Invalidă, i se refuză eliberarea actului de identitate şi e încarcerată din nou pentru refuzul de a renunţa la Falun Gong

(Minghui.org) O femeie cu handicap, de 46 de ani, din orașul Taiyuan, a fost condamnată la 3,5 ani de închisoare pentru că a refuzat să renunțe la Falun Gong, o disciplină spirituală persecutată de regimul comunist chinez.

Nu este prima dată când doamna Li Runfang a fost luată în vizor pentru credința ei. A fost supusă de două ori la muncă forțată și odată încarcerată în trecut, petrecând un total de 11 ani, între 1999 și 2016, în spatele gratiilor.

Tatăl doamnei Li, Li Xifu, practică și el Falun Gong. A fost arestat ultima oară pe 18 noiembrie 2015 pentru că a încercat să ceară dreptate pentru fiica sa. Omul în vârstă de 76 de ani este în detenţie timp de trei ani la închisoarea Jinzhong.

Doamna Li și-a încheiat termenul de închisoare de 6 ani în 15 iulie 2016, și s-a văzut nevoită să ceară un nou act de identitate. Secția de poliție locală Jianhe a refuzat cererea pentru actul de identitate, pe motiv că ea încă practică Falun Gong. Fără acesta, nu își poate găsi un loc de muncă și nici chiar vizita tatăl în închisoare.

Doamna Li a mers la secția de poliție din nou pe 5 septembrie 2017 și a prezentat un document care arată că este legală exersarea și deţinerea cărților de Falun Gong. Șeful Wu Ruiming a ordonat adjunctului său, Zhang Yongjian, să o aresteze, fără să se uite măcar la document.

Doamna Li s-a prezentat în instanță pe 17 ianuarie 2018. Judecătorul Ji Liqing nu a permis avocatului doamnei Li să prezinte argumentul său de apărare, condamnând-o la 3,5 ani de închisoare. Ea face contestaţie.


Related Reports:

Disabled Woman Denied ID and Given Second Prison Term for Refusing to Renounce Falun Gong

Practitioner's Father Informs Supreme Court of Persecution via Video Link

Shanxi Women's Prison Adds Unknown Drugs to the Food of Falun Gong Practitioners

Partial Account of Illegal Persecution at the Xindian Women's Forced Labor Camp in Taiyuan City, Shanxi Province

77-Year-Old in Solitary Confinement Over 3 Months for Upholding Faith

Five Septuagenarians Given Prison Sentences by Same Court for Upholding Faith

Chinese version available

CATEGORY: Accounts of Persecution

RELATED ARTICLES

  • ▪ Chongqing Woman Secretly Sentenced to Prison, Denied Family Visits
  • ▪ Anhui Woman Sentenced, Appeal Pending
  • ▪ Additional Persecution News from China – February 20, 2018 (3 Reports)
  • ▪ Volunteer Road Repairer Sentenced to Prison for Suing Former Communist Regime Leader
  • ▪ Sixteen Guangdong Falun Gong Practitioners Still Illegally Imprisoned
  • ▪ Falun Gong Practitioners Subjected to Torture and “Strict Management” in a Sichuan Prison
  • Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.