Avocatul pentru Drepturile Omului, David Matas, avertizează în legătură cu recoltarea forţată de organe din China la Congresul de Drept Medical şi Bioetică din Israel

(Minghui.org) David Matas, un distins avocat al drepturilor omului la nivel internațional, cu un rol determinant în aducerea în fața justiției a infractorilor naziști, a participat la cel de-al 24-lea Congres Mondial de Drept Medical și Bioetică de la Universitatea Tel Aviv din Israel în septembrie.

Congresul s-a ținut la Hotelul Dan din Tel Aviv în perioada 2-6 Septembrie 2018. Dl Matas a prezentat un poster despre recoltarea forțată de organe din China, care afectează în principal practicanții Falun Gong, dar și alți prizonieri de conștiință.

Mai mult de un deceniu, Matas și fostul secretar de stat canadian, David Kilgour, au investigat acest subiect și cei doi și-au publicat descoperirile, susținând că infracțiunile de recoltare de organe au avut loc și au loc și în prezent în China. Împreună cu jurnalistul de investigații Ethan Gutmann au realizat mai târziu o actualizare a raportului inițial de investigație.

În timpul vizitei sale în Israel, dl Matas s-a întâlnit de asemenea cu un director al Ministerului Sănătății, cu reprezentanți din sistemul de sănătate cât și cu reprezentanți din organizații juridice și de drepturile omului. El s-a mai întâlnit și cu lectorii de la Facultatea de Științele Sănătății din cadrul Universității Ben-Gurion din Negev și le-a vorbit studenților de la medicină.

Dl Matas a transmis următoarele mesaje de bază:

1. Turismul de transplant către China ar trebui împiedicat – în Israel această problemă a fost deja legiferată în 2008 când Legea Transplanturilor din Israel (Legea Transplanturilor de Organe) a fost adoptată datorită dovezilor alarmante (de oameni care primeau organe provenite din surse dubioase în China) care erau deja făcute publice.

2. Spitalele și universitățile nu ar trebui să participe la aceste crime prin cooperarea în privința transplanturilor cu omologii lor din China, pentru a nu acorda legitimitate criminalității și pentru a-i ostraciza în comunitatea medicală pe acei doctori care participă la recoltarea forțată de organe. Asta înseamnă să nu participe la conferințele de transplant din China, să nu lase chirurgi de transplant din China să își prezinte cercetările la conferințe din străinătate și să nu li se permită să se pregătească în țări din afara Chinei.

Congresul de Bioetică de la Universitatea Tel Aviv

Posterul dlui Matas pe subiectul recoltării de organe de către regimul din China – ale cărui victime sunt în principal prizonieri de conștiință, dintre care, majoritatea sunt practicanți Falun Dafa – a prezentat un interes considerabil pentru participanții de la conferință. Mulți au studiat posterul pentru mult timp, în timp ce alții au făcut poze posterului pentru a-l studia mai târziu.


Posterul lui David Matas despre practicile neetice ale recoltării forțate de organe din China de către regimul chinez, prezentat la cel de-al 24-lea Congres Mondial despre Drept Medical și Bioetică de la Universitatea Tel Aviv


Câțiva oameni au zăbovit și au pus întrebări. Două dintre cele mai des adresate întrebări erau: Ce dovezi există referitoare la recoltarea forțată de organe din China? Se mai întâmplă și astăzi?

Dl Matas a răspuns că numărul mare de transplanturi stă la baza concluziilor sale, dovezi care au fost colectate și compilate din rapoarte publicate de centrele medicale din China. Nu există nicio altă explicație plauzibilă pentru sursa organelor folosite în numărul mare de transplanturi efectuate în China. Aceste cifre sunt mult mai mari decât cifrele date de guvernul chinez pentru orice sursă posibilă de organe, cum ar fi prizonierii condamnați la moarte și donatorii de organe voluntari.

Dovada că recoltarea forțată de organe continuă, conform lui Matas, este discrepanța mare între numere. Guvernul chinez își schimbă vesiunea referitoare la sursa organelor la fiecare câțiva ani și neagă reclamațiile privind recoltarea forțată de organe de la oameni sănătoși, în special prizonieri de conștiință – dintre care, cei mai mulți sunt practicanți Falun Gong – dar nu este capabil să explice diferența mare dintre sursele legale potențiale și numărul real al transplanturilor care au loc. Matas susține și că „(în China) nu există mecanisme care pot garanta că nu vor mai fi abuzuri, chiar și în prezent.”

Un agent de asigurări pentru revendicări medicale dintr-o țară asiatică a spus că a călătorit deseori în China și că s-a întâlnit cu chirurgi care făceau transplant, pentru a colecta dovezi pentru cazurile de asigurări în care era implicat. La început, el nu a crezut că poate exista în China o practică a recoltării forțate de organe administrată chiar de către statul însuși, dar după o lungă discuție cu Matas, neîncrederea lui se pare că a fost zdruncinată.

O juristă din altă țară asiatică, diplomat, a fost interesată de subiect și a vorbit cu dl Matas mult timp. Ea a declarat că va spune guvernului său despre recoltarea forțată de organe și persecuția practicanților Falun Gong din China.


Două femei citesc posterul lui David Matas despre recoltarea forțată de organe

Facultatea de Științele Sănătății, Universtatea Ben-Gurion din Negev

David Matas a fost neobosit în eforturile sale de a transmite mesajul privind recoltarea forțată de organe din China comunității medicale internaționale și academicienilor din domeniul medical.

Se pare că mulți de la Universitatea Ben-Gurion din Negev erau deja familiarizați cu subiectul, voiau să afle mai multe detalii și erau dornici să transmită mesajul funcționarilor seniori din domeniul asistenței medicale și transplanturilor de la Ministerul Sănătății.

Aproximativ 30 de studenți la medicină din străinătate (incluzând SUA, Canada, și Australia) și lectori seniori au vizionat filmul de 22 de minute „Medical Genocide” (Genocidul Medical) și au audiat prelegerea cuprinzătoare a lui Matas despre investigațiile sale realizate împreună cu David Kilgour și Ethan Gutmann pe problema recoltării de organe condusă de stat în China, și implicațiile sale pentru alte țări.


Studenți la medicină au vizionat filmul „Medical Genocide” și au aflat de la avocatul pentru drepturile omului, David Matas, despre recoltarea forțată de organe din China, care este realizată chiar de către guvernul însuși.


CATEGORY: Organ Harvesting

RELATED ARTICLES

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.