Opt sute de elevi din Indonezia învaţă Falun Gong

(Minghui.org) Sâmbăta trecută, practicanții Falun Gong au vizitat Liceul 43 din Insula Batam, Indonezia, pentru a face o prezentare a acestei practici antice chineze pentru minte și corp. Grupul a fost invitat la această școală pentru a doua oară, după ce ținuse o prezentare acolo în urmă cu doi ani.

Practicanții au vorbit unui grup de 800 de elevi despre unele principii spirituale predate în cartea Zhuan Falun, cartea principală a Falun Gong. Ei au explicat că principiile de bază ale practicii sunt Adevăr-Compasiune-Toleranță. Ulterior, ei au demonstrat și au predat mișcările exercițiilor.


Elevi învățând exercițiile Falun Gong


Membrii instituţiei învațând exercițiul "Poziția Falun în Picioare", cel de-al doilea din cele cinci exerciții Falun Gong.


După exerciții, câțiva profesori și membri ai personalului și-au exprimat părerile. Un profesor a spus: "Muzica exercițiilor Falun Gong m-a ajutat să mă concentrez și să mă liniștesc. Am simțit energia pozitivă și corpul meu se simte revigorat acum." Un paznic a spus:" Mișcările sunt delicate. Muzica este liniștitoare. M-am simțit foarte relaxat.


Chinese version available

CATEGORY: Parades & Other Community Events

RELATED ARTICLES

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.