După 20 de ani adevărul iese la iveală. Carnagiul însă continuă

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Comunicat de presă:


După 20 de ani adevărul iese la iveală.

Carnagiul însă continuă.

Carnagiul a început în seara zilei de 20 iulie, 1999.

În acea seară agenții Biroului Securității Publice chineze au descins prin casele din China și au arestat practicanți Falun Gong. Represiunea a continuat până în zorii zilei următoare.

Până la 22 iulie, centrele de detenție locale erau arhipline. În fiecare centru urban major din China, stadioanele au fost transformate ad-hoc în centre de încarcerare pentru Falun Gong. Zeci de mii de practicanți au fost reținuți.

Modelul arestărilor de la un stadion la altul a fost destul de similar: practicanții erau încărcați în autobuze, apoi descărcați și mărșăluiți pe terenul stadioanelor.

Oră după oră, poliția a condus procesul de înregistrare a fiecărui practicant — nume, adresă, ocupație — lansând apoi avertismentul împotriva practicării Falun Gong și ordinul de a semna o declarație care să afirme acest lucru. Cei care au semnat declarația au fost trimiși acasă. Cei care au refuzat să semneze au rămas pe loc. Un nou transfer proaspăt de practicanți ajungea pe stadion și ciclul se repeta.

Pe 22 iulie, Falun Gong a fost oficial declarată în afara legii — pe un temei nelegal chiar și în China — marcând începutul oficial al unei campanii a guvernului chinez ce durează de 20 de ani.

În după-amiaza zilei de 22 iulie populația a primit vestea de la televizor. Falun Gong era acum ilegală iar cetățenilor chinezi li s-a interzis să se adune pentru a exersa sau practica Falun Gong în casele lor. Pe măsură ce lumea se uita la televizor, camioane grele erau conduse peste tot în Beijing anunțând că Falun Gong era acum o organizație ilegală.

Așa a început persecuția celor 100 de milioane de practicanți Falun Gong în China.


Au trecut 20 de ani de atunci

Situația s-a înrăutățit foarte repede. În persecuția Falun Gong, Partidul Comunist Chinez a introdus un rău care nu s-a mai văzut niciodată: recoltarea de organe pe viu. Cel mai mare grup de oameni închiși pentru credința lor în China, practicanții Falun Gong sunt uciși la comandă, eviscerați pe mesele de operație ale spitalelor de stat și militare, iar organele lor sunt vândute pentru zeci sau sute de mii de dolari.

China a ajuns pe locul 2 în lume în domeniul transplantului, în condițiile în care, datorită credinței lor, chinezii nu-și donează organele.

Pe 6 iulie 2006, avocatul canadian David Matas și fostul secretar de stat canadian pe regiunea Asia-Pacific, David Kilgour, au publicat un raport intitulat Recoltarea sângeroasă: uciderea practicanților Falun Gong pentru organele lor. Examinând 18 probe, ei au scos la lumină monstruozitatea Partidului Comunist Chinez, numindu-o "o formă dezgustătoare de rău ... nouă pe această planetă".

După o serie de investigații și rapoarte independente care au confirmat aceste crime, și în ciuda tăcerii asurzitoare a multor organizații internaționale care ar fi trebuit să ia poziție, luna trecută, un Tribunal Independent de la Londra a concluzionat că recoltarea forțată a organelor a avut loc "pe o scară semnificativă" în China și că adepții practicii spirituale Falun Gong au fost una dintre principalele surse de aprovizionare cu organe.

Prezidat de sir Geoffrey Nice — care anterior a condus urmărirea penală a fostului președinte iugoslav Slobodan Milosevic la Tribunalul Penal Internațional de la Haga — Tribunalul a constatat, dincolo de orice îndoială, săvârșirea crimelor împotriva umanității și împotriva practicanților Falun Gong.


Hărțuirea

În iulie 1999, liderul Partidului Comunist Chinez, Jiang Zemin, a ordonat în mod unilateral o persecuție sistematică împotriva Falun Gong și a practicanților săi. Într-o campanie brutală care acoperea fiecare colț al Chinei, Partidul a aplicat toate metodele imaginabile în eforturile sale de a îndeplini directiva lui Jiang: "Distrugeți-i fizic, falimentați-i financiar și ruinați-le reputația".

Persecuția Falun Gong a încălcat direct, de la bun început, tratatele internaționale pentru drepturile omului pe care China le-a semnat.

Jiang Zemin a creat Biroul 6-10 (numit așa după data la care a fost creat, 10 iunie 1999), cu un singur scop: "eradicarea" Falun Gong. La fel ca și Gestapo-ul lui Hitler, Biroul 6-10 este un organ extrajudiciar cu puteri extraordinare, a cărui singură intenție este de a răspândi teroarea în rândul societății chineze.

Potrivit ordinelor venite de sus, "niciun mijloc nu este prea excesiv" pentru eradicarea practicanților Falun Gong. Poliția și autoritățile lagărelor de muncă trebuie să îndeplinească cote pentru numărul de practicanți pe care îi pot "transforma" și sunt liberi să folosească orice metodă care include încarcerarea, tortura și uciderea lor. Polițiștii care își duc la îndeplinire cotele obțin prime sau promoții; cei care nu le pot îndeplini sunt concediați.

Pentru a ascunde dovezile cu privire la crimele Biroului 610, poliția și oficialii guvernamentali raportează toate decesele ca "sinucideri", iar corpurile trebuie arse imediat.

Zeci de mii de familii au fost decimate, casele le-au fost distruse iar prietenii și colegii celor o sută de milioane de practicanți au fost hărțuiți.

Finanțarea persecuției provine din banii contribuabililor. Un sfert din resursele financiare ale Chinei sunt folosite pentru a susține persecuția. Regimul comunist a supus poporul chinez propagandei constante pline de ură și de calomnie la adresa Falun Gong, respingând principiile sale de adevăr, compasiune și toleranță.


Rezistența pașnică

Răspunsul nonviolent — caracteristica distinctivă a practicanților Falun Dafa — a făcut înconjurul lumii. Crezul lor în Adevăr, Compasiune și Toleranță i-a făcut pe aceștia să reziste timp de 20 de ani aparatului de securitate al Chinei, demonstrând ceea ce este probabil cea mai susținută rezistență în fața tăvălugului comunist.

Astfel, în ultimii 20 de ani, practicanții Falun Gong din întreaga lume au condus o campanie fără precedent, strict nonviolentă și apolitică, ce condamnă persecuția susținută de partidul comunist chinez. Prin intermediul internetului și al site-urilor web, aceștia au construit o rețea mondială și diferite organizații pentru drepturile omului cărora li s-au alăturat politicieni și lideri ai diferitelor guverne din lume.

Singurul lor obiectiv este restabilirea drepturilor fundamentale ale omului, pentru ca poporul chinez să-și poată exercita liber convingerile. Conștientizarea la nivel mondial a acestei persecuții a condus la un sprijin lărgit pentru victimele persecuției din ultimii ani.


Carnagiul însă continuă

Ziua de 20 iulie este o zi solemnă de comemorare a celor care au fost uciși, mutilați, persecutați, dar și un memento pentru întreaga lume. Valul care a acoperit această inimaginabilă cruzime de 20 de ani se destramă.

Ca în fiecare an pe 20 iulie, practicanții Falun Gong și susținătorii lor din România vor face un apel pașnic în fața Ambasadei Chineze la București, pentru a cere încetarea crimelor, în intervalul orar 11:45 – 13:45.

Ei speră că societatea civilă și mass-media vor rupe tăcerea și li se vor alătura, pentru a cere încetarea persecutării adevărului, bunătății și toleranței.

* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.