Kung Fu şi Dansul Chinezesc: doi fraţi de mult pierduţi?

Poate că ați văzut vreodată maeștri legendari de kung fu, panda sau lucruri de genul acesta, brăzdând aerul cu pumni de furie sau executând tehnici spectaculoase cu nume provenind din teme ale naturii (”fluturele”, ”lovitura lotusului”, ”tornada”). Dar știați că aceste mișcări se regăsesc și în dansul clasic chinez?

La o primă vedere, dansul clasic chinez și artele marțiale (în limba chineză kung fu sau wushu) împărtășesc unele similarități. Ele au poziții și posturi care se suprapun, iar tehnicile lor cer flexibilitate, coordonare și agilitate. Puteți de asemenea vedea arme tradiționale - bastoane, sulițe, săbii și altele asemenea – folosite atât în artele marțiale, cât și în dansul chinez. De ce? Deoarece aceste două forme de artă sunt înrădăcinate în aceeași cultură antică.

Atunci când wushu a apărut în China cu mii de ani în urmă, salturile și tehnicile sale au influențat foarte mult și alte forme de artă, incluzând opera și dansul chinez. Aceste forme de artă au luat mișcările care inițial erau destinate luptei și le-au transformat în mijloace de divertisment pentru diverse sărbători, de la festivități ocazionale la banchete imperiale. De-a lungul timpului, artele marțiale și dansul clasic chinez s-au dezvoltat în formele de artă comprehensive și distincte pe care le cunoaștem astăzi.

Dar, cu toate că ele sunt forme de artă distincte, dansul clasic chinez și artele marțiale pot părea uneori foarte asemănătoare. Atunci cum se pot distinge acești frați antici?

Iată câteva modalități.

Indiciul 1: Motivele din spatele mișcării

Atunci când încercăm să facem diferența dintre dansul clasic chinez și artele marțiale, prima întrebare pe care trebuie să ne-o punem este: care este motivul din spatele mișcării?

Formele tradiționale ale artelor marțiale sunt destinate în totalitate luptei și războiului. Fiecare mișcare este pentru a ataca sau pentru a bloca un atac. Dacă nu acționezi rapid, vei fi bătut. Din acest motiv, mișcările artelor marțiale tradiționale nu adaugă nimic de prisos. Lansează doar mișcări care garantează supraviețuirea.

Proiectat pentru a fi pus în scenă, dansul clasic chinez vine cu tot felul de adaosuri. Mișcările nu mai sunt o chestiune de viață și moarte, ci o modalitate de a te exprima. Cu vocabularul său bogat, dansul clasic chinez poate exprima orice emoție prin limbajul corpului (un limbaj universal). Ocazional veți întâlni câteva stiluri de dans, în care pur și simplu se strâng pumnii, dar asta este doar de dragul reprezentării tematice.

Indiciul 2: Nevoia de viteză

Spre deosebire de China antică, majoritatea artiștilor kung fu ai zilelor noastre nu își folosesc de fapt abilitățile pentru a lupta cu adevărat. Mai degrabă, ei își demonstrează rutinele prestabilite la diferite evenimente, incluzând spectacole date pe scenă – exact ca și dansul. Aceasta face și mai dificilă diferențierea venerabililor frați.

Dar mai există un punct: priviți cât de rapid se mișcă artiștii. În majoritatea artelor marțiale, cu cât te miști mai repede, cu atât mai bine (tai chi-ul este o excepție). Dansul clasic chinez are o fluență și un ritm, pe când mișcările din kung fu cer în general explozivitate și agilitate, ele fiind executate cu viteza luminii a lui Bruce Lee.

Dar în dansul clasic chinez, procesul estetic trebuie să apară în fiecare mișcare. Dacă te miști prea rapid, publicul nu va putea savura detaliile spectacolului. Uneori, pentru a exprima o emoție, este nevoie de o mișcare lungă și încetinită care se opreşte în aer pentru a continua în direcția opusă. Deşi subtile, mișcările par a exploda din strânsoare.

Indiciul 3: Lungi sau scurte?

O altă distincție clară este lungimea mișcării. Începând cu posturile și tehnicile aeriene, mișcările artelor marțiale tind să fie mai scurte și mai compacte (tot din motive practice, căci mișcările lungi vulnerabilizează la atacuri și la răniri). Mișcările dansului clasic chinez, pe de altă parte, sunt întotdeauna mai deschise și mai alungite.

Astfel, dacă faceți arte marțiale, încercați să încetiniți și să întindeți mișcările, și va arăta aproape ca și cum ați dansa. Și pentru voi dansatorii, derulați acele mișcări la viteză mare, și atunci poate că veți deveni un maestru Kung fu.

Concluzie – cele două Wu

De cinci mii de ani până astăzi, cei doi frați au crescut având nume ușor diferite. Asta, deoarece caracterele chineze pentru dans (舞) și pentru arte marțiale (武) sunt pronunțate . Diferența în scrierea caracterelor scoate în evidență diferența dintre personalitățile lor.

Vedeți, atunci când despărţiţi pe wu (武) din artele marțiale, partea dreaptă seamănă cu caracerul “戈,”, care reprezintă o armă, pe când partea stângă este compusă din “止”, care înseamnă a opri. Astfel că definiția adevărată a artelor marțiale wu este aceea de a opri războiul în timp ce lupți pentru armonie și pace.

Pe de altă parte wu (舞) în dans, pornind de la o pictogramă a unei persoane cu brațe, în timp acesta evoluează în a avea și picioare. Există un vers chinezesc antic: shǒu zhī wǔ zhī zú zhī dǎo zhī(“手之舞之足之蹈之”). Literal, acesta se traduce “dansând cu brațele și picioarele”, dar ceea ce exprimă cu adevărat este că atunci când nu poți exprima ceva prin poezie și prin cântec, atunci de ce nu le exprimi prin dans?

Cu dansul chinez clasic, puteți exprima aproape orice, fie că este fericire, frumusețe, compasiune sau pace - aceeași pace pentru care există artele marțiale în ultimă instanță.

Sursa:

Kung Fu and Chinese Dance: Long-Lost Siblings?

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.