O istorie a consecinţelor: Prăbuşirea blocului sovietic şi a altor dictaturi

null

(Minghui.org) Deși Partidul Comunist Chinez (PCC) a supraviețuit cu toate că a masacrat studenții neînarmați în Piața Tiananmen în 1989 continuându-și guvernarea totalitară, multe regimuri comuniste din Europa de Est nu au reușit, guvernarea partidului unic prăbușindu-se în fiecare țară, una după alta. Regimul irakian al lui Saddam Hussein a întâmpinat aceeași soartă. În aceste cazuri, nu doar principalii vinovați au fost judecați și pedepsiți; funcționari, colaboratori și chiar elitele sociale precum judecători, oameni de știință și academicieni au suferit consecințe pentru comportamentul lor rușinos.

Această revoltă a apărut pentru prima dată în Polonia, iar ulterior s-a extins în țările fostului Pact de la Varșovia, cum ar fi Germania de Est, Cehoslovacia, Ungaria, Bulgaria și România, culminând cu dezintegrarea Partidului Comunist Sovietic și prăbușirea Uniunii Sovietice. Mai jos sunt câteva exemple.

Căderea bruscă a lui Ceaușescu și a Partidului Comunist Român

În timpul acestui val anticomunist din Europa de Est, toate țările au ales să pună capăt turbulenței, cu alegeri libere și un transfer pașnic de putere de la Partidul Comunist.

Majoritatea oficialilor de rang înalt ai Partidului Comunist din aceste țări au renunțat de bunăvoie la puterea lor, deoarece au putut vedea pentru ce se străduiau cu adevărat oamenii și că Partidul Comunist pierduse teren. Știau că rezultatul cel mai bun este obținut urmând mersul lucrurilor.

România a fost, însă, excepția notabilă a acestui model de pace.

Nicolae Ceaușescu a instituit o dictatură la scurt timp după preluarea funcției și a început să trimită poliție secretă pentru a monitoriza poporul, ceea ce i-a lipsit efectiv pe români de libertatea de exprimare și de drepturile fundamentale ale acestora.

În anii '80, a mers până la a decreta infamul „Marele Act românesc al mașinii de scris”, în baza căruia fiecare cetățean, afacere, instituție și școală română care deținea o mașină de scris trebuia să ceară și să primească permisiunea poliției și să obțină o licență pentru utilizarea ei. Pentru a deveni dactilograf, trebuia parcursă aceeași procedură și să se raporteze polițiștilor probe despre ce ar fi dactilografiat; dacă o mașină de scris ar fi trebuit reparată, atât utilizatorul cât și mașina trebuiau să își reînnoiască licențele. Demersul a avut ca scop să asigure că orice scriere neagreată de regim care ar fi fost vreodată dactilografiată să poată fi identificată chiar la sursa sa.

Ceaușescu a fost, de asemenea, extrem de nepotist când a numit oameni în funcții importante. În timp ce era secretar general al Partidului Comunist Român, funcția cea mai înaltă în stat la acea vreme, și-a numit soția ca viceprim-ministru; copiii, rudele și prietenii săi au fost, de asemenea, puși în funcții importante în departamentele guvernamentale. Stilul lor de viață luxos era cu mult peste ceea ce românii de rând ai vremii și-ar fi putut imagina vreodată.

Pe 21 decembrie 1989, Ceaușescu a organizat o adunare în masă în capitala țării, București. În timpul discursului său, o voce s-a auzit brusc strigând în mulțime: „Jos Ceaușescu!”, urmată de alte strigăte: „Moarte criminalului!” pe ici și colo. Polițiști înarmați care purtau cască au fost trimiși să întindă cordon pe străzile lăturalnice, iar ofițerii au strigat mulțimii să se împrăștie.

S-a spus că, Ministrul Apărării Naționale al României la acea vreme, Vasile Milea, a ordonat armatei sale să „tragă în gol”. Dar primarul Capitalei a comunicat soldaților din prima linie un alt ordin de la Ceaușescu: „Puteți trage [direct]. Trageți în aer un avertisment, mai întâi; dacă asta nu funcționează, trageți la picioare!”

Ulterior, Milea a fost găsit mort în biroul său, ca urmare a unei presupuse sinucideri.

În dimineața zilei de 22 decembrie, armata care fusese fidelă lui Ceaușescu și-a schimbat tabăra și a început să se retragă din centrul orașului. Singură poliția nu mai putea opri mulțimile care protestau. Ulterior, protestatarii au intrat în sediul Comitetului Central al Partidului și au aruncat pe fereastră scrierile lui Ceaușescu, portretele oficiale și cărțile de propagandă comunistă.

Într-o mare panică, Ceaușescu și soția sa au reușit să fugă cu un elicopter de pe acoperișul sediului Comitetului Central unde se aflau în acel moment, într-o suburbie nordică a Bucureștiului, fiind însă prinși în acea după-amiază de Frontul Salvării Naționale Române. Trei zile mai târziu, pe 25 decembrie, cuplul a fost judecat într-un tribunal-marțial improvizat, pentru genocidul a 60.000 de cetățeni români, delapidarea a peste un miliard de dolari americani, sabotarea guvernării și daune economiei naționale.

Cuplul a fost găsit vinovat și executat sumar în afara sălii de judecată, marcând sfârșitul Partidului Comunist Român.

Reglarea Conturilor pentru Crime Împotriva Umanității

După căderea Zidului Berlinului în noiembrie 1989, guvernul est-german (RDG) a decis să îmbrățișeze conceptul de liberalizare. Anul următor, s-a dizolvat și a devenit un stat pe deplin suveran al Republicii Federale Germania.

Cu toate acestea, crimele comise de fostul regim comunist nu au scăpat de pedeapsă. Opt ani mai târziu, germanii au început să tragă la răspundere fostul regim comunist est-german pentru crimele săvârșite de acesta împotriva umanității.

Egon Krenz, fost lider al Tineretului Liber German și ultimul secretar general al Partidului Unității Socialiste din Germania (SED), a fost chemat în instanță la Berlin pentru judecată. Alți doi foști membri SED Politburo s-au înfățișat și ei în instanță. Procesul lui Krenz și al celor doi dintre adepții săi a fost cel mai semnificativ proces legat de Germania de Est.

Instanța l-a condamnat pe Krenz la șase ani și jumătate de închisoare pentru uciderea persoanelor care au încercat să fugă din Germania de Est. În 1997, Günther Kleiber, fost membru al SED Politburo și economist, și Günter Shabowski, fost prim-secretar al SED, au fost condamnați la trei ani de închisoare pentru aceleași acuzații.

Fostul președinte iugoslav Slobodan Milosevic a fost, de asemenea, judecat pentru acțiunile sale dictatoriale.

În 2001, Milosevic a fost extrădat la Curtea Penală Internațională (ICC), un tribunal internațional de la Haga, și acuzat de 66 de crime în timpul celor trei războaie din Croația, Bosnia și Kosovo, inclusiv genocid, complicitate la genocid, deportări, crime, persecuții pe motive politice, rasiale sau religioase, acte inumane și transfer forțat, exterminări, pedepse cu închisoarea, torturi și ucideri intenționate.

El a murit în martie 2006, în celula sa din centrul de detenție al ICC, la Haga, înainte de terminarea procesului său.

Execuția lui Saddam Hussein oferă un alt caz grăitor.

În 2003, Saddam Hussein, care a fost liderul dictaturii represive din Irak între 1979 și 2003, a fost arestat de militarii americani în timpul războiului lansat de o coaliție care căuta să-l destituie. Ulterior, el a fost predat guvernului irakian interimar pentru a fi judecat împreună cu alți 11 lideri superiori ai administrației sale pentru crime împotriva umanității și alte infracțiuni.

Deși Saddam a insistat asupra nevinovăției sale și a negat toate acuzațiile formulate împotriva lui, el a fost condamnat la moarte prin spânzurare, la 5 noiembrie 2006, de către Tribunalul Special Irakian, pentru crime împotriva umanității. Execuția a avut loc pe 30 decembrie în același an.

Cazurile de mai sus arată că până și șefii de stat care comit crime împotriva umanității vor fi aduși în fața justiției.

Lustrație în Polonia

Polonia a adoptat o nouă Constituție la Adunarea Națională din 2 aprilie 1997, care a abrogat toate partidele și organizațiile politice cu programe bazate pe metode totalitare, precum cele naziste, fasciste și comuniste.

De asemenea, Adunarea Națională a adoptat un statut de lustrație, privit ca un proces de socoteală cu trecutul. Acesta a impus persoanelor care dețin sau sunt candidați pentru funcții publice din stat să facă o declarație despre colaborarea lor cu poliția secretă din fostul regim comunist. Întrucât a vizat doar persoanele din agențiile guvernamentale și cele cu statut social ridicat, statutul se referea la nu mai mult de 30.000 de persoane, lăsând neidentificați cei mai mulți foști informatori pentru serviciul de poliție secretă.

În 2006, după ce frații gemeni Jaroslaw și Lech Kaczynski de la Partidul Lege și Justiție au preluat funcțiile de președinte și, respectiv, prim-ministru al Poloniei, au solicitat o investigație mai detaliată și transparentă a Poloniei din perioada comunistă.

Frații Kaczynski credeau că „rețelele gri” formate din foști membri ai Partidului Comunist, economiști corupți și informatori ai poliției secrete erau încă la controlul țării, provocând haos în societatea poloneză. Prin urmare, a fost necesară continuarea cercetărilor lor în trecut.

O nouă lege a lustrației cu articole suplimentare a fost adoptată în Polonia pe 15 martie 2007, care avea drept scop expunerea acelor funcționari guvernamentali care au colaborat cu poliția secretă din fostul regim comunist de dinainte de 1989. Legea impunea politicienilor, oficialilor guvernamentali, avocaților, directorilor de școli, academicienilor, jurnaliștilor și directorilor companiilor de stat să precizeze în scris dacă au cooperat cu poliția secretă comunistă. Guvernul a încredințat Institutului Memoriei Naționale să colecteze și să țină toate declarațiile pentru înregistrări și investigații.

În conformitate cu această lege, în jur de 700.000 de polonezi au fost obligați să mărturisească și să explice orice conduită rușinoasă pe care au comis-o în colaborare cu poliția secretă, precum și cu spionii și informatorii lor. Cei care au refuzat să completeze declarația sau au mințit cu privire la fapte au riscat măsura suspendării din funcția deținută pe o durată de zece ani.

În 2008, Parlamentul polonez a adoptat o lege pentru reducerea semnificativă a pensiilor foștilor oficiali ai poliției secrete și ai Partidului Comunist implicați în suprimarea dizidenților și a partidelor de opoziție. Susținătorii acestei legi au considerat că pensia preferențială a poliției secrete încalcă principiile justiției sociale stabilite în Constituția poloneză. Această lege a fost criticată cu înverșunare de stânga poloneză, care a apelat la Curtea Constituțională pentru anularea legii. Cererea lor a fost însă respinsă.

După adoptarea legii, în ianuarie 2010, pensiile a până la 40.000 de foști oficiali ai Partidului Comunist, ofițeri de poliție secretă, polițiști de frontieră și gardieni de închisoare au fost reduse în medie cu peste 50%, ca o măsură de sancționare pentru încălcări ale drepturilor omului.

Actul înregistrărilor Stasi din Germania

În Germania, „Legea cu privire la înregistrările Serviciului de securitate de stat din Fosta Republică Democrată Germană” (cunoscută și sub denumirea de „ Actul de Înregistrări Stasi”) a fost adoptată în parlamentul federal german în decembrie 1991. În cadrul acestui act, Germania a angajat resurse financiare uriașe pentru restaurarea înregistrărilor arhivistice distruse și a efectuat investigații intense asupra a aproximativ 3,1 milioane de persoane care au servit fostului guvern al Germaniei de Est.

Rezultatele au fost destul de șocante: pe lângă 90.000 de agenți de poliție secretă, Germania de Est a angajat până la 180.000 de informatori; aproximativ 6 milioane de persoane (mai mult de o treime din populația totală de 17 milioane la acea vreme) aveau arhive secrete îndreptate împotriva lor; și 78.000 de cetățeni au fost condamnați la închisoare de către guvernul comunist fiind acuzați de „punerea în pericol a securității naționale”.

În urma investigațiilor, 20.000 din 180.000 de cadre didactice au fost concediate de la locul de muncă, aproape jumătate dintre judecătorii și procurorii din fosta Germanie de Est au fost concediați, iar mai mulți înalți oficiali SED și membri ai poliției secrete de rang înalt au fost urmăriți și condamnați.

Punerea în aplicare a unor astfel de legi nu numai că amintește oamenilor ce s-a întâmplat în istorie, dar servește și ca un avertisment pentru toți oficialii guvernamentali care se alătură astăzi Partidului Comunist Chinez (PCC).

Violența PCC de astăzi

De când PCC a preluat puterea în China în 1949, a condus China și poporul chinez cu un pumn de fier, iar zeci de milioane de chinezi au murit din cauze nefirești ca urmare a politicilor sale represive și a epurărilor politice. PCC a distrus complet civilizația de 5.000 de ani și valorile morale ale Chinei, prin spălarea pe creier coercitivă a întregii populații, cu falsități ateiste și doctrine comuniste; de asemenea, a zdrobit toate credințele spirituale care nu se încadrează în sfera teoriilor sale comuniste.

Mâinile sale sunt pătate de sânge ca urmare a persecuției sistematice organizate de PCC împotriva creștinilor de casă, a membrilor bisericii catolice subterane, a budiștilor tibetani, a uigurilor din Xinjiang și, culminând cu cea mai brutală persecuție, a zecilor de milioane de practicanți Falun Gong care cred în principiile Adevăr-Compasiune-Toleranță.

PCC consideră cu tărie că cea mai eficientă cale de a-și susține puterea asupra Chinei este prin spălarea creierului poporului chinez și îndepărtarea de adevăr a acestuia. Pentru a realiza acest lucru, PCC a cheltuit miliarde construind „Marele Firewall” pentru a impune cenzura pe internet și a bloca site-urile străine, instrumentele de internet și aplicațiile mobile „neprietenoase”.

În același timp, PCC a organizat o armată masivă de comentatori pe internet care fac în mod constant postări pe rețelele sociale pentru a manipula discursul public în favoarea PCC și a-i ataca pe „dușmanii” acestuia.

PCC pare să aibă un succes destul de mare în controlul minții chinezilor. De exemplu, până în ziua de azi, o mare parte din chinezi nu știu despre măcelărirea sângeroasă a mii de tineri studenți din Piața Tiananmen din 4 iunie 1989.

Dorința de putere a PCC nu pare să se limiteze doar la China. Acum, tentaculele sale s-au întins în toată lumea, infiltrându-se într-o gamă largă de sectoare sociale și economice prin proiecte precum inițiativa „O Centură, Un Drum”, „Made-in-China 2025”, Institutele Confucius, militarizarea insulelor create de om din Marea Chinei de Sud și așa mai departe. Scopul final al PCC, cu cuvintele sale, este acela de a atinge supremația globală din punct de vedere economic, militar și ideologic.

Dar, în fața unor astfel de amenințări grave la adresa stabilității socio-economice și a păcii mondiale, mulți politicieni și lideri din mediul de afaceri și din alte domenii refuză, în mod regretabil, să vadă pericolele care vin din guvernarea PCC. Ei continuă să creadă că PCC se va schimba în bine și va fi un partener de afaceri de încredere.

Comunitatea Internațională se trezește

Mușamalizarea intenționată de către PCC a debutului infecției cu coronavirus a dus direct la pandemia devastatoare din întreaga lume. Minciunile sale și învinovățirea altor țări, au trezit suspiciunea și îngrijorarea multor oameni din comunitatea internațională, care au început să vadă ce amenințare reprezintă PCC.

Solicitările investigațiilor independente cu privire la originea coronavirusului și responsabilizarea PCC pentru daunele provocate de pandemie au avut ecou în comunitatea internațională.

„Partidul Comunist Chinez a mințit. Oamenii au murit.” este o frază pe care consilierul de la Casa Albă, Peter Navarro, a folosit-o în mod repetat când a făcut referire la pandemie. Acest slogan transmite un mesaj simplu, dar puternic, conform căruia PCC trebuie să fie responsabil pentru toată durerea și suferința pe care oamenii lumii o trăiesc.

Legea recentă privind securitatea națională din Hong Kong, impusă de PCC, este un alt apel de trezire pentru oamenii lumii care respectă libertățile și drepturile omului.

„China a ales să-și încalce promisiunile față de poporul din Hong Kong și să se opună obligațiilor sale față de comunitatea internațională. Marea Britanie nu va întoarce spatele angajamentelor pe care și le-a asumat față de oamenii din Hong Kong ”, a scris secretarul de externe Dominic Raab pe Twitter.

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a descris legislația drept „draconiană” și că aceasta „va pune capăt unui Hong Kong liber”, într-un tweet pe 30 iunie 2020.

"Scopul acestei legi brutale și cuprinzătoare este de a înspăimânta, a intimida și a suprima cetățenii care cer in mod pacifist libertățile promise", a declarat președintele Camerei, Nancy Pelosi.

"Această lege riscă să submineze in mod serios gradul înalt de autonomie al Hong Kongului și să aibă un efect negativ asupra independenței sistemului judiciar și a statului de drept", a declarat președintele Consiliului European, Charles Michel. „Deplângem această decizie”, a mai adăugat acesta.

"Australia este tulburată de implicațiile legii asupra independenței judiciare a Hong Kongului și asupra drepturilor și libertăților de care se bucură locuitorii din Hong Kong, aspecte care stau la baza succesului orașului", a declarat ministrul australian de externe Marise Payne.

Douăzeci și șapte de țări au făcut o declarație comună la Consiliul pentru Drepturile Omului al Organizației Națiunilor Unite și și-au exprimat „preocupările profunde și în creștere” cu privire la noua lege a securității.

„Impunerea legii fără participarea directă a poporului, legislativului sau justiției din Hong Kong 'subminează' principiul 'O țară, două sisteme' care garantează Hong Kongului un grad ridicat de autonomie, drepturi și libertăți”, au precizat semnatarii declarației comune, care includ țări precum Marea Britanie , Japonia, Australia, Canada, Noua Zeelandă, Elveția și 15 state ale Uniunii Europene, inclusiv Franța, Germania, Țările de Jos și Suedia.

Există o vorbă în chineză: „Cel care comite în mod repetat răutăți nu va ajunge la niciun final bun.” PCC face exact acest lucru și s-ar putea să nu treacă mult timp până când se va dezintegra, la fel ca și partidele comuniste din Europa de Est. Când se va întâmpla acest lucru, cei care au colaborat cu PCC și au asistat de bunăvoie la infracțiunile sale vor fi, de asemenea, trași la răspundere. Îndepărtarea de PCC este astfel cea mai bună alegere pentru a-și asigura un viitor bun.

Chinese version available

CATEGORY: Perspective

RELATED ARTICLES

▪ Chinese Scholars’ Decisions and Fates at the Crossroads of History

▪ The Importance of Proper Behavior between the Sexes

▪ There is No “Neutrality” Between Good And Evil

▪ DingTalk Monitors People Around the Clock

▪ Don’t Be Moved by the Current Situation

▪ From Communist Party Member to “Mr. Democracy”

A History of Consequences: The Collapse of the Soviet Bloc and Other Dictatorships

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.