Salariile practicanţilor Falun Gong din Handan au fost suspendate în mod ilegal

(Minghui.org) Practicanții Falun Gong Zhang Junliang și He Jianjun au fost privați de salarii timp de 16 luni, deoarece au depus plângeri împotriva lui Jiang Zemin, fostul lider al Partidului Comunist Chinez, pentru persecutarea Falun Gong. Începând din decembrie 2016, Biroul judeţean pentru Educație din Shenxian, orașul Handan, a început să rețină salariile acestor practicanți.

În timpul acestei perioade, tatăl domnului He Jianjun, care suferea de o boală în stadiul final, a fost spitalizat de șase ori și a murit înaintea anului nou chinezesc din 2018. Fără salariu, domnul He nu și-a putut ajuta tatăl cu plata facturilor medicale. Are de asemenea 2 copii, unul la colegiu, iar un altul licean. Soția sa a divorțat de el, deoarece a considerat această situație foarte stresantă.

Managerii Biroului Judeţean pentru Educație din Shenxian, conduși de directorul Chen Wangsheng și directorul adjunct Yang Baofang au încercat să-l forțeze pe domnul He să renunțe la Falun Gong. Au emis domnului He o declarație administrativă de condamnare pentru că l-a dat în judecată pe Jiang Zemin.

Domnul He a refuzat să semneze declarația. Zhang Binghe, directorul gimnaziului din judeţul She, a înmânat declarația domnului He, dar Yang Baofang a înşfăcat-o după ce domnul He a spus: "Această declarație este dovada crimei tale".

Practicanții Falun Gong au povestit managerilor adevărata situație a Falun Gong, dar grupul nu numai că a refuzat să asculte, dar au şi extins suspendarea salariului de la 3 luni la 16 luni. Și nu există niciun semn că sancțiunile se vor opri în curând. Yang Baofang a declarat că cele 16 salarii nu vor fi rambursate în viitor.

Domnul He a făcut apel la Biroul pentru Apeluri, dar acesta a fost returnat către biroul local.


Chinese version available

CATEGORY: Accounts of Persecution

RELATED ARTICLES

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.