O practicantă în vârstă de 68 de ani condamnată în mod secret; avocatul obstrucţionat

(Minghui.org) În primele zile ale lui aprilie 2018, o instanţă judecătorească a condamnat-o pe doamna Wu Qinchai în mod secret, fără a-l anunța pe avocatul ei și nici pe familia ei. Ea a fost condamnată în mod ilegal la 4 ani de închisoare pentru că practică Falun Gong.

Pe 15 iunie 2018, doamna Wu a fost dusă la Închisoarea de femei din Xinxiang.

Arestul

Doamna Wu a fost arestată în decembrie 2016, în timp ce distribuia calendare care conțineau informații despre Falun Gong. A fost trimisă la Departamentul de Poliție Wentai din orașul Anyang. A fost eliberată în aceeași zi, datorită condiției sale fizice.

A fost pusă sub supraveghere timp de o jumătate de an. Procuratura Districtului Wenfeng din orașul Anyang i-a întocmit rechizitoriu în august 2016. Pentru a evita escaladarea persecuției de către Oficiul 610 local, a fost forțată să-și părăsească familia și să se întoarcă în orașul ei natal din Provincia Shandong.

Pe 19 octombrie 2017, departamentul Poliției Wentai a trimis două echipe pentru a înconjura casa mamei doamnei Wu din Provincia Shandong. Poliția a forțat ferestrele și a arestat-o pe doamna Wu. Apoi a fost adusă înapoi în orașul Anyang și deținută în Centrul de detenție Anyang.

Avocat obstrucţionat și condamnare ilegală

Familia doamnei Wu a angajat un avocat local pentru a o apăra. Dar la presiunea Biroului 610 din Districtul Wenfeng și a curții, avocatul a fost forțat să se retragă din acest caz.

Familia doamnei Wu a angajat un avocat din afara orașului, dar Curtea districtului Wenfeng a împiedecat implicarea avocatului. Judecătorul Wang Tingyin a încercat să facă presiuni asupra familiei să-l concedieze pe avocat, dar aceasta a refuzat să se conformeze. Atunci când încercarea sa a eșuat, judecătorul a creat un alt obstacol, cerând avocatului să raporteze și să se înregistreze în orașul Anyang și Biroul Juridic al districtului Wenfeng. Când avocatul a terminat toate procedurile relevante, totuşi a fost blocat să pledeze pentru acest caz. Avocatul a depus o plângere împotriva judecătorului.

În aprilie 2018, judecătorul Wang a mers la centrul de detenție fără să anunțe familia doamnei Wu și nici pe avocatul ei. A fost judecată în secret și condamnată.

Doamna Wu a sperat să facă apel la această sentință, dar procesul apelului a fost împiedecat datorită interferenței curții.

Pe 15 iunie, doamna Wu a fost dusă pe ascuns la Închisoarea de femei din Xinxiang.

Persecutată în mod repetat pentru că practică Falun Gong

Anterior, doamna Wu a fost trimisă la lagărul de muncă forțată pentru că a refuzat să renunțe la credința ei. În anul 2009, a fost condamnată la patru ani de închisoare, și la trei ani de închisoare în anul 2014.

În ultimi 19 ani, doar rareori și-a putut petrece Anul Nou Chinezesc cu familia, deoarece fie că era deținută într-un centru de detenție, în închisoare sau într-un centru de spălare pe creier, fie era forțată să-și părăsească domiciliul pentru a evita escaladarea persecuției.

Chinese version available

CATEGORY: Accounts of Persecution

RELATED ARTICLES

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.