Premierul Britanic se luptă cu virusul PCC, parlamentarii cer îndepărtarea de Partidul Comunist Chinez

Reşedinţa premierului britanic, 10 Downing Street, Londra, Marea Britanie

Reşedinţa premierului britanic, 10 Downing Street, Londra, Marea Britanie (Oli Scarff/Getty Images)


(Minghui.org) Cu o zi înainte de a-și prelua funcția de prim-ministru al Regatului Unit la 24 iulie 2019, Boris Johnson a declarat în timpul unui interviu acordat unui post de știri din Hong Kong că guvernul său va fi foarte „pro-China”. El a susținut, de asemenea, Inițiativa Belt and Road (BRI) (n.t. Centura şi drumul) a Partidului Comunist Chinez (PCC), care este considerată de mulți drept extinderea puterii Chinei în Europa.

Mai mult, a spus Johnson, a intenționat să mențină Marea Britanie drept „cea mai deschisă economie din Europa” pentru investiții chineze.

Pe 27 martie 2020, Johnson a anunțat că a fost testat pozitiv la coronavirus, devenind astfel primul lider al unei țări occidentale majore care a fost infectat. Pe 6 aprilie, s-a anunțat că Johnson fusese mutat la terapie intensivă, după ce simptomele sale s-au agravat.

Coronavirusul a fost depistat pentru prima dată de un grup de profesioniști din domeniul medical din Wuhan la sfârșitul lui 2019, dar PCC a redus la tăcere medicii care au încercat să avertizeze. Ascunderea adevărului și dezinformarea continuă de către regimul comunist au dus la o pandemie globală, ceea ce i-a determinat pe unii observatori să îl numească „virusul PCC”. Până la data de 6 aprilie 2020, aproape 1,3 milioane de persoane din peste 200 de țări fuseseră infectate și peste 70.000 muriseră.

Unii parlamentari din Marea Britanie consideră că relația strânsă a lui Johnson cu PCC, inclusiv favorizarea Huawei, prezintă un risc major pentru viitorul națiunii. Mulți dintre ei s-au exprimat deschis pentru a demonta minciunile propagate de PCC.

Undă verde pentru Huawei

Consiliul Național de Securitate (NSC) al Marii Britanii, prezidat de Johnson, a aprobat pe 28 ianuarie 2020 Huawei ca furnizor pentru echipamente 5G, deşi era considerat un „furnizor cu risc ridicat”.

Unii membri ai parlamentului și-au exprimat îngrijorarea. „Având în vedere faptul că suntem în război într-un anume sens – există un război cibernetic, în care China este indiscutabil cel mai mare participant – faptul că ar trebui să ne gândim să oferim unei companii care este puternic subvenționată de China, o țară care și-a propus să fure date non-stop și, de asemenea, și tehnologie, faptul că ne gândim să le oferim acel drept de a fi în ceea ce este, în esență, o zonă foarte, foarte delicată a tehnologiei noastre, ideea că ar trebui să facem asta mi se pare de-a dreptul bizară", a declarat parlamentarul Iain Duncan Smith.

Din cauza conexiunii firmei cu armata chineză, precum și din cauza furtului de proprietate intelectuală, guvernul SUA a acuzat Huawei și două firme subordonate acesteia, pe 13 februarie 2020, de fraudă federală și conspirație pentru a fura secrete comerciale de la firme americane.

Senatorul american Tom Cotton a spus că decizia din partea Regatului Unit este „ca și cum ar permite KGB-ului să construiască o rețea de telefonie” în Regat în timpul Războiului Rece. Tom Tugendhat, parlamentar și președinte al Comisiei pentru Afaceri Externe, a fost de acord. „Nu vom face niciodată Huawei „sigur”. Trebuie să fie scos din rețelele din Marea Britanie cât mai repede”, a scris el pe 9 februarie pe Twitter.

Acțiunea va amenința probabil alte țări, inclusiv comunitatea de informații Five Eyes, a remarcat Nigel Farage, liderul Partidului Brexit. Pe lângă Marea Britanie, din alianța Five Eyes fac parte și Australia, Canada, Noua Zeelandă și Statele Unite.

Duncan Smith și alți parlamentari conservatori au propus un amendament astfel încât Johnson să stabilească un calendar pentru excluderea Huawei din viitoarele rețele 5G. Dar Camera Comunelor a votat împotriva măsurii cu 306 voturi la 282 pe 10 martie 2020.

Huawei a oferit stimulente pentru mai multe țări atunci când se confrunta cu interdicții, a raportat Politico pe 28 februarie. „Compania a plătit milioane de euro în investiții în instalații de cercetare și centre de producție către țări inclusiv Olanda, Franța, Germania, Marea Britanie și Polonia pe parcursul anului trecut”, a scris articolul. „Investițiile erau adesea propuse la ședințele în care directorii Huawei au contracarat încercările de a restricționa utilizarea echipamentelor sale în rețelele 5G.”

Potrivit unui articol din Business Insider, pe 24 septembrie 2019, Huawei a deschis un laborator de inteligență artificială la Londra. Compania intenționează să-și mărească numărul de ingineri din Londra la 200 pe măsură ce lucrează pe tehnologia AI legată de vederea computerizată. De atunci, a organizat numeroase evenimente care promovează tehnologiile sale legate de 5G.

„Dacă unei companii ca Huawei i se cere să coopereze cu spionii de securitate de stat din China, directorii săi pur și simplu nu pot refuza”, a scris jurnalistul New York Times, Nicholas Kristof, pe 3 aprilie 2019.

Relaţie strânsă cu PCC

Într-un interviu realizat anul trecut cu Phoenix TV, o agenție de presă pro-PCC din Hong Kong, Johnson a spus că este „foarte entuziasmat” de inițiativa Belt and Road. "Suntem foarte interesați de ceea ce face președintele Xi [pentru plan]", a spus el.

El a mai spus că Marea Britanie a fost prima țară occidentală care s-a alăturat Băncii Asiatice de Investiții în Infrastructură (AIIB), condusă de China. „Nu uitați că [suntem] cea mai deschisă [destinație] de investiție internațională, în special [pentru] investițiile chineze. Avem companii chineze care vin să facă Hinkley, de exemplu, marea centrală nucleară”, a spus el.

În aprilie 2012, când candida la realegerea sa în funcția de primar al Londrei, Johnson a deschis un cont pe Weibo, o platformă de socializare cunoscută din China. În prima zi a vizitei sale în China în calitate de primar al Londrei, în octombrie 2013, a lansat versiunea chineză a site-ului oficial al guvernului londonez.

Pe 17 iunie 2019, a fost lansat programul Shanghai-London Stock Connect. Acesta permite piețelor bursiere din Londra și Shanghai să emită, să enumere și să comercializeze chitanțe depozitare pe piața de valori a omologului.

Deși Johnson a susținut mișcarea democratică din Hong Kong, totuşi activitățile de mai sus, inclusiv lansarea programului Shanghai-London Stock Connect, au oferit beneficii financiare uriașe regimului comunist din China.

Parteneriat cu China după Brexit

În timp ce își menține relația cu Statele Unite după Brexit, Marea Britanie a consolidat, de asemenea, legăturile de afaceri cu China. În 2018, China a fost cea de-a șasea piață de export a Marii Britanii (22,6 miliarde lire sterline) și a patra cea mai mare sursă de import (44,7 miliarde lire sterline).

În perioada ianuarie-august 2019, firmele chineze au achiziționat 15 afaceri în valoare totală de 8,3 miliarde de dolari. Aici intră achiziția de către Ant Financial (un afiliat Alibaba) a World First (un broker de schimb valutar) în luna februarie și achiziția de către Hillhouse Capital a grupului Loch Lomond în iunie.

Un articol BBC din 13 noiembrie 2019 a raportat achiziționarea British Steel de către producătorul chinez de oțel Jingye, care a venit cu o ofertă mai mare decât alți ofertanți. „Într-adevăr, invazia de oțel provenită din supraproducția chineză a adus industria siderurgică din Marea Britanie la un pas de moarte în 2016, înainte ca măsurile puternice anti-dumping ale UE, care impuneau tarife mari la importurile de oțel chinez, să ofere industriei un anumit grad de protecție”, scria în articol.

În septembrie 2019, bursa din Hong Kong a făcut o ofertă surpriză de 37 de miliarde de dolari pentru a cumpăra bursa din Londra. Aceasta din urmă a respins oferta, referindu-se la ea ca fiind „pur și simplu non credibilă” și nici măcar o bază pentru negociere. Analiștii au spus că o parte din îngrijorare este dată de legăturile dintre bursa din Hong Kong și Partidul Comunist la putere în Beijing, a raportat Market Watch.

Presa a raportat, pe 2 ianuarie 2020, că Beijingul va opri programul Shanghai-London Stock Connect din cauza poziției Marii Britanii în legătură cu mișcarea democratică din Hong Kong. Totuși, după agitație, programul a continuat în mod normal în ziua următoare.

Distanțarea de PCC

Legăturile strânse cu China comunistă prezintă multe riscuri. "Întrebarea este: să rămânem cu democrațiile occidentale care au fost întotdeauna aliații noștri sau să ne asociem cu Partidul Comunist Chinez?" a scris Nigel Farage în Newsweek pe 22 februarie 2020, despre aprobarea Huawei pentru 5G. „Nu există loc pentru compromisuri.”

El a spus că mulți foști funcţionari din guvern lucrează acum în Huawei. "Adevărul urât este că China a cumpărat cercurile de conducere din Marea Britanie", a continuat el. „Ajutorul și favorizarea intrării Huawei în rețeaua britanică 5G este industria de relaţii publice a Londrei.”

În afară de Boris Johnson, tatăl său Stanley a avut o întâlnire de 90 de minute cu ambasadorul chinez la Londra, Liu Xiaoming, câteva săptămâni mai înainte. „Johnson seniorul le-a scris pe e-mail oficialilor britanici îngrijorarea lui Xiaoming că fiul său Boris nu a reuşit să trimită un mesaj personal de susţinere după izbucnirea coronavirusului. Această perspectivă fascinantă a devenit publică numai deoarece Johnson seniorul a inclus accidental şi BBC în mesajul său”, a scris Farage, adăugând că fratele și fratele vitreg ai lui Boris au avut şi ei legături cu China.

Mulţi oficiali guvernamentali și lideri ai ONG-urilor din Marea Britanie şi-au manifestat îngrijorarea cu privire la apropierea lui Johnson de PCC.

Pe 2 aprilie 2020, David Alton, parlamentar, a publicat un răspuns al lui Dominic Raab, secretarul britanic pentru afaceri externe, după ce partizanii democraţiei din Hong Kong au fost arestați: „Arestările de ieri în Hong Kong aduc aminte de „bătaia la ușă din toiul nopții” și punerea la zid a vocilor de opoziție de către NKVD / KGB, Gestapo ... Metodologia și practicile Revoluției Culturale, împreună cu totalitarismul și intoleranța statelor autoritare, ar trebui să fie consemnate istoriei, nu imitate în Hong Kong." Alton i-a cerut lui Raab să ia măsuri pentru a asigura libertatea Hong Kong-ului.

Reflectând asupra daunelor coronavirusului din China, parlamentarul Duncan Smith a avertizat ca britanicii să nu se supună în continuare față de PCC. „Vă amintiți cum George Osborne a făcut din relația noastră cu China o parte importantă a politicii guvernului britanic? Atât de hotărâți erau miniștrii să crească comerţul, încât erau pregătiți să facă orice era necesar”, a scris el în Daily Mail pe 28 martie. „De fapt, mi se spune că, în privat, acest proiect a fost numit ca Proiectul Kow-Tow (plecăciune) – un cuvânt definit de dicționarul Collins drept ‘a fi servil ori supus’. ”Articolul său a fost intitulat „Trebuie să încetăm ploconirea față de acești despoți”.

Avocatul de drepturile omului și jurnalistul Benedict Rogers a scris pe Twitter: „Să-l numim coronavirusul Partidului Comunist”. Luke de Pulford, fondatorul Coaliției pentru Răspuns la Genocid, care face parte și din cadrul Comisiei pentru Drepturile Omului din Partidul Conservator din Marea Britanie, a scris pe Twitter: „Partidul Comunist Chinez este cel mai mare autor al sclaviei contemporane.”

„Suntem doar la primii kilometri ai acestei urgențe de tip maraton, dar deja putem vedea unele dintre alegerile pe termen lung cu care se vor confrunta guvernele atunci când se va termina”, a scris parlamentarul Damian Green pe 31 martie 2020. „Poziţia Regatului Unit față de China, regretabil, ar putea să trebuiască să devină similară cu atitudinea noastră față de Rusia în etapele mai pașnice ale Războiului Rece. Cooperăm acolo unde putem, dar ne apărăm când trebuie.”


Notă:

Scopul Centrului de Informare Falun Gong este informarea oamenilor cu privire la persecuţia cu care se confruntă practicanții Falun Gong în China și cu privire la celelalte chestiuni determinate de presiunile și influența Partidului Comunist Chinez în afara Chinei vizavi de Falun Gong.

Totuși, în această perioadă specială pentru omenire, este posibil să publicăm unele articole legate de aspecte ce țin de Partidul Comunist Chinez, mușamalizarea virusului și a situației din China provocată de acest virus. Unele informații din articole sunt informații de primă mână, obținute de la practicanții Falun Gong din China, altele sunt rezultatul experienței noastre cu regimul de la Beijing, altele țin de istoria PCC etc.

Aceasta deoarece, ca și grup persecutat crunt în China de mai bine de 20 de ani, am învațat o lecție importantă pe care credem că întreaga umanitate, care a ajuns să sufere din cauza imoralității PCC, este pusă în situația de a o înțelege acum: Nu putem crede că un regim comunist îşi va schimba vreodată modul de a acționa. Singura noastră opțiune ca şi comunitate globală este de a respinge retorica și agresiunea economică a PCC. Națiunile n-ar mai trebui să se amăgească în privinţa Partidului Comunist Chinez, sau să aibă speranța că acesta va răspunde bine la atenționări blânde. Cu cât societățile lumii vor înţelege această lecţie, cu atât mai bine vom putea reduce pierderile tragice cauzate de natura, istoria și doctrinele regimului comunist.



Versiunea în limba engleză disponibilă

Chinese version available

CATEGORY: Wuhan Virus

RELATED ARTICLES

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.