Persecuţia la care am fost martoră în Lagărul de Muncă Forţată Wanjia

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Eu sunt o practicantă care a fost persecutată în timpul detenţiei din Lagărul de Muncă Wanjia, provincia Heilongjiang. Am fost martoră, la următoarele persecuţii ale altor practicanţi Dafa.

Doamna Song Wenjuan, în jur de 40 de ani, este de la Shuangchen, provincia Heilongjiang. La sfârşitul lunii martie 2006, Grupul Doisprezece al Gardienilor din Lagărul de Muncă Wanjia, şi-au pornit din nou persecuţia agresivă împotriva Falun Dafa, în încercarea de a forţa practicanţii să renunţe Dafa. Doamna Song a fost prima care a refuzat să coopereze cu persecuţia spunând că „Falun Dafa este măreaţă! Falun Dafa este calea dreaptă!”. Gardianul Wang Na a târât-o imediat pentru a fi torturată. (Deşi nu am văzut cum au torturat-o, am aflat mai târziu că au electrocutat-o până să leşine.)

Apoi gardianul a închis-o într-un scaun de metal până în luna iunie. Ca şi rezultat al torturii, corpul ei a devenit umflat, nu mai putea să-şi mişte încheietura călcâiul i s-a infectat. După ce starea ei s-a deteriorat în halul acesta, gardienii au eliberat-o şi au pus-o să lucreze din nou. Ei au desemnat persoane dedicate pentru a o monitoriza şi nu i-au permis să vorbească cu alţii.

La începutul lunii iulie, şeful Zhang Xiaohui, a dojenit-o pe doamna Song în faţa întregii clase. Ea a refuzat să îi răspundă la întrebare, la care, gardianul a împins-o într-o cameră şi pălmuit-o. Când a venit înapoi, obrajii ei erau juliţi.

Gardianul Zhou Yingfan a mers odată în camera doamnei Song şi a umilit-o cu un limbaj vulgar. Ea a răspuns râzând: „Guardian Zhou, eu vreau să îţi vorbesc.” El a răspuns: „Eşti în poziţie să îmi vorbeşti mie?” Gardianul mai târziu a dus-o sus, şi a pedepsit-o forţând-o să stea în picioare. Ei au forţat-o să stea în picioare de la 4AM, când s-a trezit, până la miezul nopţii, când au trimis-o înapoi în pat. Ea acum are edem generalizat. Doamna Song este încă închisă în Lagărul de Muncă Wanjia, unde continuă să sufere persecuţie brutală.

Doamna Shi Guizhi a refuzat să renunţe la Falun Dafa. În schimb ea a strigat: „Falun Dafa este măreaţă!”. Ca şi rezultat, gardienele au bătut-o brutal. Când ea a venit înapoi tot corpul ei a fost negru şi albastru, obrajii ei au fost învineţite şi pleoapele atât de umflate încât nu i se mai vedeau ochii.

Patru practicanţi au refuzat să coopereze cu gardienii. Gardienii s-au răzbunat suspendând-ui în aer şi bătând-ui. Gardienii de asemenea nu i-au lăsat să doarmă.

Doamna Sun Yanfang a refuzat să renunţe la Falun Dafa. Gardianul Liu Baibing a convocat-o şi a torturat-o brutal până ce nu a mai putut să îşi mişte încheieturile. În ciuda acestui lucru, ei tot au forţat-o să lucreze. Din cauza torturii, ea are şi în ziua de astăzi rânduri de cicatrice după genunchi.

Acesta a fost a doua oară când am fost trimis în Lagărul de Muncă Wangjia pentru persecuţie. Când am sosit în camera de antrenament, gardienii m-au pus să stau în poziţie de drepţi şi au început să se uite în bagajul meu. Ziua următoare m-au forţat să-mi dau jos toate hainele. După ce m-au percheziţionat, mi-au dat o uniformă şi au început persecuţia, numind-o „educaţie, transformare1 şi salvare”.


Notă:

1. Reformează sau Transformă: Folosirea îndoctrinării şi a torturii pentru a determina un practicant să renunţe la Falun Gong. (Derivaţii: "reformează", "transformă", "reformat", "reformator", "transformat", "transformator", şi "transformare")


Articolul originar este disponibil în limba chineză la adresa:
http://www.minghui.org/mh/articles/2006/9/2/136902.html

* * *

Aici găsiți articolul în limba engleză:
http://en.clearharmony.net/articles/a35691-article.html

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.