Detalii despre practicanţii Falun Dafa torturaţi în lagărul de muncă forţată Mudanjiang din Provincia Heilongjiang

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Practicantul Falun Dafa, Li Qiliang, din Mudanjiang a fost deţinut de două ori în lagărul de muncă forţată Mudanjiang. Pentru că paznici de aici nu au reuşit să îl “transforme1” şi să îl determine să renunţe la credinţa lui în Adevăr Bunătate Toleranţă, domnul Li a fost transferat la lagărul de muncă forţată Suihua din Provincia Heilongjiang. Acolo el a suferit o rană severă la cap, care i-a cauzat o tulburare mintală.

1. Cum s-a ajuns la cele menţionate mai sus

În septembrie 2002, reprezentanţii Biroului nr. 2 al Biroului Central 610 au mers la lagărul de muncă forţată Mudanjiang pentru a-i învăţa pe paznici metode de tortură în scopul de a creşte aşa-zisa “rată de transformare.” Printre participanţii activi s-au numărat: Zhao Guanying, directorul lagărului; Wang – secretarul de Partid; Gao Yanfu – directorul adjunct şi Xing Jiming – şeful departamentului de management. Ei au trimis doi practicanţi Falun Dafa hotărâţi - Gong Chengge şi Meng Qiang, la lagărul de muncă forţată Jixi pentru a fi persecutaţi, în timp ce lagărul de muncă forţată Jixi a trimis alţi doi practicanţi - Wang Lansheng şi Zhang Minghui, lagărului de muncă forţată Mudanjiang.

Lagărul de muncă forţată Mudanjiang i-a încredinţat pe practicanţi celor două grupe care erau axate în special pe persecutarea practicanţilor Falun Gong. Pentru a creşte “rata de transformare”, directorii i-au dirijat pe infractori să îi bată pe practicanţii hotărâţi. În aceste condiţii, Li Qiliang a fost trimis pentru a doua oară unuia dintre grupurile de transformare din lagărul de muncă forţată Mudanjiang, la începutul lunii noiembrie.

2. Încercând să oprească persecuţia

Refuzând să coopereze cu „transformarea” la care era supus de către paznici, Li Qiliang nu s-a supus nici unuia dintre ordinele lor. Yu Bo, un practicant care fusese adus de curând în lagăr pentru că refuzase să renunţe la a practica Dafa, a fost bătut până când capul i s-a umflat, de către deţinuţii Wang Changyan şi Jin Xiangzhe, la ordinele şefului Mu Chengtian. A doua oară când Wang Changyan l-a bătut pe Yu Bo în faţa altor deţinuţi, în ciuda supravegherii unei camere video care i-a înregistrat faptele (camera fusese instalată pentru a preveni violenţa dintre deţinuţi), Li Qiliang a spus cu voce puternică: “Opreşte-te!”. Wang Changyan a fost şocat de puterea dreaptă a lui Li Qiliang şi nu a mai îndrăznit să-l bată pe Yu Bo. De atunci, deţinuţii nu i-au mai bătut pe practicanţii Falun Gong în faţa celorlalţi.

Cu toate acestea, practicanţii au continuat să fie torturaţi separat de către deţinuţi sau de către paznici, sub instrucţiunile directe ale lui Zhao Guanying, directorul lagărului, ale lui Gao Yanfu, directorul adjunct şi ale lui Wang Xuewen unul dintre şefii de grup. Practicantul Fu Xiaofan a fost bătut până când tot corpul îi sângera. Practicantul Wu Guoli, angajat al companiei de cale ferată Xiachengzi care fusese transferat de la centrul de detenţie al căilor ferate, a fost torturat batându-i-se cuie în picioare. Deţinuţii Jin Xiangzhe şi Zheng Haipeng au folosit cleşti pentru a strange degetele practicantului Zheng Jinjiang, fost contabil la compania de cale ferată din Mudanjiang.

Deng Fanqiang, şeful deţinuţilor, l-a bătut pe Li Qiliang. Li Qiliang a intrat în greva foamei pentru a protesta împotriva abuzurilor la care a fost supus. La acea vreme, mancarea zilnică pe care o primea Li Qiliang şi alţi deţinuţi consta doar din cereale crude cu grăunţe de nisip, folosit de obicei pentru hrănirea păsărilor.

Directorul He Xuhai, care luase parte la torturarea practicanţilor Falun Dafa de multe ori, a încercat să îl hrănească forţat pe Li Qiliang, fiind ajutat de deţinuţii Wang Changyan, Zhang Donghui, Deng Fanqiang şi Jin Xiangzhe, dar nu a reuşit. Ulterior, He Xuhai a fost promovat în funcţia de secretar de partid al grupului şi şef al grupului nr. 3, pentru eforturile depuse în persecutarea practicanţilor Falun Dafa.

După câteva zile de greva foamei, Li Qiliang a fost târât de paznicul Jiang Manyuan şi alţi deţinuţi, care l-au obligat să fugă pentru a se “antrena”. Un alt practicant, Song Chunyu, a intervenit pentru a opri acest abuz şi de aceea ei nu au mai continuat să-l chinuie pe Li Qiliang.

3. Persecutaţi în lagărul de muncă forţată Suihua

Pentru că nu au putut distruge voinţa puternică a practicanţilor hotărâţi, şefii lagărului i-au trimis pe practicanţii Li Qiliang, Song Chunyu, Jia Changming şi Zhan Jinchao în lagărul de muncă forţată Suihua pentru ca persecuţia împotriva lor să continue.

Aceia care au luat parte la torturarea practicanţilor în lagărul de muncă forţată Mudanjiang au fost, printre alţii: Zhao Guanying, directorul lagărului, Gao Yanfu, directorul adjunct, Wang Xuewen de la unul dintre grupurile de persecutare a practicanţilor, Mu Chengtian, He Xuhai, Yan Changhai - şeful grupului însărcinat cu persecutarea Falun Gong (promovat ulterior ca şef al departamentului de management), paznicul Yu Dianjun, paznicul Chen Yulong şi Qiu Cheng, care îi băteau adeseori pe practicanţi. Paznicii îi conduceau pe deţinuţii care doreau să-şi scurteze termenele de pedeapsă prin merite deosebite, întărâtându-i să abuzeze practicanţii Dafa. Prin violenţă şi sânge, lagărul de muncă forţată Mudanjiang a atins o “rată de transformare” de 100%. Corpurile practicanţilor sângerau, în timp ce inimile le lăcrimau.

Notă:

1. “Reformare sau transformare” – implementarea spălării creierului şi a torturii cu scopul de a forţa practicantul să renunţe la Falun Gong.

Articolul originar este disponibil în limba chineză la adresa:
http://www.minghui.org/mh/articles/2006/11/14/142403.html

* * *

Aici găsiți articolul în limba engleză:
http://en.clearharmony.net/articles/a36656-article.html

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.