Persecuţia doamnei Mao Kun în oraşul Chengdu, China

Pe 27 septembrie şi 10 octombrie 2008, Curtea districtului Wuhou din oraşul Chengdu, provincia Sichuan a convocat două sesiuni diferite împotriva a noua practicanţi Falun Gong: Mao Kun, Zhong Fangqiong, Liu Bangcheng, Jiang Zonglin, Liu Jia, Zhu Renbin, Ding Zeyang, Jiang Hongyuan şi Chen Shikun. Au fost implicaţi şi Mao Qi, sora lui Mao Kun şi Qin Min, cumnatul lui Mao Kun. Puţin după aceasta, cu ajutorul a cincisprezece avocaţi, cei nouă practicanţi şi cei doi membrii ai familiei lui Mao Kun au făcut apel la tribunalul intermediar din oraşul Chengdu. Pe 30 decembrie 2008, tribunalul intermediar a acceptat cazul lor, însă judecătorul Lin Qiao a refuzat să judece în şedinţa publică. De la început, Lin Qiao a creat multe piedici pentru avocaţi. Indiferent de argumentele aduse de avocaţi, Lin Qiao voia doar să menţină sentinţa anterioară dată de Curtea districtului Wuhou cu nerespectarea procedurii legale şi sfidarea unor cereri întemeiate din partea membrilor familiilor practicanţilor.

Doamna Mao Kun a fost condamnată la cinci ani şi jumătate de închisoare. Înainte de această sentinţă, doamnă Mao fusese de două ori reţinută într-un lagăr de muncă forţată unde a suferit torturi inumane deoarece refuzase să renunţe la credinţa ei în Falun Gong. Pe la amiază zilei de 12 septembrie 2007, a fost reţinută de către agenţi de la departamentul de securitate naţională din oraşul Chengdu. Pe la orele amiezii pe 13 noiembrie 2007 a fost plasată în Centrul de detenţie din oraşul Chengdu. Pe 20 aprilie 2008 a fost judecată de Procuratura districtului Wuhou din oraşul Chengdu.

Detalii despre persecuţia doamnei Mao Kun, descrise cu propriile-i cuvinte:

Mă numesc Mao Kun şi locuiesc în oraşul Chengdu. Sunt practicantă Falun Gong. Am fost de două ori reţinută în lagăre de muncă forţată.

Prima oară când am fost reţinută a fost pe 11 decembrie 1999. Am mers la Beijing să fac apel pentru Falun Gong şi să spun oamenilor că Falun Gong este un lucru bun. Drept rezultat, am fost arestată şi reţinută în Beijing. După două zile am fost dusă de poliţie înapoi în oraşul Chengdu şi apoi transferată de la Secţia de poliţie Chadianzi la Centrul de Detenţie Lianhuacun. M-au încătuşat. Aveam mâinile legate la spate, nu mai puteam să-mi simt mâinile şi braţele care mi se umflaseră. Nu am dormit şapte zile şi nopţi consecutiv, şi nu prea îmi mai putem purta de grijă. Am intrat în greva foamei 15 zile şi am fost hrănită forţat de 7 ori, ceea ce mi-a cauzat dureri de stomac, acumulare de lichide în abdomen şi hemoragii nazale.

Înainte de Anul Nou 2000 am fost condamnată la un an în Lagărul de muncă forţată pentru femei Nanmusi din oraşul Zizhong. În acest lagăr de muncă forţată am muncit peste program, făceam lămpi, broderie pe haine şi lustruiam bijuterii. Lucram de la 7 dimineaţa până la miezul nopţii.

Pe 20 iunie 2000 lagărul a înfiinţat Echipa a şaptea, special pentru persecutarea practicanţilor Falun Gong. Scopul lor principal era “transformarea” tuturor practicanţilor şi să îi forţeze să renunţe la credinţa lor în Adevăr - Bunătate - Toleranţa. În fiecare zi ne forţau zece ore pe zi să ascultăm programe radio, să citim ziare sau cărţi şi să urmărim ştiri la CCTV care calomniau Falun Gong. Cei care nu renunţau la credinţa lor erau brutal bătuţi sau agăţaţi cu mâinile încătuşate. Deoarece am refuzat “transformarea” şi spălarea forţată a creierului impuse de “Forţele însărcinate cu asistenţa prin reeducare”, şi am expus minciunile pe care le-au folosit pentru “transformarea” practicanţilor, am fost închisă într-o celulă mică de izolare. Cel mai rău şef de echipă, Zhang Xiaofang (femeie), a ordonat inculpaţilor condamnaţi pentru infracţiuni legate de droguri să mă monitorizeze 24 de ore din 24. Îmi era interzis să vorbesc şi trebuia să stau drept. Dacă nu stăteam drept sau mă mişcam un pic, mă băteau.

Era foarte umed şi cald în iulie în Nanmusi, dar ne era permis să luăm doar o înghiţitură de apă pentru a ne spăla pe dinţi, şi un bol cu apă pentru a ne spăla pe faţă şi picioare. Nu ne era permis să facem duş decât o dată pe lună, şi nu ne era permis să ne spălăm rufele. Practicanţii deţinuţi în mica celulă cu mine au făcut urticarii şi scabie pe tot corpul, ceea ce le producea mâncărimi şi dureri extreme. Deseori, când deţinuţii care mă monitorizau defăimau Falun Gong, refuzam să îi ascult şi închideam ochii. Am fost obligată să stau în arşiţa intensă a după-amiezii şi să mă ghemuiesc de o mie de ori. Ţinându-mi capul cu mâinile, m-am ridicat şi m-am ghemuit, hainele îmi erau ude de transpiraţie şi lipite de corp. În timp ce mă ghemuiam, mi-au pocnit pantalonii şi eram descoperită, dar nu mă puteam schimba. Şeful de echipă Zhang Xiaofang şi deţinutul Li Xiaolin râdeau de mine. (Acest coleg de celulă care fusese instigat să tortureze practicanţi a murit pe la douăzeci şi ceva de ani de cancer de stomac). După ce m-am ghemuit de şapte sute de ori, nu îmi mai puteam controla picioarele şi tot corpul îmi tremura. Nu puteam umbla normal, iar picioarele îmi erau rigide. Nu mă puteam aşeza nici pe toaletă când mergeam la baie.

Tortura mentală era mult mai severă decât abuzurile fizice. Practicanţii erau forţaţi să asculte propaganda defăimătoare împotriva Falun Gong. În echipele şapte, opt şi nouă, unde erau deţinuţi practicanţii, înainte de masă trebuia să se cânte trei cântece de slăvire a Partidului Comunist Chinez (PPC). Dacă refuzau să cânte, nu le era permis să mănânce şi nici să meargă la baie. Probabil li se prelungea şi termenul de detenţie. Gardianul de la “Pavilionul de educare” adesea mă ameninţa zicând că “Dacă refuzi 'transformarea' sau să scrii cele trei declaraţii, vei rămâne în detenţie până la bătrâneţe. Dacă refuzi să asculţi de Jiang Zemin (fost lider al Chinei şi instigator al persecuţiei), te opui PCC. Atunci înseamnă că eşti antirevoluţionară iar noi te vom supune 'dictaturii proletare'.” Ni se cerea adesea să scriem rapoarte despre gândurile noastre. Dacă refuzam, ne închideau într-o celulă mică, ne băteau sau ne privau de somn. Dacă ne scriam adevăratele gânduri, atunci ne prelungeau termenul de detenţie. Am scris în repetate rânduri: ”Voi insista ferm în practica Falun Gong şi voi fi o persoană bună urmând principiile Adevăr - Bunătate - Toleranţă.” Nu am recunoscut nicio vină în a practica Falun Gong şi nici nu am admis că aş fi greşit practicând Falun Gong. Odată, după ce am urmărit programul “Punct Focal” al CCTV am fost obligaţi să discutăm şi să ţinem un discurs despre el. Eu am zis că ştirile CCTV sunt prelucrate şi că directorul programului nu alesese un actor bun, astfel că puteai vedea foarte uşor printre minciuni. Drept rezultat, termenul de detenţie mi-a fost prelungit cu alte trei luni.

Am fost eliberată pe 30 septembrie 2001 după ce am fost privată de libertate pentru un an şi nouă luni.

Pe 10 decembrie 2001, împărţeam materiale Falun Gong cu alţi colegi practicanţi la intrarea unui magazin când am fost arestaţi şi duşi într-un centru de detenţie la secţia de poliţie din strada Beidong din oraşul Pi. Am fost condamnată la un an jumate de muncă forţată. Pentru a protesta împotriva muncii forţate am început greva foamei pe 20 ianuarie 2002.

Pe 4 februarie 2002, eu şi alţi nouă colegi practicanţi am fost încătuşaţi şi duşi în Lagărul de muncă forţată Nanmusi. Eram deţinută separat, într-o celulă mică la primul etaj, şi mă supravegheau două deţinute pentru droguri. Încăperea era înghesuită şi umedă şi nu avea pat. În serile reci îmi era frig şi trebuia să dorm pe jos. Nu am mâncat sau băut mai multe zile. De la 6 dimineaţa până noaptea târziu eram obligată să stau pe un scăunel cu ochii deschişi. Într-o zi eram atât de obosită că am închis ochii pentru câteva minute. Atunci, colega de detenţie care mă supraveghea a venit şi m-a bătut. M-a apucat de cap şi l-a izbit de perete. Mi-a zis că dacă mai închid odată ochii îmi va separa pleoapele cu beţe de bambus. Îndată ce a spus asta a început să mă tragă de pleoape. Am ameţit şi nu am mai putut vedea un timp.

De Anul Nou Chinezesc 2002, în lagărul de muncă forţată au făcut o cină festivă. Directorul Wu, directorul Li al departamentului educaţional, şi şeful de echipă Wang din Echipa a cincea au venit să mă întrebe: “De ce nu iei cina?” şi eu le-am răspuns că: “Nu sunt un criminal şi nu sunt vinovat de nicio crimă. Nu voi mânca într-un lagăr de muncă forţată.” Am fost deţinută în Echipa a cincea pentru o lună şi am dormit pe jos în fiecare zi. În plus eram hrănită forţat sau mi se dădeau transfuzii forţat. Odată m-au hrănit forţat cu sos de soia şi m-am luptat ca să refuz. În final, tot sosul s-a împrăştiat pe faţă, pe gură, în păr şi pe haine. Am vomitat.

Pe 4 martie 2002 am fost transferată la Echipa a noua şi deţinută într-o celulă mică. Mi se dădea zilnic supă de orez şi sos de soia, dimineaţa şi seara. Am convins colegele de detenţie care mă supravegheau să mă lase să practic exerciţiile Falun Gong în celulă. Colegele de celulă erau foste practicante care fuseseră “transformate”. În acel mediu malefic, ele erau aşa-numiţii “transformaţi” deoarece nu au putut suporta persecuţia intensă şi tortura crudă. Dacă nu se lăsau “transformaţi”, nu primeau scrisori, nu puteau telefona, nu puteau primi vizita rudelor, să doarmă la ore normale sau să folosească baia în mod liber sau să vorbească liber. Eu am insistat să practic Falun Gong, iar ele nu s-au opus şi nu m-au denunţat.

Pe la sfârşitul lunii mai, cele trei colege de detenţie care mă supravegheau au plecat şi le-a înlocuit o altă deţinută. Ea nu mi-a permis să practic. Odată când am început să practic m-a împins şi m-a lovit. Şeful de echipă şi paznicul au ordonat deţinutelor închise pentru droguri să-mi încătuşeze mâinile la spate. Am fost încătuşată de uşa metalică a celulei peste 17 ore pe zi.

Într-o zi, pe la începutul lui iunie, şeful de echipă Hu şi secretara Lan m-au dus în birou şi au închis uşa. M-au întrebat dacă am practicat Falun Gong. Eu am răspuns că “voi practica atâta timp cât sunt în viaţă.” Secretara Lan a spus: “Atunci am să te la să practici în birou. Poţi practica acum şi nu te voi pedepsi azi.” După ce am recitat primul vers ca să încep primul exerciţiu, am auzit ceva sfârâind. Şeful de echipă Hu ţinea în mână un baston de poliţie, iar secretara Lan descărca un baston electric cu scântei albastre şi sunet de sfârâit. S-au năpustit amândoi spre mine. Eu am rămas calmă, fără teamă.

Mi-au şocat corpul, mâinile, gura şi faţa. Auzeam sunetul de sfârâit şi miroseam pielea mea arsă. După câteva minute, bastonul electric era complet descărcat. Şeful de echipă, Hu, mi-a ordonat să stau cu mâinile deasupra capului. Mi-am ridicat mâinile, dar era extrem de dureros. Îmi deveneau greoaie şi îmi cădeau după o vreme. Şeful de echipă, Hu, care stătea lângă mine m-a lovit peste braţe cu bastonul de poliţie şi a ţipat: “Ridică-ţi braţele!” Am gândit că nu voi cădea niciodată în prezenţa răului. După mult timp, au observat că îmi tremură tot corpul şi că ceva nu era în regulă cu mine. Au deschis uşa şi m-au dus înapoi în celulă şi mi-au pus iarăşi cătuşele.

Nu am mai putut practica Falun Gong în acea perioadă. Mi se dădeau lichide şi mi se puneau cătuşe zilnic. Sănătatea mi se deteriora drastic, odată cu intensificarea persecuţiei, îmi cădea părul, îmi sângerau gingiile şi aveam probleme de respiraţie. Pe la sfârşitul lui iunie, şeful de echipă, Cao, a spus doctorului Chen să mă consulte. Dr. Chen era surprins de condiţia în care mă aflam şi nu îi venea să creadă că eram eu. Zicea că eram de nerecunoscut: trebuia să port palton în timpul verii, aveam buzele vinete, eram total vlăguită şi slăbită şi arătam ca un mort. Mi-a luat încet mâna rece ca să-mi măsoare pulsul şi mi-a ascultat bătăile inimii cu stetoscopul. Apoi mi-a strâns picioarele umflate şi amorţite. S-a ridicat şi i-a spus lui Cao că trebuie să fiu dusă la spital. Pe atunci, abia puteam umbla sau sta în picioare, iar colega de detenţie care mă supraveghea m-a dus în spate la spital. După ce m-au consultat, medicul a spus că mă aflam în pragul morţii şi că trebuie să fiu hrănită şi să mi se dea perfuzii pentru nutriţie. Eu jurasem să nu mănânc în lagărul de muncă forţată din Nanmusi. Voiam doar să dorm. Mi-au răspuns: “Nu, nu poţi dormi până la 12 p.m.” Au spus că aşa s-a hotărât la şedinţă.

Câteva zile mai târziu, dr. Chen a venit din nou la Echipa a Noua şi a văzut că încă mai eram ţinută încătuşată de uşa de metal, îmi cădea capul şi nu mă puteam ţine dreaptă pe picioare, cu mâinile la spate. Abia puteam să îi vorbesc. A spus secretarei: “Nu o mai poţi ţine încătuşată, sau i se va întâmpla ceva rău”. Secretara Yu a răspuns că în acea zi era de serviciu Hu şi că ea nu era autorizată să ia decizii. A apărut şefa de echipă, Hu, s-a oprit la uşă, a arătat spre mine şi a spus: “Încă mai trăieşti? Nu e voie să i se scoată cătuşele. Vreau să văd cât de tari îi sunt oasele. Este o zeiţă, aşa că nu va muri…”

Notă:

1. Biroul 610: este o agenţie special creată pentru a persecuta Falun Gong, cu putere absolută peste fiecare nivel al administraţiei din Partid şi asupra celorlalte sisteme politice şi juridice.

2. Reformează sau Transformă: Folosirea îndoctrinării şi a torturii pentru a determina un practicant să renunţe la Falun Gong. (Derivaţii: "reformează", "transformă", "reformat", "reformator", "transformat", "transformator", şi "transformare")