1162 Practicanţi Falun Gong condamnaţi în 2016 pentru convingerile lor de către regimul comunist chinez

(Minghui.org) Mai mult de o mie de practicanți Falun Gong au fost condamnați în 2016 pentru că au vorbit împotriva persecutării convingerilor lor de către Partidul Comunist Chinez.

Cei condamnați reprezintă 29 de provincii și municipalități central-controlate din China. Ei provin din toate categoriile sociale, inclusiv profesori, ingineri, medici, manageri de companii și oameni de afaceri, precum și ofițeri de armată și poliție în rezervă.

De notat în special Dr. Zhu Jiaxian, un medic în vârstă de 81 de ani, din provincia Shandong, a fost condamnat la trei ani, cu termen de încercare de cinci ani de la data de 29 iulie. A fost urmărit penal pentru depunerea unei plângeri penale împotriva lui Jiang Zemin, fostul lider al Partidul Comunist Chinez, pentru lansarea persecuției împotriva Falun Gong.



Un alt senior, domnul Liu Dianyuan, 79, a fost condamnat la 11 ani de închisoare în provincia Liaoning pentru că l-a dat în judecată pe Jiang Zemin.

Cel mai lung termen - de 13 ani de închisoare - a fost pronunțat în cazul domnului Wang Desheng, un practicant din provincia Ningxia. Soția sa, doamna Shan Jining, a fost condamnată la trei ani. Instanța a extorcat cuplul cu un total de 60.000 de yuani în amenzi. Când poliția a arestat cuplul, au confiscat din casa lor mai mult de 100.000 de yuani în numerar, calculatoare, imprimante și alte materiale pe care cuplul le folosea pentru a produce pliante care expuneau persecuția împotriva Falun Gong.

În plus față de pedepsele cu închisoarea, sistemul juridic a estorcat, de asemenea, o sumă de bani exorbitantă, sub formă de amenzi, de la 153 de practicanți, punând în aplicare directiva lui Jiang Zemin împotriva Falun Gong "să le defăimeze reputația, să îi falimenteze financiar, și să îi distrugă fizic." Amenzile au insumat 1.463.400 de yuani în 2016, o medie de 9.565 yuani pe practicant.



Condamnat pentru că a vorbit deschis

Dl. Qin Wei, un artist de la Beijing, împărţind copii ale celor Nouă Comentarii despre Partidul Comunist - o carte care documentează istoria regimului chinez, de atrocități împotriva propriilor cetățeni - a dat o copie unui ofițer de poliție în civil. El a fost arestat și ulterior condamnat la 2,5 ani de închisoare, la 15 decembrie 2016.


Dl. Qin Wei


La fel ca domnul Qin, mulți practicanți Falun Gong au fost condamnați pentru distribuirea de materiale pentru a crește gradul de conștientizare a persecuției sau pentru că şi-au susţinut convingerile.


Doamna Huang Qian, un fost angajat al Centrului de carte Guangzhou, a fost condamnată la cinci ani de închisoare, la 30 decembrie 2016, pentru blogging despre arestările repetate, detenția și tortura pe care le suferise pentru că practică Falun Gong.

Dna Huang Qian


Unui alt practicant, domnul Zheng Jingxian, i-au fost daţi trei ani și jumătate, de aceeași instanță care a condamnat-o pe doamna Huang, de asemenea, pentru blogging-ul făcut pentru a expune persecuția.


167 Practicanți condamnați pentru că l-au dat în judecată pe Jiang Zemin

Începând cu luna mai 2015, mai mult de 200.000 de practicanți Falun Gong au depus plângeri penale la Curtea Supremă a Poporului și Procuratura Supremă a Poporului împotriva lui Jiang Zemin, care a ordonat reprimarea violentă a Falun Gong în 1999.

Drept represalii, poliția din toată țara a intensificat hărțuirea și arestarea practicanților. În 2016, 167 de practicanți au fost condamnați pentru darea în judecată a lui Jiang, inclusiv mai mulți practicanți având peste 80 de ani.

În orașul Chaoyang din provincia Liaoning, a fost confirmat faptul că 27 de practicanți au fost condamnați pentru darea în judecată a lui Jiang Zemin. Cel mai lung termen de închisoare a fost de 12 ani.


Veteran Condamnat la 3,5 ani pentru darea în judecată a dictatorului

Domnul Bai He, un veteran din orașul Jilin, a fost judecat fără reprezentare juridică într-un tribunal din Fengman la 1 iunie 2016, pentru darea în judecată a lui Jiang Zemin. Nici unul dintre membrii familiei sale sau avocatul său nu au fost informaţi cu privire la proces.

Domnul Bai He


Domnul Bai a fost condamnat la 3,5 ani de închisoare, pe 5 august. Numai când avocatul său l-a vizitat în centrul de detenție pe 12 august, a aflat el despre procesul secret și sentință.

Potrivit avocatului, verdictul a susținut că domnul Bai a avut parte de un proces deschis - deşi de fapt acesta avusese loc în secret - și că el a fost condamnat pentru "propagandă pentru promovarea Falun Gong", care se referea la plângerea penală împotriva lui Jiang Zemin. El a fost, de asemenea, acuzat că a ajutat o practicantă să anunţe procesul ei împotriva lui Jiang pe site-ul Minghui.


Condamnat în mod repetat

Printre cei care au fost condamnați în 2016, mulţi dintre aceştia fuseseră condamnați de mai multe ori în trecut pentru că au refuzat să renunțe la credința lor în Falun Gong.

Domnul Zhou Xiangyang din Tianjin a fost condamnat la 9 ani de închisoare în 2003. În timpul detenției sale, logodnica sa, doamna Li Shanshan, a făcut tot ce a putut să-l salveze, însă a fost arestată și condamnată ea însăși. La scurt timp după ce cuplul, în cele din urmă, s-a reunit după un deceniu de separare, ambii au fost arestați din nou în 2015.

După două audieri în cadrul Curții Dongli, cuplul au fost condamnat în octombrie 2016, acuzat de "folosirea unui cult pentru a submina aplicarea legii," un pretext standard folosit de regimul comunist chinez pentru a închide practicanții Falun Gong. Domnului Zhou i-au dat 7 ani și doamnei Li 6 ani.


Domnul Zhou Xiangyang și doamna Li Shanshan


Încălcarea procedurii legale

Pe măsură ce tot mai mulţi avocați de drepturile omului şi-au intensificat eforturile pentru a apăra practicanții Falun Gong, sistemul juridic şi-a intensificat eforturile pentru a împiedica avocații să își apere clienții.


Avocații atacaţi, împiedicaţi să apere practicanții Falun Gong

In timpul procesului a șase practicanți Falun Gong din Tribunalul districtual Feixiang pe 11 octombrie 2016, unul dintre avocații apărării, domnul Dong Qianyong, a fost bătut de către executorii judecătorești și exclus din sala de judecată. Atunci când avocatul Dong a înfruntat un executor pentru a-i fi pălmuit fața, executorul a spus: "Bătaia este una dintre modalitățile de a îmbunătăţi aplicarea legii."

Când avocatul era pe punctul să depună o plângere invocând o încălcare a procedurii legale, executorul i-a confiscat telefonul mobil și i-a interzis accesul în sala de judecată.

Cu toate că un alt avocat, domnul Zhang Zanning, a fost lăsat să rămână în sala de judecată și să apere practicanții, el a fost întrerupt în mod constant de către judecător în timpul prezentării sale de apărare. Cei șase inculpaţi au fost, de asemenea, privați de dreptul lor de a se apăra în cursul procedurii.


Judecătorul către avocat: Voi mări pedeapsa dacă pledezi nevinovat

Cu câteva zile înainte de procesul doamnei Song Guixiang pe 7 iulie 2016, președintele completului de judecată Ma Shuhe de la Judecătoria Yuanbao l-a sunat pe avocatul ei și a încercat să-l oprească de a pleda nevinovat pentru clienta sa sau de a aduce argumente că persecuția Falun Gong nu are nicio bază legală.

Judecătorul a amenințat avocatul, spunând că va crește sentința doamnei Song și va opri apărarea avocatului în cazul în care avocatul nu va urma ordinele sale.

Judecătorul Ma l-a sunat de asemenea pe soțul doamnei Song și i-a spus că el este singurul căruia i se permite să participe la proces.

În ciuda comportamentului obstructiv al judecătorului, avocatul a apărat nevinovăția doamnei Song în timpul procesului. În vârstă de 87 de ani, tatăl doamnei Song a participat, de asemenea, la proces cu ginerele lui, pe 7 iulie.

Doamna Song a fost condamnată la 3 ani de închisoare, pe 3 august 2016.


Judecător: "Pur și simplu nu am vrut să știți despre audiere!"

Patru practicanți Falun Gong din Oraşul Gaomi, provincia Shandong, au fost judecaţi fără știrea familiilor lor. Familiile doamnelor Shan Jihua şi Zhang Xiuhua au angajat avocați imediat ce au aflat despre procesul secret. Instanța de judecată, cu toate acestea, a refuzat să permită avocaților să reprezinte practicanții, susținând că audierea se încheiase deja.

Atunci când familiile au întrebat de ce instanța nu a reușit să dea un preaviz despre proces, președintele instanței Zong Minghai a spus: "Noi pur și simplu nu am vrut să știţi despre el!"

Doamna Shan mai târziu a fost condamnată la 3 ani, doamnele Zhang și Xu Xiaolan au primit câte 1,5 ani, iar doamna Li Shumei a primit 2 ani.

Domnul Yu Wuping din oraşul Yichun, provincia Jiangxi, a fost condamnat la 3 ani, pe 10 august 2016, fără știrea familiei sale. Instanța a susținut că din moment ce el era un adult nu era nevoie să fie notificată familia sa.




Sursa Minghui:


1,162 Falun Gong Practitioners Sentenced for Their Belief by Chinese Communist Regime in 2016

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.