Sentimentul minunat pe care îl ai atunci când eşti complet sănătos şi în pace

Totul a început în mai 2011, după ce am fost diagnosticată cu cancer la sâni în stadiu incipient. Am trecut printr-o operaţie şi patru şedinţe de chimioterapie. Efectele adverse ale chimioterapiei au fost agonizante şi mă slăbiseră foarte mult. Deşi încercasem medicina chineză şi tot felul de suplimente, a fost fără de folos.

În aprilie 2013, în urma examinării medicale s-a descoperit că recidivase cancerul. Această ştire a fost o lovitură grea în urma căreia am devenit extrem de deprimată şi nu mai puteam dormi. Mă înspăimânta gândul unei alte runde de chimioterapie dureroasă. Aveam mereu coşmaruri şi mă trezeam în mijlocul nopţii plângând.

Momentul decisiv

Aflând despre situaţia în care mă aflam, mama a venit la Beijing să locuiască cu mine. Într-o zi pe când stăteam întinsă pe canapea gândindu-mă la cât de disperată mă simt, mi-a pus pe masă o carte sugerându-mi să o citesc.

Era Zhuan Falun, cartea principală a Falun Dafa, practică pe care mama o urma de mai bine de 20 de ani. Îmi povestise despre Falun Dafa, însă nu o luasem niciodată în serios. Acum, părând că viaţa îmi era pe sfârşite, am decis să văd despre ce este vorba.

Am găsit Zhuan Falun fascinantă. Am învăţat lucruri pe care nu le ştiam şi am găsit răspunsuri la întrebările pe care mi le pusesem despre viaţă. Impresionată de principiile profunde, am fost bucuroasă că de această dată nu am refuzat sugestia mamei.

Am început să citesc şi alte cărţi ale Maestrului Li. Sănătatea mea s-a îmbunătăţit în mod semnificativ. Doar la insistenţele doctorului şi ale soţului meu am îndurat din nou radiaţii şi chimioterapie, dar de această dată am sesizat cu greu efecte adverse. Surprins, doctorul nu a ştiut să ofere o explicaţie. Ca practicant ştiam oricum că nu am nevoie de şedinţele de terapie.

Starea mea a continuat să se îmbunătăţească. Nu numai că dispăruse cancerul, dar şi durerile cronice de stomac, cap, gât şi insomniile. Cu fiecare zi care trecea mă simţeam mai energică. Acest sentiment minunat că sunt sănătoasă nu îl mai întâlnisem până atunci!

O altă schimbare pozitivă a fost viziunea mea asupra vieţii. Citind cărţile Falun Dafa am dobândit senzaţia de pace şi serenitate. Principiile Adevăr-Compasiune-Toleranţă m-au învăţat să devin o persoană mai bună.

Familia mea

Când am început să citesc Zhuan Falun, soţul meu a început de asemenea să practice Falun Dafa pentru a mă încuraja. La scurt timp după aceea, urticaria (erupţiile) – ceva ce l-a deranjat timp de opt ani – a dispărut, întărindu-i determinarea în practică.

Când ne-a văzut pe amândoi practicând meditaţia, fiul nostru de cinci ani s-a alăturat. Acum toţi trei facem împreună exerciţii. Deşi este la o vârstă fragedă fiul nostru poate uneori sta cu picioarele încrucişate în lotus timp de o jumătate de oră.


Florile Udumbara văzute în ultimii câţiva ani

Într-o zi am văzut mai mult de 30 de flori Udumbara pe pervazul ferestrei noastre. Cred că a fost o încurajare pentru noi să cultivăm sârguincios.


Sursa:

The Amazing Feeling of Being Truly Healthy and at Peace

Despre Udumbara: O floare care ar apare o dată la 3.000 de ani, văzută în mai multe locuri de pe glob [video]


Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.