tatăl ei, Guo Jian, care era şofer de taxi. În 16 septembrie 2008, poliţistul Liu Fuchen şi trupa lui au venit din nou şi au luat-o pe mama ei, Gu Chunying. Prin urmare, Haihui trebuie să stea cu bătrâna ei bunică, şi se descurcă cu mare greutate.

Domnul Qin Daqun din oraşul Chongqing, ucis prin tortură [30.06.2009]

În 19 mai 2008, practicantul Falun Gong, domnul Qin Daqun din districtul Shapingba al oraşului Chongqing, a fost arestat şi bătut de către ofiţerii de poliţie. A fost închis în lagărul de muncă forţată Xishanping al oraşului Chongqing. În 5 septembrie 2008, a decedat din cauza torturii inumane la care a fost supus.

Doamna Chen Xiumei, torturată în lagărul de muncă forţată pentru femei din provincia Hebei [30.06.2009]

Doamna Chen Xiumei este o practicantă din oraşul Baoding, provincia Hebei. În data de 8 ianuarie 2009, ofiţeri de la postul de poliţie Jingxiu din oraşul Baoding au arestat-o şi reţinut-o la centrul de detenţie al oraşului Baoding. La 15 ianuarie 2009, a fost trimisă la prima divizie a lagărului de muncă forţată pentru femei din provincia Hebei.

Wang Ying, ingineră la Academia chineză de Ştiinţă, este transferată la închisoarea de femei din Guangdong [29.06.2009]

Biroul 6101 din oraşul Guangzhou a arestat un grup de practicanţi în data de 15 aprilie 2008. După aproape un an, cei mai mulţi dintre ei sunt încă închişi. Wang Ying, ingineră la Institutul de Chimie a Pământului din cadrul Academiei chineze de Ştiinţă, se află printre aceştia. Ea a fost condamnată la trei ani de închisoare. Biroul 610 din oraşul Guangzhou ignoră apelurile ei şi, de curând, au transferat-o la închisoarea de femei din Guangdong.

Femeie de la ţară răpită, trimisă în lagăr de muncă forţată şi ucisă prin tortură de către partidul comunist chinez [30.06.2009]

Doamna Shi Yongqing, 35 de ani, din comuna Qizhou, oraşul Anguo, provincia Hebei, avea o sănătate şubredă. După ce a început să practice Falun Gong, a devenit sănătoasă, trăind potrivit principiilor Adevăr-Compasiune-Toleranţă. Secretarul partidului comunist chinez (PCC) din comună a răpit-o şi mai târziu a condamnat-o la muncă forţată. Ea a murit în data de 9 ianuarie 2004, ca urmare a abuzului şi maltratării brutale la care a fost supusă de personalul de la departamentul de poliţie, de la comitetul politic şi judiciar, şi de la biroul 610 din oraşul Guoan, precum şi de către oficialităţile locale din comuna Qizhou.

Doamna Yang Zhuting din oraşul Baoding, provincia Hebei, a îndurat ani de persecuţie înainte de a muri [30.06.2009]

Practicanta Yang Zhuting era infirmieră la spitalul de plante medicinale chinezeşti din oraşul Baoding. A fost arestată de multe ori şi forţată să stea departe de casă de când regimul lui Jiang Zemin [fostul preşedinte al Chinei şi instigatorul persecuţiei] a început persecuţia împotriva Falun Gong. Ca rezultat al tuturor suferinţelor şi presiunilor, a făcut cancer de esofag şi a murit în decembrie 2006.

Persecutarea practicantului Falun Gong, Lu Qiqi, din oraşul Wuhan, provincia Hubei, şi a familiei sale [30.06.2009]

La data de 31 martie 2009, în timp ce doamna Li Shihong intra în casa ei din districtul Jiangan, oraşul Wuhan, un grup de oameni au apărut brusc şi au luat-o cu forţa. Cu două ore mai devreme, doamna Song, mama doamnei Li, fusese şi ea arestată. Cu trei luni înainte, domnul Lu Qiqi, soţul doamnei Li a fost arestat în oraşul Shenzhen.

Iunie 2009

Doi practicanţi sunt ucişi prin tortură în Gansu, provincia Hebei [26.06.2009]

Pe 1 mai 2008, doamna Li a decedat ca urmare a persecuţiei pe care o suferise. O practicantă cândva sănătoasă şi plină de viaţă a fost ucisă de persecuţie doar pentru că urma principiile Adevăr - Bunătate - Toleranţa.

Eminentul profesor, Pan Xujun, se află în stare critică după şapte ani de închisoare [27.06.2009]

Agenţii biroului 6101 din ţinutul Pei l-au arestat pe domnul Pan Xujun, profesor eminent, în septembrie 2002. El lucra la şcoala numărul 1 a ţinutului Pei, provincia Jiangsu. A fost arestat pentru că a insistat să practice conform principiilor Adevăr-Compasiune-Toleranţă. Tribunalul ţinutului Pei l-a condamnat la nouă ani de închisoare în 2003, deşi nu aveau nicio dovadă că a făcut ceva greşit. Domnul Pan a fost ţinut în închisoarea Hongzehu din provincia Jiangsu peste şapte ani, fiind torturat brutal. În prezent, viaţa lui este în pericol.

Am fost legat de un scaun de metal pentru 17 zile în Lagărul de Muncă Forţată Changlinzi, oraşul Harbin, provincia Heilongjiang [26.06.2009]

Pe data de 1 august 2006, în scopul de a rezista persecuţiei Partidului Comunist Chinez (PCC), toţi practicanţii din lagărul de muncă au intrat în greva foamei. Am refuzat să mai mâncăm şi am refuzat să prestăm munca grea pe care eram obligaţi să o facem în lagăr. Pe data de 2 august gărzile au început hrănirea forţată. Paznicul Zhao Shuang a spus celorlalte gărzi să mă lege strâns de un scaun de metal într-o cameră mică de detenţie. Mâinile şi picioarele îmi erau legate şi fixate cu inele de oţel. Mi-au lipit bandă izolantă peste gură ca să stau în linişte. Nu mi se permitea să fiu dezlegat nici măcar când trebuia să urinez. Zhao Shuang folosea bastoane electrice pentru a mă electrocuta. Ţipa şi urla ca un lup; întregul loc era oribil.

Persecuţia doamnei Mao Kun în oraşul Chengdu [14.06.2009]

Pe 27 septembrie şi 10 octombrie 2008, Curtea districtului Wuhou din oraşul Chengdu, provincia Sichuan a convocat două sesiuni diferite împotriva a noua practicanţi Falun Gong: Mao Kun, Zhong Fangqiong, Liu Bangcheng, Jiang Zonglin, Liu Jia, Zhu Renbin, Ding Zeyang, Jiang Hongyuan şi Chen Shikun. Au fost implicaţi şi Mao Qi, sora lui Mao Kun şi Qin Min, cumnatul lui Mao Kun. Puţin după aceasta, cu ajutorul a cincisprezece avocaţi, cei nouă practicanţi şi cei doi membrii ai familiei lui Mao Kun au făcut apel la tribunalul intermediar din oraşul Chengdu. Pe 30 decembrie 2008, tribunalul intermediar a acceptat cazul lor, însă judecătorul Lin Qiao a refuzat să judece în şedinţa publică. De la început, Lin Qiao a creat multe piedici pentru avocaţi. Indiferent de argumentele aduse de avocaţi, Lin Qiao voia doar să menţină sentinţa anterioară dată de Curtea districtului Wuhou cu nerespectarea procedurii legale şi sfidarea unor cereri întemeiate din partea membrilor familiilor practicanţilor.

Copil bătut de poliţie pentru simplul fapt de a fi întrebat de mama sa reţinută [14.06.2009]

Pe 16 ianuarie 2009 m-am întors acasă şi am găsit dezordine peste tot. Tata era foarte necăjit. La întrebările mele insistente, mi-a spus simplu ca mama fusese arestată deoarece distribuise pliante despre persecuţie şi despre Falun Gong, şi că a fost dusă la Centrul de detenţie Dashan din Qingdao. Nu îmi puteam controla neliniştea şi voiam să merg la Shen Tao, directorul Oficiului de Protecţie Politică şi să întreb de mama. În 2004, el o arestase şi a torturat-o. Tata ştia cât sunt de răi şi nu voia să mă lase să merg. Dar era pentru prima oară când nu-mi mai văzusem mama de şase luni, şi ştiam că era înconjurată de un grup de criminali. Putea oricând fi în pericol de moarte: cum puteam eu sta calm acasă?

Doamna Li Xihui a fost supusă torturilor fizice şi mentale pentru mai mult de doi ani [14.06.2009]

Pe 23 august 2004, doamna Li a trimis surorii sale, care pleca în străinătate, materiale Falun Gong despre persecuţie. Materialele au fost găsite la aeroport. Agenţii de securitate naţională au urmărit-o până acasă şi i-au percheziţionat casa. A fost dusă în Centrul de detenţie Chengdu din districtul Pi. Ulterior a fost transferată la aşa-numitul “Centru de educare al sistemului judiciar din Chengdu” din districtul Xinjin. Ca urmare a persecuţiei constante, a devenit instabilă mental şi a fost eliberată pe 22 octombrie 2004.

Reamintindu-ne de practicantul Gu Qun [07.06.2009]

Domnul Gu Qun, 50 de ani, era un practicant Falun Gong din oraşul Dalian, provincia Liaoning. În după-amiaza zilei de 16 martie 2008, poliţiştii de la postul de poliţie al străzii Tianjin din oraşul Dalian l-au arestat în timp ce distribuia materiale despre Falun Gong. În ziua următoare a fost transferat la centrul de detenţie Yaojia din oraşul Dalian. Pe la ora 14:00 în 9 aprilie 2008, familia lui a fost anunţată despre moartea sa.

Practicantul Liu Yujian hrănit forţat în mod brutal în lagărul Gaoyang [07.06.2009]

Practicantul Falun Gong, domnul Liu Yujian, din Beijing, a fost arestat din nou în data de 28 februarie 2009. A fost dus la lagărul de muncă forţată Gaoyang, provincia Hebei. A început să facă greva foamei şi a fost hrănit forţat în mod brutal de mai multe ori. În prezent este extrem de slăbit.

Doamnei He Xianggu i se interzice să lucreze la Institutul de sănătate din provincia Hunan [07.06.2009]


În 2008, oficialităţile de la Institutul de sănătate pentru femei şi copii din provincia Hunan au trimis-o pe practicanta Falun Gong, doamna He Xianggu, infirmieră în vârstă de 47 de ani, la un spital psihiatric pentru a fi persecutată. Presiunea din străinătate a forţat institutul să o elibereze. Cu toate acestea, funcţionarii institutului au început să o persecute pe doamna He financiar. I s-a interzis să mai lucreze acolo. În acelaşi timp, economiile ei au fost retrase din bancă, lăsând-o fără niciun ban. Doamna He, infirmieră cu experienţă, a trebuit să-şi găsească de lucru temporar pentru a-şi câştiga existenţa. Chiar şi în această situaţie, funcţionarii institutului au continuat să o hărţuiască cu scopul de a o forţa să renunţe la practica Falun Gong.

Mai 2009

Doamna Liu Guangfeng moare datorită persecuţiei în centrul de detenţie al oraşului Guangshui [26.04.2009]

Doamna Liu Guangfeng, 52 de ani, a fost membru al personalului din departamentul de cereale al oraşului Guangshui, provincia Hubei. Era cinstită, liniştită, bună, sârguincioasă şi respectată. După ce partidul comunist chinez (PCC) a început persecuţia împotriva Falun Gong, ea a suferit îngrozitor de pe urma persecuţiei.

Părinţi închişi pentru credinţa lor, copiii cer ajutor [26.04.2009]

În data de 18 iulie 2008, ofiţerii de poliţie Wang Baoyi şi Feng Shaofeng de la postul de poliţie al localităţii Yuguan, judeţul Funing, oraşul Qinhuangdao, provincia Hebei, l-au arestat pe domnul Guo Daoyou, practicant Falun Gong, luându-l din propria casă. Ulterior a fost dus la judecată abia în 23 decembrie de către autorităţile judeţului Funing. În 19 martie 2009, trei ofiţeri de poliţie de la postul de poliţie al localităţii Yuguan au intrat cu forţa în casa domnului Guo, au arestat-o pe soţia acestuia, doamna Wang Yonghua, şi au dus-o la postul de poliţie. Cei doi copii tineri ai domnului Guo nu mai au niciun suport financiar. În prezent ei încearcă să supravieţuiască şi să îşi continue educaţia fără ajutorul părinţilor lor. Băiatul şi fata au mers la postul de poliţie şi au cerut eliberarea părinţilor lor, dar fără succes.

Închisoarea Tailai refuză să îl elibereze pe Pan Benyu, deşi acesta este în stare critică [26.04.2009]

Încă din octombrie 1999, domnul Pan Benyu, practicant din oraşul Qiqihar, provincia Heilongjiang, a fost arestat, dus într-un lagăr de muncă forţată şi condamnat la închisoare. Toate acestea s-au întâmplat pentru că el practica statornic Falun Gong. A fost bătut şi torturat în închisoare şi, după ce a fost eliberat, pentru a evita hărţuirea şi arestul repetat, a fost forţat să îşi părăsească casa. La 9 decembrie 2006, a fost arestat acasă la părinţii săi de către ofiţerul Xing Guonan şi alţii de la postul de poliţie Beijuzhai, după care a fost închis în închisoarea Tailai. Datorită persecuţiei prelungite, starea lui de sănătate a devenit foarte gravă şi viaţa a ajuns să-i fie în pericol. Capul îi era umflat, avusese un atac de cord, suferea de ascită la ficat şi nu era în stare să aibă grijă de el însuşi. Cu toate acestea, închisoarea încă refuză să îl elibereze pentru îngrijiri medicale.

Domnul Xu, 54 de ani, moare ca urmare a torturii şi abuzului în lagărul de muncă forţată Yinmahe [26.04.2009]

La 11 iunie 2008, domnul Xu Jun, în vârstă de 54 de ani, din oraşul Tumen, provincia Jilin, a fost arestat şi bătut de către poliţia chineză. La 25 iunie, a fost condamnat la muncă forţată, a fost torturat fără milă şi obligat să lucreze multe ore pe zi în lagărul de muncă Yinmahe din oraşul Jiutai, provincia Jilin. La 17 februarie 2009, după opt luni de maltratare, domnul Xu Jun a decedat.

Doamna Zhang Zhiqin arestată şi bătută fără milă [02.05.2009]

Doamna Zhang Zhiqin, 47 de ani, esteo practicantă Falun Gong din oraşul Shenyang, provincia Liaoning. În data de 31 martie 2009, în jurul orei 22.00, un ofiţer de poliţie a găsit-o în timp ce se afla în comunitatea Changan, districtul Dadong. Ofiţerul şi complicele au bătut-o groaznic, lovindu-i capul, corpul şi picioarele. Doamna Zhang şi-a acoperit capul cu mâinile şi a strigat: “Falun Gong este bun!” Mulţi trecători au fost martori. Ofiţerul a scris un raport ei şi a arestat-o. Doamna Zhang a fost reţinută mai întâi la postul de poliţie Xiaodongmen din districtul Dadong şi a fost apoi transferată la centrul de detenţie al oraşului Shenyang, în 2 aprilie. Din 2001 până în 2003, doamna Zhang a mai fost închisă şi torturată în lagărul de muncă forţată Wujianbao şi în lagărul de muncă forţată Masanjia din oraşul Fushun, pentru că practica Falun Gong.

Domnul Sun Dianbin suferă din cauza lipsei de mâncare şi a altor abuzuri în închisoarea oraşului Daqing [02.05.2009]

Practicanţii Falun Gong deţinuţi în închisoarea oraşului Daqing din provincia Heilongjiang sunt privaţi de cele mai elementare drepturi. Ei sunt brutal torturaţi chiar şi pentru cele mai mărunte lucruri, incluzând neîndeplinirea cererilor absurde ale paznicilor. Domnul Sun Dianbin, 38 de ani, din oraşul Jixi, este unul dintre acei practicanţi care au fost torturaţi de curând.

Aprilie 2009

Doamna Li Suxue din districtul Fengtai, Beijing moare datorită persecuţiei în detenţie [26.04.2009]

La ora 15.00, în 1 octombrie 2008, doamna Li Suxue, practicantă Falun Gong de 49 de ani, a fost torturată până la moarte într-un un lagăr de muncă forţată. Doamna Li locuia în districtul Fengtai din Beijing. În 24 ianuarie 2008, agenţi de la brigada de securitate domestică a districtului Fengtai, ofiţeri de la postul de poliţie Panjiacun şi personal de la comitetul de conducere al comunităţii locale, au arestat-o. După ce au arestat-o, i-au percheziţionat casa. Tribunalul a condamnat-o la doi ani de muncă forţată pentru nimic mai mult decât străduinţa de a trăi după principiile Adevăr, Compasiune, Toleranţă.

162 de practicanţi din oraşul Weifang, provincia Shandong condamnaţi la închisoare sau trimişi în lagăre de muncă forţată în 2008 [26.04.2009]

Sub pretextul Jocurilor Olimpice de vară din Beijing de anul trecut, oficialităţile partidului comunist chinez (PCC) din Weifang au persecutat intens practicanţii Falun Gong. Oficialii cheie sunt Zhang Xinqi, şeful comitetului de partid din oraşul Weifang; Jie Weijin, şeful comitetului politic şi juridic din Weifang; şi Huang Weilan, şeful biroului 610 1 din Weifang şi şeful departamentului de poliţie din Weifang.

Apel pentru eliberarea urgentă a practicantei Falun Gong, Xu Lihong, din oraşul Dalian, provincia Liaoning [26.04.2009]

În data de 6 martie 2009, doamna Xu a fost arestată la standul ei de ziare în jurul orei 10 dimineaţa. Un martor a raportat că au fost implicaţi în arest patru ofiţeri de poliţie şi două maşini de poliţie. Multe materiale depozitate în stand au fost confiscate. În prezent nu se ştie nimic despre locul unde se află doamna Xu.

Falun Gong Human Rights Working Group supune atenţiei Naţiunilor Unite raportul: “Persecuţia din timpul Jocurilor Olimpice din Beijing 2008 – 10.194 de cazuri înregistrate” [30.03.2009]

În data de 5 martie 2009, Falun Gong Human Rights Working Group (www.falunhr.org) a transmis Naţiunilor Unite şi guvernului fiecărei tări, raportul intitulat “Persecuţia din timpul Jocurilor Olimpice din Beijing 2008 – 10.194 de cazuri înregistrate”. Acest raport i-a înregistrat pe cei care au devenit victime în sezonul Jocurilor Olimpice din Beijing, o dovadă puternică ce dezvăluie cum regimul comunist chinez a sporit încălcările drepturilor omului sub pretextul “securităţii olimpice”.

Doamna Ma Xiulan, 69 de ani, moare din cauza abuzului în detenţie [30.03.2009]

Practicanta Falun Gong, doamna Ma Xiulan, 69 de ani, locuia în districtul Nanhai, oraşul Foshan, provincia Guangdong. În 19 iunie 2008 a fost arestată şi reţinută în centrul de detenţie al districtului Nanhai. În 6 ianuarie 2009 centrul i-a anunţat brusc familia să o ia de la spitalul poliţiei armate al oraşului Guangzhou. Doctorul a spus că era într-o condiţie incurabilă. Doamna Ma a murit în data de 16 martie 2009.

Deţinuţii de la închisoarea Jinzhou trimit o scrisoare de apel după ce practicantul Falun Gong Zhang Litian a fost omorât în bătaie [30.03.2009]

Practicantul Falun Gong Zhang Litian a murit în data de 17 noiembrie 2008 în închisoarea Jinzhou din provincia Liaoning. Deţinuţii de la secţia nr. 20 a închisorii Jinzhou au găsit o modalitate de a trimite în afară o scrisoare de apel care dezvăluie cum domnul Zhang a fost bătut sălbatic până la moarte de către paznici şi deţinuţi din secţia nr. 20.

Un apel pentru salvarea soţiei mele, Zhu Luoxin [30.03.2009]

Am început să practic Falun Gong în ianuarie 1996 în oraşul Guangzhou. În iulie 1999, partidul comunist chinez (PCC) a început persecuţia împotriva Falun Gong. În 10 octombrie 2001 am fost arestat şi trimis la lagărul de muncă forţată nr. 1 din Guangzhou pentru doi ani de muncă forţată pentru că nu am renunţat la credinţa mea. În lagărul de muncă, din 25 ianuarie până în 8 iunie 2002 am fost atârnat afară în soare pe terenul de exerciţii al echipei nr.5. În fiecare zi am fost atârnat pentru 17 ore şi am fost lăsat să folosesc toaleta numai de trei ori. Timpul permis pentru a mânca şi a merge la toaletă era de 10 minute. În 2003 am fost eliberat din lagărul de muncă. Am evadat în Tailanda după cinci ani de suferinţă şi am fost salvat şi trimis în Finlanda de către Asociaţia Internaţională a Refugiaţilor.

Martie 2009

Practicantul Du Ting este torturat în închisoare, soţia lui face apel [20.03.2009]

Practicantul de 43 de ani, domnul Du Ting, este închis în închisoarea Tilanqiao din Shanghai de aproape opt ani. El a fost dezbrăcat de haine şi legat de “patul morţii”1, în timp ce deţinuţii puşi să “aibă grijă de el” îl băteau şi îl insultau verbal în continuu. Această tortură a durat mult timp. Când membrii familiei sale au protestat împotriva acestui tratament, poliţia închisorii a declarat că făceau asta pentru a-i salva viaţa, în ciuda faptului că îl distrugeau. În prezent domnul Du este traumatizat mental şi adesea pare confuz. Starea lui de sănătate este extrem de gravă şi viaţa îi este în pericol. Cererea familiei de a fi eliberat pentru îngrijire medicală a fost respinsă.

Doamna Li Xiulan din oraşul Tumen, provincia Jilin, este arestată, iar copilul ei este reţinut [20.03.2009]

La ora 14:30 în data de 11 februarie 2009, agentul de poliţie Pi Xiaoming de la secţia de poliţie Yuegong din oraşul Tumen, provincia Jilin, a intrat cu forţa în casa doamnei Li Xiulan. Găsind un calendar cu frazele: “Falun Gong este bun!”, “Adevăr – Bunătate – Toleranţă sunt bune!”, a chemat imediat întăriri. Trei maşini de poliţie au sosit la faţa locului, cu şapte sau opt ofiţeri, inclusiv ofiţerul Quan Yongzhe de la divizia de securitate domestică.

Amintirile mele din centrul de spălare a creierului Haikou, provincia Hainan [28.02.2009]

Numele meu este Huang Yanqing. În după-amiaza zilei de 25 iunie 2008 am fost răpită de doi poliţişti care m-au băgat cu forţa într-o maşină a brigăzii mobile şi m-au dus la centrul de spălare a creierului din oraşul Haikou, provincia Hainan.

Expunând crima comisă de poliţistul Wang Xianfu din oraşul Jiayuguan, provincia Gansu [28.02.2009]

Poliţistul Wang Xianfu, 40 de ani, din oraşul Jiayuguan (un oraş cu o uriaşă producţie militară), provincia Gansu, este şeful detaşamentului de securitate naţională de la departamentul de poliţie al fabricii 404. El a omorât în bătaie o femeie de 60 de ani în centrul de detenţie al fabricii, în decembrie 2008.

Februarie 2009

Domnul Cao Changling, 77 de ani, moare în timpul Jocurilor Olimpice în circumstanţe dubioase [21.02.2009]

Domnul Cao Changling, 77 de ani, locuia în oraşul Wuhan, provincia Hubei. Un om sănătos şi puternic, pensionat din armată, era director adjunct la fabrica de hârtie Dongfeng. După ce a început să practice Falun Gong nu a mai trebuit sa cheltuiască niciun ban pe medicamente. Mulţi prieteni şi colegi au fost profund mişcaţi de vestea morţii lui.

Practicantă invalidă arestată pentru a treia oară în oraşul Kunming [21.02.2009]

Doamna Guo Ling, 52 de ani, practicantă din oraşul Kunming, provincia Yunnan, a dispărut după ce a plecat de la casa mamei ei în dimineaţa zilei de 15 ianuarie 2009. După ce a căutat-o fără succes, familia a aflat că fusese arestată şi că era deţinută în centrul de detenţie Wuhua din Kunming. Aceasta este a treia oară din ultimii câţiva ani când doamna Guo este reţinută.

Doi practicanţi în vârstă mor în urma persecuţiei de lungă durată [18.02.2009]

Doamna Luo Yingjie, 77 de ani, era o profesoară pensionară, angajată de Biroul de Educaţie din districtul Qingyang. Dânsa locuia în complexul profesorilor aflat în comunitatea Jiuliti, districtul Jiniu, oraşul Chengdu, provincia Sichuan. A început să practice Falun Gong în 1997. Înainte suferea de multe afecţiuni, dar toate s-au vindecat în mod miraculos după ce a început practica. Deoarece şi-a păstrat credinţa fermă, ea a fost reţinută de mai multe ori în timpul persecuţiei.

Inginer arestat înainte de Jocurile Olimpice; familia depune plângere penală împotriva persecutorilor [18.02.2009]

Domnul Yang Jianzhong, 70 de ani, este unul dintre câştigătorii titlului de "Inginer de valoare excepţională". Pe 7 august 2008, chiar înaintea Jocurilor Olimpice, a fost arestat de către ofiţeri de poliţie locali şi agenţi ai Partidului Comunist Chinez, iar casa i-a fost percheziţionată. I-au fost confiscaţi din casa peste 90.000 de yuani, bani lichizi, iar el a fost reţinut la Centrul de detenţie din districtul Wenjiang. După 15 zile a fost transferat la cunoscutul Centru pentru Spălarea Creierului din Xinjin, cunoscut şi sub numele de Centrul legal de educaţie din Chengdu. Jia Xiaodong, directorul diviziei de securitate a “Complexului Uzinei 7111” (corpul de pregătire pentru război), a condus personal persecuţia împotriva domnului Yang în scopul spălării creierului.

Roman: Înfruntând furtuna (VI-1) [25.02.2009]

Prefaţă: după ce am început practica Falun Gong, pentru prima dată în viaţă am experimentat ceea ce voia să spună zicala: “Un corp este uşor atunci când nu are boli.”

Doamna Xu Chunmei moare ca urmare a persecuţiilor, în provincia Heilongjiang [30.01.2009]

Doamna Xu Chunmei, 55 de ani, era un profesor pensionat de la Şcoala Generală nr. 49, din oraşul Daqing. A început să practice Falun Gong în 1998, şi după această a devenit foarte sănătoasă. A urmat o disciplină strictă urmând principiile Adevăr - Bunătate - Toleranţa. A muncit din greu fără să se plângă şi niciodată nu s-a certat cu nimeni pentru interese personale. Era foarte îndrăgită de elevii ei, de părinţii elevilor şi de colegi. De numeroase ori a fost premiată ca "Profesor Excelent".

Practicanta din oraşul Shenyang, doamna Zhang Weidi, este deţinută în lagărul de muncă forţată Masanjia [01.02.2009]

Doamna Zhang Weidi este o practicantă din oraşul Shenyang, provincia Liaoning. Pe 4 iulie 2008 ea a fost arestată în oraşul Fushun şi dusă într-un lagăr de muncă forţată pentru doi ani. Doamna Zhang este deţinută în prezent în lagărul de muncă forţată Masanjia, unul dintre cele mai brutale lagăre de muncă forţată din China. În acest moment, oficialii din lagărul de muncă refuză familiei sale dreptul de a o vizita.

Doi fraţi condamnaţi la muncă forţată, bătrânii lor părinţii caută ajutor [30.01.2009]

Practicantul Falun Dafa, domnul Qiao Baoming, în vârstă de 42 de ani, era angajat de către Banca Chinei la sucursala oraşului Binzhou din provincia Shandong. În dimineaţa zilei de 27 august 2008 a fost arestat la locul de muncă de către agenţii Biroului 6101 din oraşul Binzhou, printre care se aflau: şeful oficiului, Ding Guorui, (ţel. 86-543-3300790, acasă), Zhang Zizheng (ţel. 86-543-2115168, acasă) şi Cao Letang. Casa i-a fost percheziţionată şi a fost condamnat la doi ani de muncă forţată. Practicantul Qiao Baoyang (fratele lui Qiao Baoming) a fost arestat în mai 2008 şi de asemenea condamnat la muncă forţată. Ambii se află acum în lagărul de muncă forţată nr. 2 din provincia Shandong. Tatăl lor de 76 de ani este acasă bolnav. Mama lor de 72 de ani, Dong Peilan, a căutat ajutor peste tot pentru eliberarea fiilor săi. Redăm în cele ce urmează apelul ei.

Ianuarie 2009

Dorinţa sinceră a lui Xiaoyu - o fetiţă de cinci ani [13.01.2009]

Xiaoyu doar ce a început să meargă la grădiniţă anul acesta. Într-o zi în timp ce se juca cu prietenii ei, unul dintre copii a menţionat ce şi-ar dori, după care fiecare a început să spună ce şi-ar dori el. Când Xiaoyu a fost întrebată ce şi-ar dori, ea a spus cu tristeţe: "Aş dori să nu mai fie poliţie. Atunci tata ar putea să vină acasă şi să trăiască cu noi, iar mama şi bunica nu ar mai plânge."

Doamna Gong Hui torturată brutal în lagărul de muncă forţată Banqiao din Tianjin [04.01.2009]

În timpul Jocurilor Olimpice din Beijing din luna august, doamna Gong Hui, din districtul Nankai, oraşul Tianjin, a fost arestată de poliţia locală şi de ofiţerii de la securitatea statului. Ea a fost ulterior transferată în lagărul de muncă forţată Banqiao din Tianjin, unde a fost deţinută în izolare totală pentru o lungă perioadă de timp. A fost privată de drepturile sale de bază şi ţinută izolată de lumea de dinafară. Gardienii i-au instigat pe deţinuţi s-o bată cu răutate şi s-o înjure pe ea şi pe ceilalţi practicanţi care au refuzat să renunţe la credinţa lor în Falun Gong. Doamna Gong a fost deţinută într-o celulă mică, i s-a ordonat să stea în picioare timp de mai multe ore, a fost privată de somn şi nu i s-a dat să mănânce. Scopul torturii este de a o forţa pe ea şi pe ceilalţi practicanţi să renunţe la practicarea Falun Gong.

Practicanţi din Beijing torturaţi brutal în lagărul de muncă forţată Masanjia [07.01.2009]

Pe data de 14 iulie 2008, în pregătirile pentru vizitele mass media din străinătate, oficialii comunişti chinezi din Beijing au transferat circa 50 de practicante care erau neclintite în credinţa lor în Falun Gong, în lagărul de muncă forţată pentru femei Masanjia din oraşul Shenyang, Provincia Liaoning. Practicantele proveneau fie din lagărul de muncă forţată pentru femei din Beijing sau din centrul de relocare din Beijing. Celor ale căror termene de muncă forţată erau pe cale să expire, detenţia le-a fost prelungită cu şase luni. În lagărul de muncă forţată Masanjia, tocmai se înfiinţase o secţie strict supravegheată. În această secţie se află practicanţi transferaţi din Beijing şi practicanţi locali care şi-au păstrat credinţa fermă în Falun Gong.

Decembrie 2008

Domnul Zhang Litian moare în urma bătăilor în închisoarea oraşului Jinzhou, provincia Liaoning [11.12.2008]

În data de 17 noiembrie 2008, domnul Zhang Litian a murit în urma bătăilor pe care le-a suferit în timp ce era deţinut în închisoarea oraşului Jinzhou. Fiica lui, Zhang Xintong, este elevă şi are doar nouă ani.

Doamna Hu Ying, din oraşul Diaobingshan, este persecutată sever de poliţie [13.12.2008]

În data de 4 iulie 2008, sub pretextul “menţinerii ordinii pentru Jocurile Olimpice”, poliţia oraşului Diaobingshan, provincia Liaoning a arestat-o pe doamna Hu Ying pentru că practică Falun Gong. Ea a fost forţată să îşi părăsească domiciliul, a fost interogată şi torturată. În data de 6 iulie, poliţia a trasferat-o pe Hu Ying la centrul de detenţie din oraşul Tieling şi au continuat să o tortureze. Sănătatea ei s-a deteriorat rapid datorită torturii brutale. Oficialilor centrului de detenţie Tieling li s-a făcut frică că vor fi făcuţi responsabili de potenţialul deces, aşa că în 29 septembrie, Hu Ying a fost trimisă înapoi la centrul de detenţie al oraşului Diaobingshan. În prezent, situaţia ei este critică.

Profesoară pensionară şi fiica ei deţinute în provincia Liaoning [13.12.2008]

Doamna Yang Shuqing, 68 de ani, este o fostă profesoară din oraşul Shenyang, provincia Liaoning, în prezent pensionată. Ea şi fiica ei, doamna Li Fangfang, au fost arestate de către ofiţeri de la poliţia stradală Shisiwei în districtul Heping înainte de Jocurile Olimpice, pentru că practică Falun Gong. Ele sunt deţinute deja de peste patru luni.

Noiembrie 2008

Doamna Cao Xiuxia moare din cauza persecuţiei la care a fost supusă [19.10.2008]

Daomna Cao Xiuxia a murit pe data de 31 august 2008 în oraşul Jiamusi. În lagărul de muncă forţată, i s-a dat mâncare mai proastă decât pentru animale, şi a fost înfometată. A făcut muncă de sclav şi nu i s-a permis să folosească toaleta. A fost deseori electrocutată cu bastoane electrice. A fost desfigurată, şi sentinţa i s-a prelungit cu patru luni. A fost sever torturată şi avea multe dureri, plămânii şi inima erau disfuncţionale, avea simptome precum durere în piept, febră, probleme la inimă. Ea nu a încetat niciodată să practice Falun Gong şi tot spunea oamenilor că este calea cea dreaptă.



Mai mult: [ 1 ] 2 3 4 5 6 7 8
Maestrul Li Hongzhi, Fondatorul Şcolii Falun Dafa
Bun venit pe ClearHarmony
Ce este Falun Dafa?
Introducere
Întrebări şi răspunsuri despre Falun Dafa
Învăţaţi Falun Dafa
Beneficiile practicii
Noile articole ale Maestrului
Emblema Falun
Premii şi aprecieri
Ziua mondială Falun Dafa
Artă şi cultură
Filme
Turneul Falun Dafa - Expoziţie de Poze
Pliante Europene
Caută
 
Email editors: editor@ro.clearharmony.net   © 2000-2009 ClearHarmony Net