O femeie din Henan moare în singurătate după mulţi ani de încarcerare pentru convingerile ei

(Minghui.org) La începutul lui ianuarie 2018, poliția a bătut la ușa dnei Fan Jinping și văzând că nu răspunde nimeni a pătruns cu forța. Polițiștii au fost “salutați” chiar de cadavrul dnei Fan, care era întins pe podea. Era emaciată și nu avea pantaloni.

Fiul ei, care lucrează într-un alt oraș a fost sunat să vină să incinereze cadavrul. Nu a fost făcută nicio autopsie pentru a se stabili momentul și cauza morții.

Moartea dnei Fan este rezultatul chinurilor de peste 10 ani la care a fost supusă pentru refuzul de a renunța la Falun Gong, o disciplină spirituală persecutată de regimul chinez. Fostul președinte al Comitelui Stradal al Stației Căii Ferate din orașul Nanyang a trimis-o de două ori la lagărul de muncă forțată și de două ori la închisoare.* A petrecut în total 11 ani în lagăre de muncă forțată și în închisori. Când nu era în spatele gratiilor, era sub o supraveghere constantă sau era ținută la centrul local de spălare a creierului.

Soțul ei a murit în 2011. La scurt timp după aceea, fiul lor a părăsit orașul natal pentru a evita hărțuiala poliției, iar în anii ce au urmat, acesta aproape că nu a mai avut contacte cu mama sa.

În timpul multiplelor detenții, dna Fan a suferit diferite abuzuri. A fost bătută cu brutalitate și a leșinat în timpul arestului din Septembrie 2012. În timp ce era întemnițată în 2013, a fost forțată să urmărească filme video cu calomnii la adresa Falun Gong de la ora 5 dimineața, până la 10 seara. I-a fost dată mâncare cu substanțe necunoscute, care au făcut-o să sufere de dureri de cap și oboseală.

În septembrie 2015, după ce și-a finalizat al doilea termen de închisoare, i-au fost refuzate ajutoarele sociale. Apelurile ei nu au avut niciun rezultat.

În august 2016, ofițerii de la Stația de Poliție Meixi au arestat-o din nou. După 15 zile, când a fost eliberată, a descoperit că dispăruseră peste 100.000 de yuani din pensia de urmaș a soțului său.

Dna Fan, în vârstă de 64 de ani, s-a zbătut să-și achite ratele. Când a întârziat cu plata facturilor, compania locală de servicii i-a tăiat apa și curentul electric. A apelat la bunătatea altora, pentru a face aceste plăți.

Poliția locală nu și-a slăbit controlul asupra dnei Fang. A continuat să o hărțuiască acasă din timp în timp. Ultima vizită a fost una de rutină, pentru a verifica dacă a renunțat la credința ei în Falun Gong.

Stația de Poliție Meixi: +86-377-63131552, +86-377-63168066, +86-377 -63177090

* Nota traducătorului: în China o condamnare la închisoare poate fi emisă direct de poliție sau de alte organizații, ea poate să nu mai treacă prin sistemul juridic oficial.

Chinese version available

CATEGORY: Deaths

RELATED ARTICLES

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.