Vecinii încearcă să depună cauţiune pentru un practicant arestat de poliţie

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Practicantul Falun Gong, domnul Dong Lianzhu, locuiește în cartierul Nanliutun, din aglomeratul oraș Tangshan, provincia Hebei. În dimineața zilei de 9 iunie, domnul Dong a fost arestat de șase sau şapte agenți ai Postului de poliție din Nanliutun. Poliția i-a confiscat o serie de bunuri, inclusiv mașina, carduri bancare, un laptop și o imprimantă.

Domnul Dong avea o reputație bună printre vecini, care au încercat să intervină pe lângă polițiști după arestare. Ei s-au dus la postul de poliție din proprie inițiativă, încercând să îl elibereze pe domnul Dong pe cauțiune; cu toate acestea poliția a refuzat și l-au închis pe domnul Dong la Centrul de detenție nr. 2 din Tangshan.

Domnul Dong era singurul întreținător al familiei, motiv pentru care arestarea sa i-a pus familia într-o situație dificilă. Fiica cea mare ar trebui să meargă în curând la universitate dar nu are bani pentru a-și plăti taxele de școlarizare fără venitul tatălui său. Fiica cea mică, nu are decât șapte ani și suferă de astm. Familia a cheltuit 36.000 de yuani pentru tratamentul ei. Chiar dacă se simte mai bine, starea sănătății ei necesită încă îngrijiri și resurse financiare. Doamna Dong își face griji pentru familia sa, de la arestarea soțului său.

Poliția i-a spus doamnei Dong, că ei nu pot beneficia de indemnizația oferită de stat celorlalte familii care au venit minim și a căror membri care susțineau financiar familia sunt închiși, deoarece domnul Dong este practicant Falun Gong.

Fratele mai mare al domnului Dong, care nu este practicant, a mers la postul de poliție în fiecare zi pentru a se informa de situația fratelui său. Poliția a încercat să-l forțeze pe domnul Dong să semneze o declarație de arestare, stipulând că a încălcat legea practicând Falun Gong. El a cerut poliției să-i returneze cărțile Falun Gong pe care i le-au confiscat, dar au refuzat.

Articolul este disponibil în limba chineză la adresa:
http://www.minghui.org/mh/articles/2012/6/23/唐山董连柱遭警察绑架-邻居到派出所保好人-259302.html

Articolul este disponibil în limba franceză:
http://fr.clearharmony.net/articles/201207/61613.html

* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.