Un om de ştiinţă descoperă o cale spirituală

Revista The Atlantic Monthly are pe site-ul său web o coloană intitulată "Care a fost cea mai importantă alegere religioasă a ta". Invită cititorii să-şi împărtășească poveștile și gândurile personale. Un biolog canadian îşi prezintă experiența sa de a se fi confruntat cu o boală rară, de descoperire a Falun Gong, și de obținere a trezirii spirituale.

Mai jos este un extras din experiența sa publicată în The Atlantic Monthly:


Mi-am găsit calea spirituală în cel mai neașteptat mod. Am crescut catolic, însă doar în sensul cel mai de bază al cuvântului. La început am încercat să fiu un catolic aşa cum se cuvine, am fost un băiat de altar, dar în biserică am întâlnit ceea ce consideram a fi suficientă ipocrizie (nu este nevoie de detalii aici), astfel că în adolescență m-am declarat cu mândrie ca fiind agnostic. Am ajuns să văd religia ca pe instrument folosit de oamenii puternici pentru a subjuga masele.

Am decis că știința ar fi suficientă pentru a-mi oferi o viziune asupra lumii, o paradigmă. Am cochetat un pic cu Tai Chi-ul Daoist, dar strict pentru relaxare.

Am studiat pentru a deveni biolog, preocupat fiind îndeosebi de ecologie, evoluție și conservare. Îmi imaginam că voi deveni profesor. Lucrurile mergeau bine. Am fost binecuvântat cu burse de cercetare generoase. Mi-am făcut contacte excelente în domeniile mele de interes, am stabilit colaborări grozave, am găsit site-uri de cercetare ideale. Ceea ce într-adevăr mă interesa erau modele de evoluție non-darwiniste. Pentru studiile de doctorat, am făcut cercetări în Madagascar pentru a studia apariţia hibridizării între diferite specii de lemur.

La intoarcerea din teren, am început să mă simt slăbit, deprimat, și după ceva timp, capacitatea mea de a face lucruri mărunte a degenerat într-un mod progresiv. Lucrul cu instrumente de micro laborator a devenit din ce in ce mai greoi și dificil. Am crezut că sunt suprasolicitat, dar nicio cantitate de somn nu mă ajuta.

Într-o zi, pe când alergam să prind culoarea semaforului, picioarele mele au încetat să lucreze în mod corespunzător, abia reuşind să ajung în cealaltă parte. Mi-am făcut control medical la spitalul universitar.

Am fost diagnosticat cu sindromul Guillain Barre. Sistemul meu imunitar ataca sistemul meu nervos periferic, iar eu pierdeam încet controlul. Găsindu-mi o tulburare neurologică rară, medicii stagiari continuau să trimită medici interni şi rezidenţi la mine cu speranţa de a-mi putea pune un diagnostic. Situaţia nu mi se îmbunătăţea, nici nu se înrăutăţea, dar nu se cunoştea vreun tratament. În ziua în care făcusem controlul medical la spital, descoperisem de asemenea că sufeream şi de o infecţie cu un vierme parazit, iar ulterior cu mono. Practic, corpul meu era fript.

Au urmat şase luni dure. Vedeam cum cariera mea se dezintegra. Parteneriatele academice dezvoltate s-au evaporat și nu am mai putut preda în mod eficient. Relația mea romantică, instabilă deja, a suferit și mai mult.

M-am întors în orașul meu natal, unde mama mea m-a încurajat să încerc "terapii alternative." Am făcut-o, dar niciuna nu a fost eficientă. Așa că m-am întors în orașul meu universitar. Acolo, într-o cafenea afumată, m-am întâlnit cu o veche cunoștință care explorase numeroase discipline orientale. El mi-a dat un DVD, spunând că ceea ce se afla acolo l-a ajutat să-şi revină de pe urma sindromului oboselii cronice, cu care se confruntase în urmă cu ceva ani.

Nu voi uita niciodată momentul vizionării acelui video pentru prima dată. Era un film introductiv cu exerciții și meditație Falun Gong - un stil de yoga chineză cu rădăcini în principiile budiste, cunoscut de asemenea şi sub numele de Falun Dafa. După o jumătate de oră de imitat exercițiile lente din video, pentru prima dată după mult timp, am început să mă simt mai bine. A fost într-adevăr un sentiment de nedescris - inima mea, corpul și mintea cântau cu toate.

Am citit cartea introductivă cu învățăturile Falun Gong, cu toate că multe dintre trimiterile la qigong-ul și tradițiile populare chineze au fost la început greu de înțeles. Tot ce știam era că, pe măsură ce progresam mai mult cu învăţatul exercițiilor, zi după zi mă simțeam mai bine. La un moment dat, mi-am dat seama că reflexele mele reveniseră (pierderea reflexelor este un simptom obişnuit al Guillain Barre).

La câteva luni de practică, m-am dus pentru un consult la neurologul meu. Nu voi uita niciodată cuvintele ei: "Felicitări. Ești în remisie completă. Nu am nicio explicație, dar continuă să faci ceea ce faci. "Am făcut-o, fără să mai privesc înapoi.

Au existat, cu toate acestea, unele reacții adverse ciudate. La aproximativ o săptămână după ce am început, ajunsesem să detest gustul țigărilor. Nu am fost niciodată un fumător înrăit, dar îmi plăcea aspectul social, și am fost consecvent. Ceva timp mai târziu, am experimentat același lucru şi cu alcoolul. Întâmplarea face că ambele stări sunt descrise în cartea de seminar a învățăturilor Falun Gong, Zhuan Falun. Învăţătură a şcolii budiste, Falun Gong încurajează abandonarea dependențelor nesănătoase și atașamentelor. Am fost fascinat, pentru că nu era ceva la care mă așteptam sau doream neapărat să se întâmple.

Într-o noapte în timp ce meditam, am experimentat ceea ce m-a pus de fapt pe calea Falun Gong. Am avut parte de experienţa proverbială de a-mi vedea întreaga viață derulându-se fulgerător prin fața ochilor. Citisem despre astfel de lucruri, dar este destul de greu să-ţi imaginezi până nu experimentezi. Practic, am văzut scene din viața mea, pas cu pas, de la o vârstă fragedă. Am experimentat acest lucru cum ai vedea un film, dar presupun că odată cu aceasta, timpul în sine se scurgea foarte repede; Am fost în stare să văd o mare parte din viața mea în câteva minute.

Dar era ciudat: Era clar viața mea, dar nu era întocmai aşa cum îmi aminteam - nu exact. La un moment dat m-am lămurit: Era viața mea văzută prin ochii mamei mele. M-a şocat. Am plâns timp de câteva ore.


Eu şi mama mea am avut o relație complicată. Ne-am iubit, am vrut să funcţioneze, dar nu puteam rezista în aceeași cameră pentru mai mult de 15 minute fără tensiune. Cu această experiență, am reuşit pentru prima dată, să o înţeleg, să-i înţeleg încercările și necazurile, să înțeleg care îi erau durerile și motivațiile.


Am înţeles de asemenea, cum să repar relația noastră. La următoarea întoarcere acasă, am fost în stare să inițiez un proces de mediere în 24 de ore. Nu a fost perfect, desigur, dar relația a devenit cu totul diferită: în totalitate bazată pe iubire şi respect.


Am știut atunci că găsisem ceva profund și cuprinzător. Am înțeles din învățăturile Falun Gong că, cultivarea era calea de a scăpa în mod constant de atașamente și de a obține o perspectivă din ce în ce mai largă, mai tolerantă și plină de compasiune faţă de lume. Am văzut-o manifestându-se în realitatea vieții mele. Inițial, am fost vindecat fizic, acum însă descopeream că sunt în stare să schimb tipare de comportament, pe care nu aş fi crezut că am puterea să le schimb. Astfel, am decis să mă dedic disciplinei.

Este fascinant faptul că multe dintre problemele pe care le avusesem faţă de religia organizată sunt absente în Falun Gong. Colectarea de bani? Interzis, în conformitate cu una dintre puținele reguli stricte. Ierarhie? Niciuna, uimitor. Progresul cuiva poate fi măsurat numai raportându-te la învățături și la propria persoană, nu faţă de alţii. A îi lua pe alții ca modele de urmat nu este o opțiune, și nici a impune altcuiva cum ar trebui să se comporte. Ca urmare a studiului învățăturilor, am constatat cum devin din ce în ce mai sincer, mai plin de compasiune și mai tolerant zi după zi (Adevăr, Compasiune și Toleranță sunt principiile de bază ale Falun Gong.) Am intrat pe cale preocupat fiind de vindecarea fizică, dar ceea ce am găsit de-a lungul drumului a fost ceva cu mult mai profund - vindecare spirituală, și îndrăznesc să spun, într-un sens, salvarea.




Sursa Minghui:


A Scientist Finds a Spiritual Path

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.