Absolventă la Harvard relatează despre injecţiile cu medicamente necunoscute şi alte abuzuri suferite în închisoarea chineză

(Minghui.org) Doamna Chen Ping, licenţiată în master la Universitatea Harvard, a fost arestată în septembrie 2013 pentru că practica Falun Gong. Ulterior a fost condamnată la trei ani şi trei luni închisoare. Pe timpul arestului i-au fost injectate medicamente necunoscute, a fost hrănită cu forţa şi a fost supusă la spălări pe creier. Ultimul arest al doamnei Chen a urmat în iulie 2012, după 14 luni de la arestul anterior, de asemenea pentru credinţa ei. Soţul acesteia a fost presat să divorţeze.

După eliberare, doamna Chen povesteşte cele îndurate.

Presiuni ca să renunţ la convingerile mele

După ce am fost arestată din propria casă din Shanghai în septembrie 2013, am fost în primă fază reţinută la Centrul de Detenţie al Sectorului Xuhui din Shanghai, şi apoi în 25 noiembrie 2013 am fost dusă la închisoarea pentru femei din Shanghai.

Imediat ce am fost înregistrată, m-au trimis la camera de izolare. Trei deţinute au primit ordin să mă urmărească. În fiecare zi, pe când încercam să fac exerciţiile Falun Gong, deţinutele se aşezau pe mine. Mai târziu mi-au legat mâinile de talie cu o curea timp de două săptămâni.

Deoarece am refuzat să renunţ la Falun Gong nu mi s-a permis să-mi cumpăr articole personale precum hârtie igienică, săpun, pastă de dinţi, etc. Nu m-am spălat pe dinţi timp de două săptămâni.

În martie 2015 am fost transferată într-o altă celulă. Cinci deţinute erau cu mine şi îmi monitorizau fiecare mişcare. Au ţinut luminile aprinse toată noaptea şi scoteau diverse sunete să mă ţină trează.

O femeie gardian a încercat să mă convingă să renunţ la credinţa mea dându-se drept prietenă. Mi-a vorbit de propria-i viaţă încercând să-mi arate de ce ar trebui să renunţ la practică. Nu m-am lăsat păcălită şi am refuzat să o ascult.

Injecţie cu medicamente şi hrănire forţată

Deşi mă simţeam bine, în august 2015, am fost trimisă la spitalul închisorii pentru că aparent aveam temperatură. M-au legat de pat şi mi-au pus perfuzii. Pentru că nu mi s-a permis să-mi fac baie o perioadă lungă de timp mi-au apărut iritaţii pe tot corpul. Am fost dusă înapoi la închisoare după şapte săptămâni de tortură.

Pe 3 noiembrie 2015 am observat că apa de băut era contaminată cu diverse droguri. Aveam arsuri la stomac şi diaree de două ori imediat ce consumam apă. Am fost dusă din nou la spitalul închisorii şi legată de pat pentru încă 35 de zile.

Am început greva foamei pe 25 februarie 2016 şi am suportat timp de trei luni jumate. Pe parcursul acelei perioade am fost hrănită cu forţa şi am pierdut un sfert din greutate. Cântăream doar 50 kg spre sfârşit (am 1,73 m înălţime). Picioarele îmi erau umflate.

Altă dată nu mi s-a permis să folosesc toaleta timp de două zile şi mi-am udat pantalonii.

Când am refuzat să mănânc sau să beau orice conţinea medicamente, deţinuţii m-au hrănit forţat de trei până la cinci ori pe zi. Gura îmi sângera din abundenţă de fiecare dată şi hainele îmi erau ude. Însă am fost forţată să stau ziua întreagă pe un taburet mic cu hainele ude.

Spălare pe creier

În 2016, împreună cu alţi practicanţi închişi am fost forţată să particip la şedinţe de spălare pe creier. Eram făcuţi să ne uităm la înregistrări audio sau video care defăimau Dafa de la ora 7:30 dimineaţa până la 21:30 sau chiar mai târziu.

Am protestat stând în picioare întreaga zi chiar dacă picioarele îmi erau umflate. Odată gardienii şi deţinuţii, cinci la număr, m-au împins pe scaun ţinându-mă imobilizată.

Am petrecut 24 de luni în închisoare înainte să fiu eliberată.

Sursa:

Harvard Graduate Recounts Injections with Unknown Drugs and Other Abuse in Chinese Prison

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.