Actorii de la New Century Film îşi împărtăşesc poveştile la Gala Anului Nou

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

(Minghui.org) Fondată în mai 2017, New Century Film este o companie independentă de producție de film care operează în America de Nord. Misiunea companiei este de a crea filme bazate pe valorile esențiale „Adevăr-Compasiune-Toleranță”, încercând să călăuzească societatea într-o călătorie spre redescoperirea comportamentului etic și a standardelor morale.

De la crearea sa, New Century Film a produs 10 filme, unele lungi, altele scurte și altele „micro”. Filmul Origin Bound, care durează 80 de minute, a câștigat numeroase premii internaționale în cadrul evenimentelor Competiția Globală de Film Accolade, Japonia Top Indie Film 2019, Festivalul Internațional de Film din Țara Galilor și altele.


Actorii urează Maestrului Li Hongzhi un An Nou Fericit!


Fondată în mai 2017, New Century Film este o companie independentă de producție de film care operează în America de Nord. Misiunea companiei este de a crea filme bazate pe valorile esențiale „Adevăr-Compasiune-Toleranță”, încercând să călăuzească societatea într-o călătorie spre redescoperirea comportamentului etic și a standardelor morale.

De la crearea sa, New Century Film a produs 10 filme, unele lungi, altele scurte și altele „micro”. Filmul Origin Bound, care durează 80 de minute, a câștigat numeroase premii internaționale în cadrul evenimentelor Competiția Globală de Film Accolade, Japonia Top Indie Film 2019, Festivalul Internațional de Film din Țara Galilor și altele.


Filmul Origin Bound se bazează pe evenimente adevărate. Howard Wang, un actor de film de talie mondială, se bucura de mult succes în momentul în care a fost diagnosticat cu cancer limfatic în stadiu avansat.. În fața unei morți iminente, Howard decide să practice Falun Dafa, o acțiune care îi reînnoiește viața în doar câteva săptămâni. El câștigă noi perspective asupra vieții și se împacă cu oamenii din trecutul său.

În cadrul galei, practicanții Falun Dafa din distribuție au împărtășit poveștile lor despre cultivarea Adevăr-Compasiune-Toleranță.


Actrița principală: Falun Dafa restabilește comportamentul etic

Zheng Xuefei, protagonista din Origin Bound


Actrița principală din Origin Bound,Zheng Xuefei, s-a născut în provincia Yunnan din China. Ea a spus publicului că mama ei era întotdeauna bolnavă când era mică.

"Suferea de mai mult de 20 de boli cronice", a spus doamna Zheng. „Durerea a deprimat-o și a încercat să se sinucidă. În 1998, a început să practice Falun Dafa. În scurt timp și-a recuperat sănătatea, iar eu am fost uimită. Deși nu am cultivat cu adevărat, am fost martoră a puterii Falun Dafa.

„Am început să practic Falun Dafa în 2014, după ce am absolvit Academia de Teatru din Shanghai, cu actoria ca și materie principală. Ca actriță, a trebuit să particip la o mulțime de evenimente sociale și să am de-a face cu producători, regizori și oameni de afaceri. Pentru a câștiga oportunități, a trebuit să învăț cum să fac pe plac oamenilor și am făcut multe lucruri imorale. Părerea mea despre lume s-a schimbat când am fost mințită în repetate rânduri. Mi-am dat seama că acesta nu era visul meu și mi-am pierdut speranța. Nu știam de ce am muncit atât de mult și am început să mă întreb despre rostul vieții.

„În acea perioadă, m-am gândit la cartea principală a Falun Dafa, Zhuan Falun. Mama îmi dăduse o copie a acestei cărți. Am tot citit-o și recitit-o și i-am simțit puterea. Într-o zi mi-am dat seama că această carte este extrem de prețioasă, pentru că îmi spune rostul vieții, care este întoarcerea la adevăratul sine.

„Mulți oameni din China”, a spus ea, „în special tinerii, se pierd în încurcătura societății chineze moderne, unde standardele morale au scăzut. Oamenii sunt materialiști și își doresc o viața plină de divertisment. Asta îi determină pe mulți dintre ei să se simtă goi și epuizați.

„După ce am început să practic Falun Dafa, nu am mai urmărit acele lucruri. Am devenit calmă, relaxată și fericită. Dafa mi-a dat puterea să mă schimb și curajul de a face față dificultăților. Încerc să urmez principiile Adevăr - Compasiune - Toleranță. Oamenii din jurul meu au fost martorii schimbării mele. Am început să mă comport în mod etic și cu compasiune. Am învățat de la Dafa că trebuie să îi iau întotdeauna în considerare pe ceilalți și să văd partea pozitivă a unei persoane.

Doamna Zheng a spus că visul ei este să arate lumii frumusețea Falun Dafa prin actorie, astfel încât mai multe persoane să poată beneficia de Dafa. Ea a mulțumit Maestrului Li pentru învățăturile sale și i-a urat un An Nou fericit.


Actorul Liang Shengming: Maestrul Li mi-a reînnoit viața

Liang Shengming a jucat rolul unui om de afaceri bogat în Origin Bound.


Domnul Liang Shengming, care a jucat în Origin Bound rolul unui om de afaceri bogat, s-a născut în provincia Shandong. El a spus că a experimentat puterea uimitoare de vindecare a Falun Dafa.

„Am fost diagnosticat cu cancer la rinichi în iunie 2010”, a spus el. „Mi s-a scos un rinichi, iar la celălalt aveam pietre. A trebuit să fac chimioterapie. În august, medicii mi-au spus că am făcut și Myasthenia Gravis (o boală neuromusculară autoimună cronică. Aceasta provoacă slăbirea mușchilor scheletici responsabili de respirație și mișcare). Două săptămâni mai târziu, simptomele s-au agravat. Doctorii au fost nevoiți să-mi facă o gaură în trahee și să mă conecteze la un aparat de ventilație. Eram în pragul morții. Familia și prietenii plângeau și își luau la revedere.

„Soția mea a spus că, din moment ce nimic altceva nu mă poate ajuta, ar trebui să practic Falun Dafa. ‘Doar Maestrul Li te poate salva’, spuse ea. Am început să ascult înregistrările conferințelor Maestrului. Am ascultat cu atenție, fără alte gânduri care să-mi împovăreze mintea. Și am avut două vise.

„În primul vis, stăteam întins în aer și mă descompuneam, îmi picurau chestii cenușii din picioare. În cel de-al doilea, eram în pat când o mână uriașă mi-a intrat în corp și a scos din mine un animal fără păr. La scurt timp după al doilea vis, am putut să respir de unul singur, să mănânc și chiar să mă dau jos din pat.

„Am ascultat conferințele Maestrului în fiecare zi. Două luni mai târziu, îmi revenisem și am fost eliberat din spital. Medicii și asistentele au fost uimiți.

„Acasă am studiat învățăturile maestrului Li și am făcut exerciții Falun Dafa în fiecare zi. Șase luni mai târziu, am aruncat toate medicamentele pentru simptomele mele de cancer. De atunci nu am mai luat medicamente, deși medicii mi-au spus că voi avea nevoie de ele tot restul vieții.

„Știu că Falun Dafa mi-a dat viața înapoi. Mă simt atât de norocos să îl am pe Maestrul Li, care mi-a prelungit viața, veghind asupra mea. Boala m-a atacat de două ori după ce am început să cultiv. Nu îmi puteam controla corpul și nu puteam să mă ridic sau să mă mișc. De fiecare dată, credeam cu tărie că Maestrul Li și Dafa mă vor ajuta. Am continuat să studiez învățăturile și să fac exerciții. De fiecare dată, mi-am revenit într-o săptămână.

„Personajul principal din Origin Bound este un megastar de succes. A fost și el aproape de moarte. Cultivarea Falun Dafa i-a salvat viața. Am vizionat filmul de multe ori și am plâns de fiecare dată. Experiența mea este atât de asemănătoare cu a acestui tip. Sunt atât de recunoscător Maestrului Li.”


Actorul Li Yan: Maestrul Li este binevoitor

Dl Li Yan joacă rolul unui oficial al Guvernului Chinez.


Domnul Li Yan, care a jucat rolul unui oficial guvernamental chinez în film, a spus publicului că, după ce părinții săi au început să cultive Falun Dafa în 1995, s-au vindecat de problemele lor de sănătate. El a fost impresionat și a citit cartea Zhuan Falun. Cu toate acestea, după ce persecuția Falun Dafa a început în 1999, minciunile Partidului Comunist l-au înșelat pe Li Yan, iar el a înțeles greșit Dafa. Chiar și după ce a venit în America, a refuzat totuși să afle ce este cu adevărat Falun Dafa.

„Din cauza influenței ateismului, oamenii își doresc bani. La fel și eu. La suprafață, eram o persoană de succes. Dar în interior, mă simțeam pierdut și chiar sufeream emoțional. Întotdeauna m-am întrebat care este scopul vieții. Dacă aș muri, înseamnă că totul s-a terminat? La suprafață, păream extrovertit, făcând glume tot timpul. Dar inima mea era plină de tristețe. Eram resemnat și temător.

„Eram ocupat să lupt pentru faimă și bani. Dar pentru ce? Dacă le aveam, atunci ce? Fumam, beam și mă gândeam la sinucidere.

„În anul 2005 am avut șansa să citesc prelegerea din 2003 a Maestrului Li din Canada. Pentru mine, acea prelegere nu numai că a făcut lumină în privința minciunilor Partidului Comunist, dar a răspuns și la multe dintre întrebările mele și am înțeles ce este cultivarea. Am citit apoi Zhuan Falun. Am fost atras cu putere de ceea ce învață. Mi-a risipit toată confuzia din inimă și am simțit că găsesc sensul vieții.

„Într-o zi mi-am dat seama brusc că l-am găsit pe Maestru - cel mai mare Maestru din lume. El m-a învățat adevărul universului și scopul vieții - care este, întoarcerea la adevăratul sine. În acel moment eram atât de fericit încât am sărit și am alergat ca un copil - până când am început să plâng. Fusesem pierdut atâția ani, rătăcind și suferind. În cele din urmă am aflat cum să mă întorc la adevărata mea casă cu Maestrul. Maestrul mi-a oferit diverse șanse să aflu ce este cu adevărat Falun Dafa, dar le pierdusem pe toate până în acea zi.

„La fel ca mine, multe persoane refuză să afle adevărul. Bunul nostru Maestru ne spune să facem posibil ca lumea să știe adevărul despre Falun Dafa și să răspândim în lume frumusețea Dafa. Maestrul este binevoitor cu toată lumea.

„Nu am cuvinte pentru a-mi exprima aprecierea pentru Maestru. Maestre, am renunțat la toate obiceiurile mele rele și mă cultiv cu sârguință. Voi spune oamenilor adevărul despre Falun Dafa și cât de minunată este și voi fi demn de speranțele tale pentru mine."


Chinese version available

CATEGORY: Greetings

RELATED ARTICLES

* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.