Noua Zeelandă: Chinezii de peste mări îşi amintesc apelul paşnic de acum 25 de ani

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

null

Pe 25 aprilie 1999, după ce 45 de practicanți Falun Gong au fost arestați în Tianjin, aproximativ 10.000 de practicanți au mers la Biroul de Apel al Consiliului de Stat din Beijing pentru a cere eliberarea lor. De asemenea, ei au cerut guvernului să permită din nou publicarea cărților Falun Gong, astfel încât practicanții să își poată practica liber credința.

Apărarea drepturilor fundamentale

Meng Jiamei, scriitoare independentă pentru Beijing Spring din Noua Zeelandă, a declarat că ceea ce au făcut practicanții Falun Gong face parte din drepturile fundamentale ale cetățenilor la libertatea de credință și libertatea de exprimare.

Partidul Comunist Chinez (PCC) este cunoscut pentru faptul că privează oamenii de drepturile lor. "Sistemul de apel din China este unul dintre puținele canale permise de lege pentru a proteja drepturile cetățenilor", a explicat Meng. "Din păcate, un număr mare de practicanți Falun Gong precum și mulți dintre solicitanți au fost reținuți de autoritățile chineze pentru că au urmat această cale - acest lucru este absurd."

Avocatul pentru drepturile omului Zhou Feng a declarat că apelul pașnic din 1999 a fost o acțiune legală a practicanților legată de libertatea de credință. "Aceasta arată credința lor în adevăr, iar evenimentul a fost pașnic, rațional și legitim", a adăugat el. "Nu a perturbat ordinea socială sau interesele nimănui".

Cang Song, disident care trăiește acum în Irlanda, a deținut o afacere în China care a fost suprimată de PCC. El a spus că practicanții Falun Gong au făcut apel pentru că au avut încredere în guvern și au sperat că tratamentul nedrept ar putea fi rezolvat. "Dar suprimarea și maltratarea ulterioară au încălcat protecția prin lege a drepturilor fundamentale ale cetățenilor. De asemenea, a pus capăt încrederii oamenilor în guvern, de aceea este regretabil și nedrept".

Abuzuri grave ale drepturilor omului

Iulie 1999, fostul lider al PCC, Jiang Zemin, a emis o serie de ordine împotriva practicanților pentru "a le defăima reputația, a-i falimenta financiar, a-i distruge fizic" și "uciderea va fi considerată sinucidere". Ca urmare, un număr mare de practicanți au devenit victime ale minciunilor și brutalității. Tragediile au durat mai mult de 20 de ani.

În timpul persecuției îndelungate și severe, PCC a tratat practicanții Falun Gong cu măsuri extreme. Printre acestea se numără arestarea, detenția, tortura, spălarea creierului, abuzul medical și multe altele. "Acest lucru a suprimat grav drepturile omului în ceea ce îi privește pe practicanți. De asemenea, a încălcat convențiile internaționale și principiile morale de bază", a declarat Zhou.

Cang a spus că PCC a extins suprimarea legată de recoltarea forțată de organe, o crimă împotriva umanității. Aceasta este o încălcare gravă a libertății fundamentale de credință și o negare a drepturilor fundamentale ale omului. "Prin controlul discursului, restricționarea libertății și suprimarea dizidenților, a privat cetățenii de drepturile și libertățile de bază, adică regimul totalitar al PCC este împotriva oamenilor", a adăugat el.

De ce are nevoie societatea noastră

Zhou a calificat persecuția ordonată de PCC împotriva Falun Gong și care se află în desfășurare de 25 de ani drept o suprimare politică extremă. Fiind o încălcare gravă a drepturilor omului și a valorilor democratice, aceasta ar trebui să fie condamnată de societatea internațională. "Susțin acțiunile legale ale practicanților Falun Gong de a solicita libertatea de credință și drepturile fundamentale ale omului. De asemenea, îndemn guvernul chinez să înceteze maltratarea practicanților și să le restabilească drepturile fundamentale ale omului și demnitatea", a declarat el.

Meng i-a sfătuit pe cei care lucrează în sistemul politic al PCC să se gândească de două ori înainte de a face rău unor cetățeni nevinovați. "În probleme precum Falun Gong, merită oare să urmăm orbește PCC până la capăt? Sau ar trebui să privim în jur și să luăm măsuri care vor fi benefice pe termen lung pentru viitorul nostru?" a explicat ea.


Chinese version available

* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.