Austria: Sărbătorind a zecea aniversare mondială a Zilei Falun Dafa în Viena

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

La 16 mai 2009, practicanţii Falun Gong din Austria şi din ţările înconjurătoare s-au adunat în capitala mondială a muzicii – Viena. La Stephanplatz, un loc binecunoscut din centrul oraşului, ei au organizat un eveniment pentru a celebra a zecea Zi Mondială Falun Dafa.

O paradă condusă de fanfara europeană Tărâmul Divin
Fecioarele celeste dansează în paradă
Practicanţii Falun Gong prezintă exerciţiile
Parada atrage atât turiştii cât şi localnicii

Lideri din guvern trimit felicitări pentru a onora Ziua Falun Dafa şi pentru a condamna persecuţia condusă de PCC

Acţiunile practicanţilor au fost felicitate de doamna Ulrike Lunacek, membră a Parlamentului European şi purtătoarea de cuvânt a Partidului Verde European, şi de doamna Judith Schwentner, membră a Parlamentului European. Mesajul trimis a exprimat îngrijorare faţă de persecuţia practicanţilor Falun Gong de către partidul comunist chinez (PCC).

Doamna Karin Resetarits, membră a Parlamentului austriac, a trimis de asemenea o felicitare şi a făcut apel pentru oprirea persecuţiei duse de regimul comunist chinez.

Domnul Herbert Bosch, membru al Parlamentului austriac, a exprimat în scrisoarea sa că, fiind unul dintre jucătorii importanţi pe scena politică internaţională, China nu ar trebui să ignore subiectul persecuţiei practicanţilor Falun Gong. El şi-a exprimat punctul de vedere în sensul că persecuţia de durată a unui grup spiritual este inacceptabilă şi China trebuie să oprească persecutarea Falun Gong.

Fanfara europeană ‘Tărâm Divin’ înveseleşte atmosfera

Evenimentul a început la ora 11:00 cu melodia “Falun Dafa este bună” cântată de fanfara europeană ‘Tărâm Divin’.

La prânz a început parada. Ea a fost condusă de un banner enorm pe care scria “Falun Dafa”, urmat de fanfara europeană ‘Tărâm Divin’. Apoi a urmat dansul fecioarelor celeste, toboşarii, demonstraţia exerciţiilor, expunerea cazurilor de tortură şi altele. Parada a început din aglomerata piaţă Stephanplatz, a trecut prin Heldenplatz, apoi Museumsquartier şi pe strada Maria, până la punctul terminal din Naschmakt, unde chinezii se adună adesea în Viena. Evenimentul s-a încheiat la ora 18:00.

Parada a atras atenţia turiştilor şi localnicilor. Mulţi oameni au dorit să afle mai multe despre persecuţia brutală împotriva Falun Gong în China. Oamenii păreau impresionaţi de performanţa fanfarei ‘Tărâm Divin’ şi mulţi au făcut fotografii. A fost prima dată când fanfara europeană ‘Tărâm Divin’ a vizitat Viena, şi a fost călduros primită în capitala muzicii cu ocazia specială a Zilei Mondiale Falun Dafa.


* * *

Aici găsiți articolul în limba engleză:
http://en.clearharmony.net/articles/a49181-article.html

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.