Recoltarea Sângeroasă - F.c.27 - Sursa transplanturilor din trecut

Înapoi la Cuprins

27) Sursa transplanturilor din trecut

Numărul transplanturilor de organe în China este uriaș, până la 20.000 în 2005, conform China Daily. China are al doilea cel mai mare număr de operații efectuate din lume, imediat după Statele Unite ale Americii.

Numărul mare impreună cu timpul foarte scurt de aşteptare înseamnă că trebuie să existe un număr mare de donatori potenţiali disponibili în orice moment. Unde se află şi cine este această populaţie imensă de donatori?

Există mult mai multe operaţii de transplant efectuate decât surse identificabile. Știm că unele organe provin de la prizonierii condamnaţi la moarte şi executaţi. Foarte puţine organe provin de la membrii familiei donatorului şi cei decedați cerebral. Dar aceste surse lasă goluri imense în totaluri. Numărul prizonierilor condamnaţi la moarte executaţi împreună cu donatorii voluntari nu se apropie nici pe departe de numărul total de transplanturi.

Numărul prizonierilor condamnaţi la moarte executaţi nu este în sine public. Noi operăm numai din numerele furnizate de Amnesty International provenind din registrele publice din China. Atunci când se ia în considerare totalitatea execuțiilor, acele numere sunt mari, dar nici măcar pe aproape de numărul total estimat de transplanturi.

Cel puţin 98% din organele pentru transplanturi provin de la altcineva decât donatori din familie [37]. În cazul rinichilor, de exemplu, doar 227 din 40.393 de transplanturi – aproximativ 0,6% - efectuate în China între anii 1971 şi 2001, provin de la donatori din familie.

Guvernul chinez a admis că folosește organe de la prizonieri condamnați la moarte executaţi doar în 2005 [38] [39], deşi acest lucru are loc de mulţi ani. Regimul nu a avut nici o piedică pentru a împiedica comercializarea organelor de la "dușmanii statului".

Conform datelor din rapoartele Amnesty International [40], efectuate pe baza informaţiilor disponibile public în China, numărul mediu de prizonieri executaţi între 1995 şi 1999 a fost de 1.680 pe an. Între 2000 şi 2005, numărul mediu a fost de 1.616 pe an. Cifrele au variat de la an la an, dar suma medie pentru perioadele de dinainte şi după începerea persecuţiei Falun Gong este practic identică. Execuţia prizonierilor condamnați la moarte nu pot să explice creşterea transplanturilor de organe în China, de când a început persecuţia împotriva Falun Gong.

Conform rapoartelor publice, au existat aproximativ 30.000 [41] de transplanturi efectuate în total în China înainte de 1999 şi aproximativ 18.500 [42] făcute în perioada de şase ani dintre 1994 şi 1999. Shi Bingyi, vicepreşedintele Asociaţiei Medicale de Transplant de Organe din China, a declarat că au existat în jur de 90.000[43] de transplanturi până în 2005, rezultând aproximativ 60.000 de transplanturi în perioada de şase ani, între 2000 şi 2005, după începutul persecuţiei împotriva Falun Gong.


Celelalte surse de organe identificate pentru transplant, donatorii din familie şi persoanele decedate cerebral, au fost întotdeauna extrem de puține. În 2005, transplanturile de rinichi provenind de la rude au constat în 0.5% din totalul trasnplanturilor [44]. Totalul donatorilor decedaţi cerebral pentru toţi anii, în toată China, până în luna martie 2006, a fost de 9[45]. Nu există nici un indiciu a unei creşteri semnificative pentru nici una din aceste categorii în ultimii ani. În mod normal, sursele identificate pentru trasnplant de organe care au produs 18.500 de transplanturi în perioada de şase ani dintre 1994 şi 1999, au produs acelaşi număr de transplanturi de organe în perioada următorilor şase ani, din 2000 până în 2005. Asta înseamnă că sursa celor 41.500 de transplanturi pentru perioada de şase ani dintre 2000 şi 2005 nu poate fi explicată.

De unde provin organele pentru toate transplanturile din China? Acuzația recoltării de organe de la practicanţii Falun Gong oferă un răspuns.

Din nou, această diferență în numărul de transplanturi nu stabilește că acuzația privind recoltarea de organe de la practicanții Falun Gong este adevărată. Dar contrariul, o explicaţie completă a sursei tuturor transplanturilor de organe, ar nega acuzația. Dacă sursa tuturor transplanturilor de organe ar putea fi urmărită până la donatorii care şi-au dat acordul sau la prizonierii executaţi, atunci acuzația de recoltare de organe de la practicanţii Falun Gong ar fi respinsă. Dar o asemenea investigație este imposibilă.

Execuţiile estimate în China a prizonierilor condamnați la moarte sunt adesea mult mai mari decât cifrele făcute publice. Nu există nici o raportare oficială chineză privind statisticile globale de execuții, lăsând totalurile deschise la estimare.


O tehnică folosită de unii din cei implicaţi în estimarea execuţiilor este numărul operațiilor de transplant. Deoarece este ştiut că cel puţin unele organe provin de la prizonieri executaţi şi că donatorii din familie sunt puţini și la interval de timp foarte mare, unii analişti au dedus din numărul de transplanturi, că execuţiile prizonierilor condamnați la moarte au crescut.

Acest raţionament nu este convingător. Nu se poate estima numărul execuţiilor prizonierilor condamnați la moarte din numărul de transplanturi, decât dacă prizonierii condamnați la moarte sunt singura sursă pentru transplanturi. Însă practicanţii Falun Gong sunt o altă sursă. Este imposibil să se concluzioneze că acei practicanţi nu sunt o sursă de organe pentru transplanturi datorită numărului de execuţii a prizonierilor condamnați la moarte, unde numărul de execuţii a prizonierilor condamnați la moarte este dedus din numărul de transplanturi.

Poate fi creșterea numărului de transplanturi explicat de creșterea eficienţei în recoltarea de organe de la prizonierii condamnaţi la moarte executaţi? Creşterea numărului de transplanturi în China a început în paralel cu persecuţia împotriva Falun Gong, şi de asemenea cu dezvoltarea tehnologiei de transplant. Dar creşterea numărului de transplanturi nu a fost în paralel cu îmbunătăţirea tehnologiei pentru toate tipurile de transplanturi. Tehnologia pentru transplanturile de rinichi era deja complet dezvoltată în China cu mult înainte de începerea persecuţiei împotriva Falun Gong. Totuşi, numărul de transplanturi de rinichi a urcat, mai mult decât dublu, odată ce persecuţia împotriva Falun Gong a început. Erau 3.596 [37] de transplanturi de rinichi în 1998 şi aproape 10.000 în 2005 [43].


Al doilea motiv pentru care recoltările de organe de la prizonierii condamnaţi la moarte nu explică creşterea numărului de transplanturi de organe, este dezorganizarea generală în căutarea de organe compatibile în China. Nu există nici o reţea naţională pentru compatibilitatea și schimbul de organe [46]. Doctorii regretă risipa organelor de la donatori, menționând că "doar rinichii au fost folosiţi de la donator, risipând celelalte organe"[46]. Fiecare spital îşi gestionează propria sursă de organe şi listă de aşteptare. Pacienţii merg de la un spital unde nu există organe disponibile pentru transplant, la alte spitale unde operaţia de transplant are loc imediat [47]. Spitalele trimit pacienţii din spitalul lor unde spun că nu există organe disponibile pentru transplant la un alt spital unde spun că există organe pentru transplant [48]. Această dezorganizare diminuează eficienţa folosirii organelor.

Un al treilea motiv pentru care recoltările de organe de la prizonierii condamnaţi la moarte şi executaţi nu explică creşterea numărului de transplanturi de organe este experienţa altor state. Nicăieri nu a crescut atât de semnificativ numărul de transplanturi având acelaşi număr de donori, pur și simplu din cauza unei schimbări în tehnologie. Statisticile anuale pentru Canada, Statele Unite şi Japonia sunt prezentate într-o anexă.

Creşterea numărului de transplanturi de organe în China este acompaniată de creşterea persecuţiei împotriva Falun Gong. Această paralelă între creşterea persecuţiei împotriva Falun Gong şi creşterea numărului de transplanturi nu dovedeşte în sine acuzațiile. Dar ele sunt conforme cu acuzațiile. Dacă paralela nu ar fi existat, această non-existență ipotetică ar fi negat acuzațiile.


Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.